Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

FLYONE sancționat în baza unei legi abrogate? Bolea: Vom face și niște modificări, dar asta nu influențează decizia

02 Iul. 2026, 11:22
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
02 Iul. 2026, 11:22 // Economie //  Realitatea.md

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, susține că decizia prin care fondatorii companiei FLYONE sunt obligați să renunțe la participațiile deținute este una legală și trebuie executată. Asta chiar dacă decizia a fost adoptată în baza unei legi deja abrogate (documentul face trimitere la art. 6 lit. b) din Legea nr. 174/2021, care, la rândul său, invocă art. 4 alin. (2) din Legea securității statului nr. 618/1995. Legea respectivă a fost însă abrogată prin art. 32 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 249/2025, intrată în vigoare în octombrie 2025 n.a).

Vladimir Bolea respinge însă aceste informații și declară că operatorul aerian are la dispoziție 90 de zile pentru ca persoanele vizate să-și înstrăineze cotele-părți, însă activitatea companiei nu este afectată în această perioadă.

„Compania are 90 de zile să-și vândă cotele-părți. Acum nu există nicio problemă în privința activităților pe care le are compania în sine. Dar ei trebuie să se conformeze. Legea nu se discută, legea se execută. Cerința trebuie executată întocmai”, a afirmat ministrul în cadrul emisiunii ”Rezoomat” de la Realitatea TV.

Întrebat despre informațiile potrivit cărora hotărârea Comisiei pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului ar face trimitere la o normă juridică ieșită din vigoare, Bolea a răspuns evaziv:

„A fost votată o nouă lege care vizează securitatea, care a intrat în vigoare. Urmează să fie făcute și niște modificări, dar asta nu influențează cerința față de aceste patru persoane. Cerințele sunt legale și trebuie să se conformeze”, a spus oficialul.

Potrivit ministrului, modificările legislative pregătite de Ministerul Economiei al Republicii Moldova nu schimbă obligațiile impuse fondatorilor companiei.

Subiectul a stârnit controverse după ce jurnalistul Corneliu Gandrabur a publicat o analiză în care susține că procesul-verbal al Comisiei face referire la o prevedere legală abrogată. Acesta a remarcat, de asemenea, că documentul conține zece puncte privind mai multe întreprinderi, în timp ce Ministerul Infrastructurii a comunicat public doar decizia referitoare la FLYONE.

Jurnalistul a mai atras atenția asupra faptului că în document se menționează că fondatorii și proveniența capitalului companiei nu ar fi cunoscute, deși informațiile privind acționariatul sunt disponibile în registrele oficiale.

Săptămâna trecută, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a anunțat că fondatorii FLYONE sunt obligați să renunțe la participațiile deținute în companie în termen de 90 de zile, în urma aplicării mecanismului de examinare a investițiilor de importanță pentru securitatea statului. Autoritățile au invocat existența unor presupuse legături ale acționarilor cu persoane incluse pe liste internaționale de sancțiuni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 22:47
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Oct. 2026, 22:47 // Slider //  Ana Panaguța

La Moscova, pe acoperișul Mausoleului lui Lenin din Piața Roșie, au fost mobilizate trupe specializate în combaterea dronelor, potrivit unor imagini publicate de Nexta, scrie antena3.ro.

Prezența echipelor anti-dronă scoate în evidență măsurile de protecție adoptate de autoritățile ruse pentru apărarea Moscovei, în contextul atacurilor ucrainene din ultimele luni. Mausoleul lui Lenin este situat în Piața Roșie, în apropierea Kremlinului, și reprezintă unul dintre cele mai cunoscute obiective istorice și simbolice ale Rusiei.

Autoritățile ruse au închis vineri toate cele 4 aeroporturi din Moscova – Vnukovo, Domodedovo, Șeremetievo și Jukovski – în urma unor alerte legate de atacuri cu drone ucrainene asupra capitalei Rusiei, informează The Moscow Times.

„Au fost adoptate restricții temporare, necesare pentru asigurarea siguranței zborurilor”, a anunțat Agenția Federală rusă de Transport Aerian.

Aceasta este a cincea oară în luna octombrie când zborurile de pe principalele aeroporturi din Moscova sunt suspendate, ca urmare a amenințărilor atacurilor dronelor ucrainene.

Săptămâna trecută, aeroporturile din Moscova au fost închise timp de aproape 7 ore, ca urmare a unei alerte aeriene privind atacuri cu drone ucrainene – peste 350 de zboruri au fost anulate sau întârziate, iar unele avioane care zburau spre capitală au fost redirecționate către alte aeroporturi. Pe 16 octombrie, toate aeroporturile din Moscova au fost de asemenea închise din cauza amenințării legate de atacurile cu drone.

La aeroportul Șeremetievo din Moscova a fost emisă o „alertă aeriană”, ca urmare a unui atac cu drone. Pasagerii din terminalele aeroportului au  fost evacuați și duși „în adăposturi sigure”.