Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Dmitri Medvedev: Rusia a folosit racheta Oreșnik în Ucraina ca răzbunare pentru atacul din Lugansk

24 Mai 2026, 16:16
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
24 Mai 2026, 16:16 // În Lume //  Ana Panaguța

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei şi fostul preşedinte Dmitri Medvedev a afirmat duminica, 24 mai curent, că atacurile din timpul nopţii din Ucraina au fost efectuate ca represalii pentru atacul letal al Kievului asupra unui cămin studenţesc din Lugansk, informează adevărul.ro.

Potrivit unei postări pe Telegram a lui Medvedev, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi echipa sa „au atras un răspuns dur din partea Rusiei prin atacurile lor teroriste împotriva copiilor”.

„Aparent, a fost intenţionat. Aveau nevoie de atacuri aeriene masive împotriva structurilor Kievului”, a declarat oficialul rus, care a susţinut că astfel Ucrainei îi „vine mai uşor să ceară bani şi arme” de la partenerii externi, potrivit Agerpres.

Rusia a folosit racheta hipersonică Oreşnik în campania sa de bombardamente împotriva Kievului din noaptea de sâmbătă spre duminică, un atac care s-a soldat cu doi morţi şi 56 de răniţi numai în capitală, potrivit autorităţilor ucrainene.

Purtătorul de cuvânt al Forţelor Aeriene Ucrainene, Iuri Ignat, a confirmat că racheta se număra printre cele 690 de sisteme de atac, majoritatea drone, folosite de Rusia în bombardament.

De altfel, agenţiile de stat ruse au relatat că forţele ruse au lovit ţinte din Ucraina folosind patru tipuri de rachete – Oreşnik, Iskander, Kinjal şi Zircon – în atacurile de duminică, drept represalii pentru atacurile Kievului asupra ţintelor civile din Rusia, relatează Reuters.

Atacurile, toate reuşite, au fost efectuate asupra instalaţiilor de comandă militară ucrainene, bazelor aeriene şi altor întreprinderi ale complexului militar-industrial al Ucrainei, a declarat agenţia de ştiri Interfax, citând Ministerul Apărării rus.

În altă ordine de idei, potrivit EFE, autorităţile ruse au încheiat operaţiunile de salvare la locul atacului ucrainean asupra unui cămin studenţesc din Lugansk şi au declarat două zile de doliu în onoarea celor 21 de victime.

„Operaţiunile de căutare din Starobilsk, la locul prăbuşirii căminului studenţesc al Universităţii Pedagogice din Lugansk, s-au încheiat”, a anunţat Ministerul Situaţiilor de Urgenţă într-un comunicat.

Comunicatul a adăugat că toate cadavrele prinse sub dărâmături au fost recuperate.

„Un total de 63 de persoane au fost rănite, dintre care 21 au murit”, se arată în comunicat.

Guvernatorul prorus al Luganskului, Leonid Pasecinik, a decretat două zile de doliu – 24 şi 25 mai – pentru victimele atacului „cinic şi sălbatic” asupra căminului studenţesc.

Iniţial, autorităţile ruse au raportat cel puţin şase morţi şi zeci de răniţi în atacul din oraşul Starobilsk, care a avut loc în noaptea de joi spre vineri.

Cu toate acestea, pe măsură ce eforturile de salvare au progresat, numărul morţilor a continuat să crească.

Preşedintele rus Vladimir Putin a condamnat atacul ucrainean, numindu-l un act de terorism.

Putin a declarat că nu există instalaţii militare în vecinătatea căminului şi a promis că Ministerul Apărării va răspunde atacului ucrainean.

Ministerul de Externe rus a adresat, de asemenea, critici dure la adresa Kievului, acuzându-l că a escaladat situaţia şi a subminat eforturile diplomatice de rezolvare a conflictului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 16:17
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
02 Nov. 2026, 16:17 // Societate //  Daniela Baranovschi

O platformă digitală va permite monitorizarea în timp real a lucrărilor de deszăpezire și combatere a poleiului pe drumurile naționale. Prin intermediul acesteia, drumarii vor raporta ce utilaje și câți angajați au fost mobilizați, sectoarele pe care au intervenit și cantitatea de material antiderapant folosită.

Informațiile vor include și starea carosabilului, locul exact al intervențiilor, precum și cantitatea de sare tehnică împrăștiată, atât manual, cât și cu ajutorul utilajelor.

Platforma a fost prezentată reprezentanților unităților teritoriale S.A. „Drumuri” în cadrul unor instruiri organizate de Administrația Națională a Drumurilor (AND) în nordul, centrul și sudul țării. Participanții au testat sistemul și au venit cu propuneri pentru simplificarea modului de utilizare.

În cadrul instruirilor a fost discutată și necesitatea de a interveni cu prioritate pe sectoarele unde condițiile meteorologice și traficul cresc riscul producerii accidentelor.

Potrivit AND, din 16 noiembrie, Serviciul Operativ va activa non-stop, iar echipele de drumari vor înregistra în platformă toate intervențiile efectuate. Sistemul urmează să faciliteze coordonarea lucrărilor și să ajute la menținerea drumurilor practicabile pe parcursul sezonului rece.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!