Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    0%
  • USD
    17.3213
    0%
  • RUB
    0.2071
    0%
  • RON
    3.8106
    0%
  • UAH
    0.3876
    0%

Toate știrile

15 august 2026

BAC 2026: Rata de promovare a crescut la 75,4%, iar un număr record de absolvenți au 10 pe linie

25 Iun. 2026, 11:49
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
25 Iun. 2026, 11:49 // Actualitate //  Realitatea.md

Rezultatele examenului național de bacalaureat din acest an arată o creștere semnificativă a performanțelor elevilor, rata de promovare ajungând la 75,4%, față de 69,4% în 2024, a anunțat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit oficialului, este al treilea an consecutiv în care rata de promovare a examenului de BAC este în creștere.

„Trei din patru elevi care au susținut examenul, fie absolvenți de liceu, fie absolvenți de colegiu, fie restanțieri din anii precedenți, au reușit din prima să obțină nota minimă necesară pentru a promova toate examenele”, a declarat ministrul.

Datele arată că 90,76% dintre absolvenții de liceu au promovat examenul din prima încercare, față de 89,63% în sesiunea din 2025. Din cei 11.887 de liceeni admiși la bacalaureat, 10.789 au obținut note de promovare.

Număr record de 10 pe linie 

Un alt record al sesiunii din acest an îl reprezintă numărul absolvenților cu media generală 10. În total, 85 de tineri din toate regiunile țării au obținut performanța maximă la examenul de bacalaureat. Aceștia provin din municipiile și raioanele Bălți, Cahul, Chișinău, Drochia, Hîncești, Orhei, Sîngerei, Soroca, Strășeni și Ungheni.

Datele prezentate de Ministerul Educației arată, de asemenea, că peste 4.800 de candidați au încheiat examenul cu medii mai mari de 8, iar circa 1.500 de absolvenți au obținut medii de peste 9.

„Acest lucru arată că performanța academică devine tot mai răspândită în școlile din Republica Moldova”, a subliniat Dan Perciun.

Despre scandalul la Matematică 

Ministrul s-a declarat mulțumit și de rezultatele obținute la proba de Matematică, în special la profilul real, unde au fost cele mai multe discuții. Rata de promovare la această disciplină a crescut la 69%, cu trei puncte procentuale mai mult decât anul trecut, când era de 66%, iar nota medie a crescut de la 5,26 la 5,36. În același timp – itemii 5 și 10, considerați de elevi drept cei mai dificili, au fost rezolvați de mai mulți candidați decât în 2025.

„În acest an avem mai mulți elevi, inclusiv la profilul real, care au reușit să scrie examenul la Matematică din prima, decât în anii precedenți”, a spus ministrul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Rezultatele preliminare ale examenului național de bacalaureat au fost afișate astăzi, 25 iunie 2026, în cele 92 de centre instituite în întreaga țară. Totodată, prin intermediul platformei www.bac.gov.md, candidații își pot vizualiza testele verificate și notele. Contestațiile pot fi depuse în zilele de 25 și 26 iunie, în intervalul orar 09:00 – 18:00, la centrele de bacalaureat în care candidații au scris probele de examen. Contestațiile vor fi examinate în perioada 27 iunie-2 iulie, iar rezultatele finale ale sesiunii de bază vor fi anunțate la data de 3 iulie 2026.

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
15 Aug. 2026, 21:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
15 Aug. 2026, 21:01 // Slider //  Daniela Baranovschi

Unirea cu România ar putea deveni „Planul B” al Republicii Moldova în cazul în care aderarea la Uniunea Europeană este blocată, analizează publicația britanică The Economist, într-un articol dedicat perspectivelor europene ale Republicii Moldova și relației cu România.

Potrivit The Economist, liderii de la Chișinău au început să vorbească tot mai des despre această posibilitate, în condițiile în care Republica Moldova își propune să adere la UE până în 2030. Publicația amintește că președinta Maia Sandu a declarat că ar vota „da” la un referendum privind unirea cu România, în timp ce vicepremierul Eugen Osmochescu a descris această variantă drept „Planul B”.

The Economist îl menționează și pe președintele României, Nicușor Dan, pe care îl descrie drept unionist, alături de mai mulți politicieni români. Publicația subliniază totodată apropierea lingvistică și istorică dintre cele două state, arătând că majoritatea moldovenilor vorbesc română, iar cea mai mare parte a teritoriului actual al Republicii Moldova a făcut parte din România între 1918 și 1940, transmite Calea Europeană.

