Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

Nu doar vârsta contează: Copiii vor trebui să stea în scaun auto și după 12 ani. Guvernul pregătește noi reguli

04 Aug. 2026, 11:32
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
04 Aug. 2026, 11:32 // Societate //  Cătălina Boico

Copiii care au peste 12 ani, dar au o înălțime mai mică de 150 de centimetri, vor trebui să folosească în continuare un scaun auto sau un înălțător atunci când călătoresc cu mașina. Această prevedere se regăsește într-un proiect de modificare a Regulamentului circulației rutiere, elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, scrie BANI.MD.

În prezent, legislația prevede că sistemele speciale de reținere sunt obligatorii pentru copiii cu vârsta de până la 12 ani. Proiectul propune însă introducerea unui criteriu suplimentar – înălțimea copilului. Astfel, obligația va fi valabilă pentru copiii de până la 12 ani sau pentru cei care au o înălțime sub 150 de centimetri, chiar dacă au depășit această vârstă. Autoritățile spun că modificarea aliniază legislația Republicii Moldova la normele Uniunii Europene.

Documentul stabilește și reguli mai clare privind utilizarea sistemelor de reținere. Scaunele auto orientate cu spatele la sensul de mers nu vor putea fi instalate pe locurile dotate cu airbag frontal activ, decât dacă acesta este dezactivat. Totodată, Regulamentul va include o clasificare a scaunelor auto și a înălțătoarelor în funcție de greutatea și înălțimea copilului, potrivit standardelor europene.

MIDR argumentează necesitatea modificărilor prin numărul tot mai mare de accidente în care sunt implicați minori. Potrivit notei informative, între 2015 și 2025 numărul accidentelor rutiere cu implicarea copiilor a crescut cu 32,6%, de la 347 la 460, iar numărul minorilor răniți a ajuns la 509 în anul 2025, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu.

Statisticile arată și un număr mare de abateri de la regulile existente. În 2025, autoritățile au înregistrat 51 824 de cazuri de încălcare a regulilor privind folosirea centurii de siguranță și a sistemelor de reținere pentru copii, precum și 1 897 de cazuri de transportare necorespunzătoare a copiilor.

Proiectul mai prevede că pasagerii din autobuze și autocare vor trebui informați despre obligația de a purta centura de siguranță, iar locurile echipate cu centuri vor fi marcate corespunzător. De asemenea, camioanele aflate în circulație vor trebui dotate cu oglinzi retrovizoare suplimentare pentru reducerea „unghiurilor moarte”, măsură care urmărește diminuarea accidentelor în care sunt implicați pietoni și bicicliști.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit Ministerului Infrastructurii, după aprobare, modificările ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2029.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
22 Oct. 2026, 21:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
22 Oct. 2026, 21:54 // Slider //  Ana Panaguța

Petru Iarmaliuc a promovat evaluarea externă a integrității etice și financiare, în timp ce Comisia de evaluare a propus nepromovarea acesteia în cazul lui Lilian Lungu, procuror suspendat din funcție în cadrul Procuraturii Anticorupție.

Completul A de evaluare a constatat că Iarmaliuc, în prezent procuror delegat la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), întrunește criteriile de integritate prevăzute de lege. Evaluarea a vizat activitatea sa anterioară în cadrul Procuraturii Anticorupție.

În cazul lui Lilian Lungu, Comisia a propus nepromovarea evaluării externe, deoarece acesta nu a prezentat în termen declarațiile de avere și interese personale, lista persoanelor apropiate și chestionarul de etică.

Rapoartele celor doi procurori au fost transmise Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), care urmează să le examineze și să adopte hotărârile privind rezultatele evaluării.

Rapoartele integrale vor fi publicate pe pagina oficială a Comisiei după expirarea termenului de contestare a hotărârilor CSP sau, dacă acestea vor fi contestate, după pronunțarea deciziilor Curții Supreme de Justiție. Publicarea va avea loc în cel mult trei zile, cu respectarea dreptului la viață privată al persoanelor vizate.