Curs valutar
  • EUR
    19.9459
    0.0461%
  • USD
    17.1851
    -0.217%
  • RUB
    0.2023
    -0.1483%
  • RON
    3.8018
    -0.0053%
  • UAH
    0.3844
    -0.026%

Toate știrile

20 august 2026

Donații pentru Ucraina, în centrul unei anchete: Fost oficial, suspectat de o schemă de 1,3 milioane de dolari

28 Iul. 2026, 12:15
 // Categoria: În Lume // Autor:  Daniela Baranovschi
28 Iul. 2026, 12:15 // În Lume //  Daniela Baranovschi

Un fost secretar de stat din cadrul Ministerului de Externe al Ucrainei este cercetat pentru o presupusă coordonare a unei scheme de deturnare și spălare a fondurilor provenite din donații internaționale, în valoare de aproape 1,3 milioane de dolari. Anunțul a fost făcut luni de Biroul Național Anticorupție (NABU), care investighează cazul, scrie Mediafax.

Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) a anunțat că patru persoane sunt suspectate în acest dosar.

Deși instituția nu a făcut public numele fostului oficial, presa ucraineană îl identifică drept Oleksandr Bankov, care a ocupat funcția de secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe în perioada 2020–2024.

Printre ceilalți suspecți se numără un diplomat aflat încă în funcție, fost șef al biroului secretarului de stat, un fost consilier al ministrului de Externe, care conducea un ONG implicat în operațiune, precum și contabilul organizației.

Potrivit anchetatorilor, donatori internaționali și angajați ai misiunilor diplomatice ucrainene au fost convinși să direcționeze fonduri către un ONG controlat de grupare.

Ulterior, banii ar fi fost transferați către persoane fizice autorizate și companii afiliate suspecților, apoi introduși în circuite ilegale de conversie în numerar și retrași.

NABU susține că fondurile au fost folosite pentru îmbogățirea personală a membrilor grupării, iar pentru a ascunde proveniența banilor ar fi fost întocmite scrisori și acorduri de finanțare false, menite să confere aparența unor tranzacții legale.

În total, peste 37 de milioane de grivne – echivalentul a aproximativ 1,28 milioane de dolari la momentul comiterii faptelor – ar fi fost spălate, potrivit anchetatorilor.

Ministerul ucrainean de Externe a transmis publicației Kyiv Independent că aplică o politică de „toleranță zero” față de orice faptă de corupție. Instituția a precizat că ancheta este, în parte, rezultatul unui audit intern și al cooperării ministerului cu autoritățile de aplicare a legii și a subliniat că nu a încercat să îi protejeze pe suspecți.

Cele patru persoane au fost informate oficial că sunt cercetate, însă dosarul nu a fost trimis încă în instanță.

Acesta este unul dintre cele mai importante cazuri de corupție deschise în Ucraina în ultimii ani și face parte dintr-o serie de anchete care au vizat foști înali demnitari, pe fondul intensificării eforturilor autorităților ucrainene de combatere a corupției, în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

20 Aug. 2026, 20:35
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
20 Aug. 2026, 20:35 // Slider //  Ana Panaguța

Producătorii agricoli din Republica Moldova au prioritate la transportarea cerealelor pe calea ferată, iar capacitatea Căii Ferate a Moldovei (CFM) nu este limitată pentru aceștia. Totodată, tariful achitat de agricultorii moldoveni este mai mic decât cel aplicat pentru cerealele ucrainene aflate în tranzit. Precizările au fost făcute de prim-ministrul Vasile Tofan în cadrul unei ședințe cu reprezentanții agricultorilor și ai instituțiilor responsabile, convocată pe fondul îngrijorărilor privind tranzitul cerealelor ucrainene.

Potrivit CFM, toate vagoanele proprii destinate transportului de cereale sunt rezervate cu prioritate pentru solicitările agricultorilor și companiilor din Republica Moldova. În cazul cerealelor ucrainene aflate în tranzit, sunt utilizate vagoanele operatorilor din Ucraina.

Diferențe există și la tarife. Agricultorii moldoveni achită 15,30 franci elvețieni pentru o tonă de cereale transportată pe o distanță de 528 de kilometri. Pentru tranzitul cerealelor ucrainene pe aceeași distanță, costul total ajunge la 20,64 franci elvețieni pe tonă, inclusiv cheltuielile pentru utilizarea vagoanelor ucrainene.

„Agricultorii noștri au prioritate, tariful pentru ei este mai mic decât pentru cei ucraineni și limită pe capacitatea Căii Ferate nu există”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul a precizat că tranzitul cerealelor ucrainene este, totodată, important pentru CFM, care are nevoie de volume mai mari de transport. Pentru luna august au fost planificate aproximativ 1.000 de vagoane cu mărfuri ucrainene, însă până în prezent au fost transportate mai puțin de 400.

Potrivit autorităților, aplicarea coeficientului de reducere de 0,5 la tariful pentru mărfurile ucrainene transportate în tranzit prin Republica Moldova a adus CFM venituri de peste un milion de lei.

Un alt subiect discutat a fost situația din Portul Constanța, unde există riscul apariției unor blocaje. Pentru a preveni congestionarea, s-a decis ca vagoanele cu cereale ucrainene să fie admise pentru tranzit doar după confirmarea faptului că acestea pot fi preluate de Portul Constanța.

În cadrul ședinței, agricultorii moldoveni au solicitat și introducerea unui mecanism de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase. Vasile Tofan a declarat că o astfel de măsură ar putea avea efecte asupra altor sectoare, inclusiv asupra industriei de morărit, panificație și zootehnie.

Premierul a anunțat că decizia privind eventualele restricții va fi luată după consultările care urmează să aibă loc pe platforma Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

„Agricultorii noștri au argumente bune. (…) Trebuie să ne asigurăm că avem și prețuri corecte pentru agricultori, și o industrie de morărit, de panificație și zootehnie competitive”, a declarat premierul.

Guvernul anunță că va continua să monitorizeze situația transportului feroviar al producției agricole și tranzitul cerealelor ucrainene, pentru a proteja interesele agricultorilor din Republica Moldova și a utiliza cât mai eficient infrastructura națională.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!