Aderarea la UE, posibilă până în 2029, dar vulnerabilă politic

În analiza sa, The Economist apreciază că există o posibilitate realistă ca Republica Moldova să îndeplinească până în 2029 condițiile necesare aderării la Uniunea Europeană. În același timp, publicația atrage atenția că procesul ar putea fi blocat din motive politice în state membre precum Franța.

Publicația britanică amintește că legislația constituțională franceză prevede un referendum sau aprobarea cu o majoritate de trei cincimi în ambele camere ale Parlamentului înainte ca Franța să accepte aderarea unor noi state la UE.

În acest context, The Economist evocă inclusiv scenariul în care Marine Le Pen, descrisă drept o politiciană naționalistă de dreapta care se opune extinderii UE, ar putea deveni președinta Franței până în 2029. O eventuală blocare a aderării ar putea crește atractivitatea unei variante pe care publicația o compară cu reunificarea Germaniei: intrarea în UE prin unirea cu un stat vecin care este deja membru.

Sprijinul pentru unire a crescut în Republica Moldova

Potrivit datelor citate de The Economist, aproximativ 70% dintre români susțin unirea cu Republica Moldova, în timp ce în Republica Moldova sprijinul este de aproximativ 40%.

Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, spune pentru publicația britanică faptul că sprijinul pentru unire în Republica Moldova s-a dublat în ultimul deceniu.

The Economist notează că Republica Moldova are aproximativ 2,9 milioane de locuitori, dintre care circa 850.000, inclusiv persoane aflate în străinătate, dețin cetățenia română. Potrivit analizei, obținerea cetățeniei române este în multe cazuri motivată mai degrabă pragmatic decât ideologic, deoarece le permite cetățenilor moldoveni să muncească în UE.

Aceeași perspectivă pragmatică ar putea determina însă o parte dintre moldoveni să considere că renunțarea la independență în favoarea integrării în România le-ar oferi simultan acces la UE și NATO, mai arată The Economist. Publicația amintește că numeroși cetățeni moldoveni cu cetățenie română votează deja la alegerile din România și au contribuit la alegerea lui Nicușor Dan.

Declarațiile de la Chișinău, mesaj pentru Bruxelles

Unirea nu se află în prezent pe agenda imediată, susține Rufin Zamfir, expert român în comunicare, citat de The Economist.

Potrivit acestuia, declarațiile liderilor moldoveni privind unirea trebuie interpretate drept „un mesaj indirect adresat partenerilor europeni”. Dacă perspectiva aderării la UE va fi amânată sau diluată, spune Zamfir, „credibilitatea Planului B crește… [și] devine o variabilă politică pe care Bruxelles-ul nu o poate ignora”.

Transnistria și Găgăuzia, obstacole pentru o eventuală unire

The Economist subliniază că unirea cu România nu ar fi însă un proces simplu. România nu dispune de resursele economice necesare pentru a finanța o reunificare de amploarea celei dintre Germania de Vest și Germania de Est, în timp ce Republica Moldova este o țară săracă și nu controlează Transnistria, regiune separatistă susținută de Rusia.

Un alt obstacol îl reprezintă Găgăuzia. Publicația amintește că un acord din 1994 oferă regiunii autonome, unde populația este în mare parte prorusă, posibilitatea de a-și declara independența în cazul unei uniri a Republicii Moldova cu România.

Totuși, The Economist consideră că aceste probleme nu sunt neapărat imposibil de rezolvat. În contextul actual, Rusia dispune de capacități limitate pentru a sprijini Transnistria sau Găgăuzia, iar aproximativ 70% dintre exporturile Transnistriei sunt deja destinate Europei, în contextul relațiilor comerciale ale Republicii Moldova cu UE.

În cazul Găgăuziei, publicația britanică amintește că cei aproximativ 100.000 de locuitori sunt răspândiți în patru enclave, iar perspectiva unei independențe înconjurate de frontiere ale UE nu ar fi neapărat atractivă.

„O Românie Mare” pentru aderarea la UE

The Economist amintește că Republica Moldova nu este singurul stat din regiune în care există ideea unei unificări. În Albania și Kosovo există, de asemenea, un sprijin majoritar pentru unirea celor două țări.

În timp ce Albin Kurti, premierul interimar al Kosovo, susține fuziunea, premierul Albaniei, Edi Rama, consideră că problema se va rezolva odată cu aderarea ambelor state la UE.

În cazul Republicii Moldova, concluzia analizei The Economist este că unirea cu România rămâne puțin probabilă pe termen scurt, dar nu poate fi exclusă în următorul deceniu dacă perspectiva aderării la UE este blocată sau amânată.

„Este puțin probabil, dar nu de neconceput”, scrie The Economist, evocând scenariul în care, pentru a obține accesul la Uniunea Europeană, Republica Moldova ar putea face loc unei „Românii Mari”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking