Curs valutar
  • EUR
    20.1386
    0.0879%
  • USD
    17.2686
    0.1181%
  • RUB
    0.2046
    -1.2219%
  • RON
    3.8327
    0.0104%
  • UAH
    0.3865
    0.2329%

Toate știrile

26 august 2026

Amalgamarea la Leova a crescut cheltuielile administrației locale. Bujorean: „Nu am pierdut specialiști și angajați”

18 Iul. 2026, 16:28
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
18 Iul. 2026, 16:28 // Politica //  Realitatea.md

Amalgamarea orașului Leova cu localitățile vecine nu a dus, deocamdată, la reducerea cheltuielilor administrației publice locale. Din contra, costurile pentru funcționarea administrației au crescut, inclusiv cele pentru salarizarea angajaților. Declarația a fost făcută de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean, în cadrul emisiunii “Realitatea te privește” de la Realitatea TV.

Edilul spune că autoritățile au ales să păstreze aproape toți angajații din fostele primării, iar foștii primari ai localităților unite au devenit viceprimari.

„Noi nu am pierdut specialiști și angajați. Conceptul de la Leova de multe ori a fost prezentat ca exemplu, inclusiv de domnul secretar general Buzu. Noi am ales să mergem pe formula în care să păstrăm practic toți angajații. Primarii au devenit viceprimari”, a declarat Alexandru Bujorean.

Potrivit lui, în prima etapă a reformei obiectivul principal nu este reducerea cheltuielilor, ci asigurarea continuității serviciilor pentru cetățeni.

„La prima etapă nu trebuie să urmărim optimizări financiare. Mai mult decât atât, cheltuielile chiar cresc, inclusiv cele de salarizare, pentru că după amalgamarea a patru și mai multe localități se permite alocarea anumitor stimulente salariale și sporuri salariale”, a explicat primarul.

Pentru ca locuitorii satelor integrate să nu fie nevoiți să se deplaseze la Leova pentru soluționarea problemelor administrative, în fiecare localitate a fost menținut un centru unificat de prestări servicii.

„În fiecare localitate a rămas un centru unificat de prestări servicii. Secretarul Consiliului, în cazul nostru, a ajuns specialist CUPS. Cererile cetățenilor sunt procesate la nivel local. Nu este necesar să se deplaseze”, a precizat Alexandru Bujorean.

Primarul a menționat că până la alegerile locale din 2027 consiliile locale și administrațiile localităților componente vor activa în regim obișnuit, urmând ca după scrutin să fie pusă în aplicare noua structură administrativă. Alexandru Bujorean susține că succesul amalgamării nu trebuie evaluat doar prin prisma reducerii cheltuielilor, ci prin calitatea serviciilor oferite cetățenilor și prin capacitatea administrației de a răspunde necesităților comunităților.

Potrivit edilului, după unificare, mai multe resurse au fost direcționate către localitățile rurale integrate, unde era nevoie de investiții suplimentare. Totodată, administrația municipiului Leova a obținut până la 5 milioane de lei din fonduri naționale pentru reparația drumurilor locale, unele lucrări fiind realizate fără contribuție din bugetul local.

Alexandru Bujorean a subliniat că reforma trebuie analizată pe termen lung, iar după alegerile locale din 2027 administrația va intra într-o nouă etapă, cu o structură aleasă în baza noului model de organizare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
25 Aug. 2026, 22:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Aug. 2026, 22:37 // Slider //  Ana Panaguța

Înalți oficiali ai Uniunii Europene au fost vizați de atacuri cibernetice de tip „spearphishing”, atribuite unor hackeri susținuți de guverne străine, care au încercat să le preia conturile de mesagerie, transmite adevărul.ro.

Informația apare într-o prezentare internă a structurii de apărare cibernetică a UE, obținută de POLITICO.

Documentul a fost prezentat în luna iulie unor reprezentanți ai guvernelor statelor membre și include „preluarea controlului asupra conturilor înalților funcționari” printre principalele amenințări cibernetice cu care se confruntă Uniunea Europeană.

Este pentru prima dată când o structură europeană recunoaște public că oficiali ai UE au fost ținta unor astfel de atacuri prin intermediul aplicațiilor de mesagerie. Prezentarea reprezintă, de asemenea, prima situație raportată în care o autoritate europeană leagă oficial aceste atacuri de un guvern străin.

Mesaje personalizate și tehnici de manipulare

Potrivit documentului, atacurile au fost realizate prin campanii de „spearphishing sponsorizat de stat”. Hackerii au folosit tehnici de inginerie socială și au pregătit mesaje personalizate pentru a-i determina pe oficialii vizați să acceseze linkuri suspecte sau să ofere informații care puteau permite compromiterea conturilor.

Autoritățile europene responsabile de securitatea cibernetică au raportat opt„incidente semnificative” în instituțiile UE de la începutul acestui an.

În luna martie, cel puțin cinci agenții naționale de securitate cibernetică și de informații au avertizat în legătură cu o serie de campanii de hacking desfășurate prin aplicații precum Signal și WhatsApp.

Olanda indică Rusia drept sursa atacurilor

Serviciile de informații din Olanda au atribuit aceste campanii Rusiei. Germania a avertizat, la rândul său, că atacurile vizează persoane cu funcții importante din politică, armată și diplomație, precum și jurnaliști de investigație.

Una dintre vulnerabilitățile identificate la nivel european este utilizarea unor soluții tehnice diferite de către instituțiile UE. Acestea nu dispun în prezent de un sistem comun pentru schimbul de documente sensibile, ceea ce complică protejarea informațiilor la nivelul întregii Uniuni.

Comisia Europeană nu a oferit detalii despre propriile practici de securitate cibernetică atunci când a fost solicitată să comenteze informațiile.