Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

VIDEO Va rămâne Anatolie Nosatîi la Ministerul Apărării? Răspunsul oficialului

15 Iul. 2026, 15:18
 // Categoria: Politica // Autor:  Daniela Baranovschi
15 Iul. 2026, 15:18 // Politica //  Daniela Baranovschi

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, nu știe dacă își va păstra funcția în viitorul Guvern. Oficialul afirmă că decizia îi aparține în totalitate premierului desemnat, care trebuie să își aleagă echipa cu care va guverna. Întrebat miercuri, 15 iulie, înainte de ședința Executivului, dacă se regăsește în formula viitorului Cabinet de miniștri, Nosatîi a declarat că este prea devreme pentru un răspuns.

„Este prematur să răspund la această întrebare. Decizia ține de candidatul desemnat la funcția de premier. Într-un stat democratic, cred că prim-ministrul desemnat trebuie să aibă dreptul de a alege și a-și crea echipa. Este la latitudinea acestuia, în funcție de ceea ce cunoaște și de informațiile pe care le are, să ia această decizie”, a spus ministrul.

Anatolie Nosatîi conduce Ministerul Apărării din 6 august 2021, când a fost numit în primul Guvern format de Partidul Acțiune și Solidaritate. În prezent, el, la fel ca ceilalți membri ai Cabinetului de miniștri, își exercită atribuțiile cu statut de interimar, după demisia premierului Alexandru Munteanu. În această perioadă, Guvernul poate aproba doar măsuri administrative necesare pentru funcționarea instituțiilor și nu poate iniția reforme de amploare sau adopta proiecte de legi organice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Oct. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Un bărbat de 54 de ani și fiul său, în vârstă de 17 ani, au murit în această seară, în urma unui accident rutier produs pe drumul dintre localitățile Marianca de Jos și Alava, raionul Ștefan Vodă.

Potrivit informațiilor preliminare, accidentul s-a produs în jurul orei 21:20. Bărbatul conducea un tractor, când ar fi pierdut controlul asupra vehiculului. Acesta a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat.

În urma impactului, atât șoferul, cât și fiul său, care se afla în cabina tractorului, au decedat pe loc.

Polițiștii se află la fața locului și investighează circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!