Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Cel puțin o persoană a murit și 16 au fost rănite după ce un vehicul a intrat în mulțime la parada Pride din Berlin

26 Iul. 2026, 10:12
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
26 Iul. 2026, 10:12 // În Lume //  Ana Panaguța

Incident grav, sâmbătă seară, 25 iulie, la Berlin, în timpul paradei PRIDE. Un microbuz a intrat într-un grup care participa la eveniment, aproape de faimoasa poartă Brandenburg. Cel puțin o persoană a murit și alte 16 au fost rănite, scriu știrileprotv.ro.

Polițiștii le-au cerut tuturor participanților să părăsească imediat zona, iar restul festivităților au fost anulate.

Potrivit autorităților, o dubă a intrat în parcul aflat în apropierea traseului dedicat paradei. A lovit mai multe persoane și s-a izbit de un copac. Șoferul ar fi scos apoi o macetă cu care i-a atacat pe cei din jur, după care a reușit să fugă. El ar avea legătură cu „mediul islamist”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei.

Publicaţia germană Bild, citând un martor ocular, „relatează că o dubiţă albă a intrat în mulţime în parcul Tiergarten. Incidentul s-ar fi produs în jurul orei 22:00”.

Poliţia a folosit elicoptere şi camere cu imagistică termică pentru a-l localiza pe suspectul sau pe suspecţii implicaţi în incident, a declarat un purtător de cuvânt pentru AFP.

Primarul Berlinului a denunţat „un atac împotriva societăţii noastre libere şi deschise către lume” pe X.

„După un Marş al Mândriei paşnic şi plin de culoare, adunarea pentru un Berlin tolerant şi paşnic a fost luată în vizor în cel mai brutal mod cu putinţă. Berlinul este oraşul libertăţii – iar libertatea noastră a fost atacată astăzi în cel mai teribil mod”, a reacţionat Kai Wegner.

Cancelarul german Friedrich Merz a cerut sâmbătă „lămurirea completă” a incidentului, pe care l-a calificat drept un „act abominabil”. Şeful guvernului şi ministrul său de interne „se vor implica cu o determinare deosebită pentru a lămuri complet acest act abominabil şi pentru a asigura pedepsirea celui vinovat”, a declarat un purtător de cuvânt într-o primă reacţie transmisă prin comunicat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți, 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului, relatează Agerpres.

„Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți”, a spus Trump în interviu.

Liderul de la Casa Albă a declarat că este convins că partidul său, cunoscut sub numele de Grand Old Party (GOP), își va păstra majoritățile în Camera Reprezentanților și Senat.

Trump și-a reiterat afirmația că SUA sunt cea mai respectată țară din lume. Prin contrast, el a prezentat o imagine sumbră a Europei.

„Uitați-vă la Franța. Uitați-vă la Europa. Totul se prăbușește acolo”, a afirmat Trump.

Toate cele 453 de locuri din Camera Reprezentanților vor fi ocupate în urma scrutinului, precum și 35 din cele 100 de locuri din Senat.

Sondajele sugerează că democrații ar putea obține majoritatea în Camera Reprezentanților, în timp ce rezultatele din Senat sunt încă neclare.

Pierderea majorității în ambele camere ale Congresului ar putea reprezenta o înfrângere dramatică pentru Trump, notează dpa. Primele rezultate semnificative sunt așteptate miercuri dimineața devreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!