Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0%
  • USD
    17.2475
    0%
  • RUB
    0.2051
    0%
  • RON
    3.8173
    0%
  • UAH
    0.3872
    0%

Toate știrile

12 septembrie 2026

Dosarul asasinatelor în Ucraina: Nicolae Șepeli a atacat în instanță decizia prin care Maia Sandu i-a revocat grațierea

28 Mai 2026, 12:51
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Daniela Baranovschi
28 Mai 2026, 12:51 // Actualitate //  Daniela Baranovschi
Nicolae Șepeli, principalul suspect într-un dosar privind organizarea unor omoruri la comandă în Ucraina, a inițiat o acțiune în judecată împotriva Președinției Republicii Moldova după ce șefa statului, Maia Sandu, i-a revocat grațierea acordată în 2022

Potrivit Portalului Național al Instanțelor de Judecată, dosarul a fost înregistrat pe 24 aprilie 2026, sub denumirea „ȘEPELI NICOLAE vs. Președintele Republicii Moldova”. Obiectul cauzei este „acțiuni privind controlul legalității actelor administrative ale Președintelui Republicii Moldova”, notează TVR Moldova.

Acțiunea vine la câteva luni după ce, în data de 19 februarie 2026, președinta Maia Sandu a revocat actul de grațiere emis în cazul lui Nicolae Șepeli, pe fundalul descinderilor legate de organizarea unor asasinate la comandă în Ucraina.

O zi mai târziu, pe 20 februarie, Poliția Republicii Moldova a anunțat reținerea a trei persoane recrutate pentru comiterea unor omoruri în Ucraina, precum și a presupusului recrutor, Nicolae Șepeli. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi planificat asasinarea a peste cinci persoane.

În total, în cadrul operațiunii au fost reținute 11 persoane – patru în Republica Moldova și șapte în Ucraina. Toți suspecții sunt cetățeni ai Republicii Moldova.

Conform informațiilor prezentate ulterior de Președinție, în martie 2021, Procuratura Generală, condusă atunci de Alexandru Stoianoglo, a solicitat examinarea posibilității de grațiere pentru șase moldoveni condamnați în Rusia, inclusiv Nicolae Șepeli, condamnat pentru tentativă de trafic de droguri în proporții deosebit de mari.

Procurorii argumentau atunci că persoanele respective ar fi fost victime ale traficului de ființe umane, fiind recrutate prin înșelăciune și implicate, fără să cunoască inițial, în activități de distribuire a drogurilor. După ce autoritățile ruse au refuzat revizuirea sentințelor, Procuratura Generală a reiterat solicitarea de grațiere.

În prezent, Nicolae Șepeli este cercetat într-un dosar privind organizarea asasinării a peste cinci persoane din Ucraina. Potrivit anchetei, acesta ar fi recrutat zece persoane pentru comiterea crimelor la comandă, printre ținte figurând șefi de întreprinderi, ofițeri ucraineni și jurnalistul Dmitri Gordon.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
11 Sept. 2026, 22:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
11 Sept. 2026, 22:42 // Slider //  Ana Panaguța

Un lider rus a făcut amenințări grave la adresa unei țări europene. Este vorba despre Dmitri Medvedev care a amenințat Lituania cu dispariția de pe hartă. Dumnezeu să ne ferească, și-a însoțit amenințarea fostul președinte și premier al Rusiei, scrie mediafax.ro.

Amenințările au fost lansate de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei în timpul unei declarații, potrivit Clash Report. El a reacționat la o informație conform căreia Lituania ar fi dispusă să găzduiască armele nucleare ale aliaților occidentali.

„După cum înțeleg eu, Lituania a vorbit despre posibilitatea de a deschide ușa pentru amplasarea oricărui tip de armă, inclusiv a armelor nucleare. Dacă, Dumnezeu să ne ferească, se întâmplă ceva de genul acesta și trebuie să reacționăm la acțiunile lor, nimeni nu va interveni în locul lor. Celebrul Articol 5 al Tratatului Atlanticului de Nord nu va fi aplicat. Toată lumea recunoaște acest lucru, deoarece, dacă ar fi aplicat, ar fi o catastrofă globală, planetară. Lituania va dispărea de pe harta lumii”, a spus Dmitri Medvedev.

Dmitri Medvedev este un important om politic rus, fost președinte al Federației Ruse (2008–2012) și fost prim-ministru (2012–2020). În prezent, el ocupă funcțiile de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei și de președinte al partidului de guvernământ Rusia Unită.

Medvedev este unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Vladimir Putin. În timpul mandatului său prezidențial a promovat o imagine de modernizator cu viziuni liberale. Totuși, după declanșarea invaziei ruse în Ucraina din 2022 el s-a transformat radical, devenind una dintre cele mai agresive și radicale voci pro-război de la Kremlin.

Medvedev nu este la prima amenințare apocaliptică

De la declanșarea războiului din Ucraina, Dmitri Medvedev a lansat o serie de amenințări apocaliptice, utilizarea armelor nucleare fiind tema sa centrală. Mesajele sale, publicate de regulă pe Telegram, sunt folosite indirect de Kremlin pentru a descuraja țările din Occident.

În una dintre declarațiile recente, el a avertizat că omenirea se află la „doar câteva secunde” de miezul nopții pe Ceasul Apocalipsei din cauza acțiunilor NATO. Medvedev a mai spus că orice atac masiv asupra teritoriului rus sau furnizarea de arme atomice Ucrainei de către Occident va declanșa automat o ripostă nucleară totală din partea Moscovei.

A vorbit despre al treilea război mondial și a amenințat cu ștergerea de pe fața pământului a Ucrainei, dar și a altor țări precum Germania, Finlanda, Polonia și Marea Britanie.