Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

SIS a cerut, instanța a decis! Organizația „Eurasia”, declarată extremistă în Republica Moldova

28 Iul. 2026, 15:56
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
28 Iul. 2026, 15:56 // Actualitate //  Cătălina Boico

Organizația autonomă necomercială pentru promovarea cooperării internaționale „Eurasia” a fost declarată extremistă. Hotărârea a fost pronunțată vineri, 24 iulie, de Curtea de Apel Centru, la cererea depusă de Serviciul de Informații și Securitate (SIS).

„În temeiul Hotărârii judecătorești, organizația a fost inclusă în Registrul organizațiilor extremiste și al materialelor cu caracter extremist, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare. Serviciul de Informații și Securitate reamintește că, odată cu includerea unei persoane juridice în Registrul organizațiilor extremiste și al materialelor cu caracter extremist, conducerea sau organizarea activității acesteia, participarea la activitatea organizației, finanțarea acesteia, precum și producerea, deținerea în scopul distribuirii, distribuirea sau promovarea materialelor emise de organizația respectivă pot atrage răspunderea penală, în condițiile art. 346¹ și art. 346² din Codul penal al Republicii Moldova”, transmite SIS.

SIS recomandă cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv celor aflați peste hotarele țării, să se abțină de la orice formă de colaborare sau implicare în activitățile Organizației „Eurasia”, să înceteze eventualele raporturi de muncă sau alte forme de cooperare cu aceasta, să nu participe la evenimente organizate de ori cu participarea organizației și să nu distribuie sau promoveze materialele elaborate ori difuzate de aceasta.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

itățile vor continua să va monitorizeze respectarea cadrului legal și să întreprindă măsurile prevăzute de lege pentru prevenirea și contracararea activităților cu caracter extremist, în vederea protejării securității naționale și a ordinii constituționale a Republicii Moldova.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!