Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, cere accelerarea aderării Republicii Moldova și Ucrainei la UE

22 Mai 2026, 15:12
 // Categoria: Politica // Autor:  Daniela Baranovschi
22 Mai 2026, 15:12 // Politica //  Daniela Baranovschi

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a îndemnat joi cele 27 de state membre să se adapteze la ritmul rapid în care Ucraina avansează pe calea reformelor necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană (UE) și a pledat pentru accelerarea procesului de deschidere a ușilor atât pentru Ucraina, cât și pentru Republica Moldova, informează EFE, transmite Agerpres.ro.

Văzând „că o țară aflată în război, pentru că a fost invadată, este capabilă să recupereze atât de impresionant volumul de muncă legislativă și tehnică pe care alte țări îl au într-un deceniu, nu putem privi în altă parte și să nu ne adaptăm la acest ritm”, a declarat politiciana conservatoare malteză într-un discurs la forumul de securitate Globsec care are loc la Praga.

Deși nu s-a aventurat să ofere o dată specifică de aderare, Metsola a recunoscut că, având în vedere eforturile Kievului și faptul că Ucraina „luptă pentru securitatea noastră”, ar fi greșit să se amâne aderarea acestei țări.

Metsola a făcut aceste declarații după ce s-a aflat că cancelarul german Friedrich Merz a propus joi, într-o scrisoare adresată conducerii Uniunii Europene, crearea statutului de „membru asociat” pentru Ucraina.

Președinta Parlamentului European a avertizat, de asemenea, că nedeschiderea ușilor pentru Ucraina și Republica Moldova ar putea fi exploatată de țările vecine pentru a deraia procesul de integrare.

„Dacă nu facem acest lucru, este în interesul altor țări să facă opusul și nu putem permite acest lucru în timp de război, așa cum se întâmplă acum”, a declarat Metsola.

Subliniind că „securitatea și apărarea” sunt acum cea mai mare prioritate, deoarece fără ele „nu avem nimic”, ea a insistat că extinderea UE este „cea mai bună garanție de securitate pe care o putem oferi” țărilor candidate.

Republica Moldova, țara cu care UE a inițiat procedurile de aderare la scurt timp după invazia Rusiei în Ucraina, „este gata să înceapă negocierile pentru toate capitolele”, a declarat președinta acestei, Maia Sandu, la același forum.

După ce a denunțat interferența Moscovei în procesele electorale ale țării sale prin finanțarea ilegală a partidelor și a oligarhilor corupți, Maia Sandu a recunoscut că, pentru Republica Moldova, integrarea în UE „este strategică pentru supraviețuirea sa ca democrație”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.