Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO S-a auzit un dublu boom sonic și clădirile s-au zguduit: momentul în care un meteor s-a fragmentat deasupra SUA

31 Mai 2026, 17:34
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
31 Mai 2026, 17:34 // În Lume //  Ana Panaguța

Un meteor care se deplasa cu aproximativ 120.000 km/h a provocat sâmbătă după-amiază un dublu boom sonic ce a zguduit clădiri din statele Massachusetts și Rhode Island, în SUA, scrie adevărul.ro.

NASA a confirmat că bolidul luminos a traversat cerul regiunii New England puțin după ora 14:00 EDT. Agenția spațială a precizat că energia eliberată în momentul fragmentării a fost echivalentă cu aproximativ 300 de tone de TNT.

„Se pare că s-a fragmentat la o altitudine de circa 64 de kilometri, deasupra extremității nord-estice a statului Massachusetts și a sud-estului statului New Hampshire”, a transmis NASA într-un comunicat.

Societatea Americană pentru Meteori (American Meteor Society – AMS) a precizat că bubuiturile au fost provocate de un meteor cu un diametru de aproximativ un metru.

Potrivit NASA, acesta nu este asociat cu nicio ploaie de meteori activă în prezent și reprezintă un obiect natural, nu reintrarea în atmosferă a unor resturi spațiale sau a unui satelit.

Numeroase relatări despre o explozie au determinat sâmbătă după-amiază autoritățile și agențiile din New England să încerce să afle ce a provocat zgomotul puternic.

Locuitori din mai multe state au scris pe rețelele sociale că au simțit cum clădirile în care se aflau s-au zguduit.

Mai multe videoclipuri publicate pe X surprind ceea ce par a fi două bubuituri rapide, fără să fie observate incendii sau fum.

Robert Lunsford, monitor de program în cadrul AMS, a declarat că organizația a primit zeci de rapoarte, din Delaware până la Montreal, de la oameni care fie au auzit dublul boom, fie au simțit pământul tremurând sau au observat bolidul luminos, pe care l-a descris ca semănând cu o stea căzătoare vizibilă pe cer în timpul zilei.

„A fost cu siguranță mai mare decât un bolid obișnuit, având aproximativ un metru lățime”, a spus acesta.

Totuși, Lunsford a precizat că este puțin probabil ca meteorul să fi lovit solul.

Mai multe persoane au transmis sesizări către Serviciul Geologic al Statelor Unite (US Geological Survey), raportând zguduiturile resimțite către Centrul Național de Informare privind Cutremurele, a declarat purtătorul de cuvânt al agenției, Steve Sobie.

 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:29 // Slider //  Daniela Baranovschi

Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.

„Vulcanismul pe Marte a început în urmă cu 4,5 miliarde de ani și se observă, prin datarea lavei, că rata de erupție a scăzut mult de 2 miliarde de ani încoace, deși cele mai recente erupții au o vechime de câteva zeci de milioane de ani”, a explicat Daniel Mege de la Centrul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei Poloneze de Științe, cercetător la Universitatea Berna din Elveția și autorul principal al unui studiu publicat joi în revista Sciences Advances. Ar fi oare Marte, așadar, pe cale „să adoarmă” din punct de vedere vulcanic?

Pentru a afla mai multe informații, o echipă internațională, condusă de Alexander Trokhimovskiy de la Institutul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei de Științe din Rusia, a contribuit la apropierea ‘observațiilor geologice de observațiile atmosferice’, a subliniat Daniel Mege, scrie Agerpres.

Clorură de hidrogen

Pentru a răspunde acestor întrebări, oamenii ar trebui să călătorească pe Marte și să se apropie de Alba Mons. Pe suprafața din jurul acestui vulcan gigantic, al cărui crater are o circumferință de 1.600 de kilometri, au fost reperate fisuri ce datează din urmă cu 1 milion de ani – un interval infim prin prisma timpului geologic.

În același timp, la doi kilometri deasupra acestor fisuri, în atmosfera marțiană, sonda spațială Trace Gas Orbiter (TGO) din misiunea ExoMars a Agenției Spațiale Europene (ESA) a măsurat concentrația clorurii de hidrogen, un gaz de origine vulcanică.

În atmosfera marțiană, prezența acestui gaz variază în funcție de anotimp: concentrația atinge nivelul maxim în timpul iernii din emisfera nordică, apoi dispare aproape complet în timpul verii – un fenomen cauzat, cel mai probabil, de ciclurile prafului și ale apei de pe „Planeta Roșie”.

Însă oamenii de știință au detectat o excepție de la acest tipar: concentrații mari de clorură de hidrogen au fost măsurate și la începutul verii, deasupra unor fisuri vulcanice de pe pantele vulcanului Alba Mons.

„Colegii noștri care se ocupă de studierea atmosferei nu reușeau să explice această concentrație prin modelele chimice”, a dezvăluit Daniel Mege.

Acest specialist în geologie și planetologie s-a folosit atunci de „intuiția sa de geolog”.

Pe Terra, atunci când sunt analizate cele mai abundente gaze dintr-un vulcan activ, sulful este primul descoperit, abia apoi urmează clorura de hidrogen, în cantități mai mici. „Însă acest raport se inversează în perioadele de repaus ale vulcanilor”, a subliniat Daniel Mege.

„Mai știm, de asemenea, grație meteoriților marțieni căzuți pe Terra, că magma marțiană este de patru ori mai bogată în clorură decât magma terestră”, a adăugat el.

Încă din acest stadiu al cercetărilor, o concluzie se impune: cercetătorii tocmai au detectat un semnal al vulcanismului latent.

„Marte nu este o planetă moartă din punct de vedere geologic în profunzimile sale, ci se află pur și simplu în stare de somn”, a rezumat ESA într-un comunicat.

Circulație hidrotermală

Această concluzie deschide noi perspective legate de apariția vieții pe Marte, o chestiune care preocupă comunitatea științifică de multă vreme.

Atmosfera planetei Marte este extrem de ostilă vieții terestre, atât din cauza temperaturilor scăzute, cât și a radiațiilor ridicate. Însă situația ar putea fi diferită sub scoarța marțiană.

„Atunci când ai un sistem magmatic, există o circulație hidrotermală care se declanșează. Este vorba despre apa caldă din adâncime, vapori care urcă prin fisuri până la suprafață. De altfel, într-un astfel de cadru noi credem că viața a apărut pe Terra. Avantajul acestor sisteme hidrotermale este că poți avea condiții de temperatură, de presiune, care sunt stabile în timp și independente de ceea ce se petrece în atmosferă. Or, scoarța marțiană și scoarța terestră au aproape aceeași compoziție, același tip de roci. A fost nevoie de doar câteva milioane de ani pentru ca viața să apară pe Terra, putem să ne imaginăm că același lucru s-ar putea întâmpla și pe Marte”, a sugerat Daniel Mege.

„Marea întrebare de acum înainte este următoarea: oare această viață a putut să se dezvolte și să se mențină pe termen lung, chiar până în zilele noastre? Răspunsul, așa cum se întâmplă adeseori, va veni odată cu trecerea timpului”, a concluzionat autorul principal al studiului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!