Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

IATĂ cum marii producători auto ajută ţările din Europa de Est

29 Iul. 2014, 08:44
 // Categoria: Auto // Autor:  Arhiva Realitatea
29 Iul. 2014, 08:44 // Auto //  Arhiva Realitatea

Marii producători auto europeni și asiatici ajută ţările din Europa de Est să se reindustrializeze. Aceștia se extind în Europa Centrală şi de Est, atraşi de costurile de producţie mai mici şi de forţa de lucru calificată pe care le găsesc aici.

Compania sud-coreeană Hyundai a ales pentru a construi o fabrică de faruri pentru automobile în Republica Cehă, unde produce deja maşini, în timp ce companiile germane Audi şi Opel au anunţat recent, la o zi distanţă una de cealaltă, că îşi vor majora producţia în Ungaria.

Tot în Cehia o companie mixtă a grupului japonez Toyota şi a fanionului industriei auto franceze, PSA Peugeot Citroën, produce câte un model Citroën, Peugeot şi Toyota. De asemenea, cehii construiesc Skoda pentru Volkswagen, scrie Ziarul Financiar în ediția tipărită de astăzi, 29 iulie.

Audi, care are în Ungaria cea mai mare fabrică de motoare din lume, va adăuga din august al treilea schimb la fabrica sa din oraşul maghiar Gyor pentru a face faţă creşterii cererii pentru modelele premium Audi TT Coupe şi Roadster, A3 Limousine sau A3 Cabriolet, iar Opel a început recent să fabrice motoare Flex la Szentgotthard.

De altfel, Ungaria este statul est-european cu cea mai mare concentraţie de constructori auto străini. Mercedes produce la Kecskemet, în apropiere de Budapesta, modelele B-Class şi CLA-Class. În Ungaria mai este prezent din 1991 şi producătorul auto japonez Suzuki. Acesta a depăşit recent 2,5 milioane de autovehicule livrate de pe liniile de producţie din Ungaria, unde construieşte, printre altele, modelele Swift GL şi SX4 S-Cross.

În Bulgaria compania chineză Great Wall Motors produce modelul Voleex C10 în parteneriat cu compania bulgară Litex Motors. Bulgaria este primul cap de pod european pentru producătorii auto chinezi. Ei spun că vor urma şi altele.

În România, Automobile Dacia, deţi­nută de Renault, produce la Mioveni SUV-ul Dacia Duster, precum şi Dacia Sandero şi Dacia Logan, iar la Craiova compania americană Ford construieşte Ford B-Max.

În 2013 Dacia a atins un record de producţie, de 342.610 autoturisme asamblate, în creştere cu 16% comparativ cu 2012. Ford are la Craiova o uzină cu o capacitate de producţie de 300.000 de unităţi anual, dar unde anul trecut s-au asamblat numai 68.000 de maşini din modelul B-Max.

În Polonia, General Motors din SUA produce mai multe modele Fiat, iar fabrica Volkswagen din Poznan livrează Volkswagen Caddy şi Volkswagen Transporter T5.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
21 Oct. 2026, 22:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
21 Oct. 2026, 22:37 // Slider //  Ana Panaguța

Armata germană a catalogat pentru prima dată amenințarea de sabotaj din partea Rusiei împotriva propriilor trupe și facilități drept „semnificativă”, al doilea nivel, din 4, ca gravitate pe scara internă a amenințărilor, arată o evaluare a Bundeswehr-ului despre care au relatat miercuri postul de televiziune german WDR și ziarul Süddeutsche Zeitung, scrie hotnews.ro.

Un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării a confirmat această evaluare, declarând reporterilor: „Constatăm că ne confruntăm cu o amenințare semnificativă de sabotaj la nivel general pentru Bundeswehr.”

Ridicarea nivelului a fost declanșată de descoperirea, la jumătatea lunii septembrie, a unei drone prăbușite care transporta o cutie cu explozibili puternici în apropierea bazei aeriene Wunstorf din Saxonia Inferioară, au relatat cele două instituții de presă, potrivit Reuters.

Pe scara internă a amenințărilor din armata germană (Bundeswehr), utilizată pentru evaluarea riscurilor de terorism sau sabotaj și pentru protecția bazelor militare, există 4 niveluri de gravitate.

Acest al doilea nivel ca gravitate, denumit Charlie, se instituie în momentul în care există informații sigure și clare despre un atac terorist sau un act de sabotaj iminent.

„Linia roșie” depășită

Documentul intern al armatei germane, consultat de WDR și de Sueddeutsche Zeitung, precizează că Rusia a depășit „o linie roșie anticipată anterior, caracterizată de intenții dăunătoare cu efecte cinetice și/sau letale” împotriva Germaniei și a Bundeswehr-ului, prin utilizarea dronelor transformate în arme.

Drona de la Wunstorf seamănă cu una încărcată cu explozibili care a fost folosită în atacul eșuat de pe aeroportul Leipzig/Halle, din luna august. Însă, spre deosebire de incidentul de la Leipzig, despre care autoritățile au afirmat că viza un avion civil de marfă, anchetatorii consideră că drona de la Wunstorf viza aeronavele Bundeswehr, conform documentului.

Autoritățile germane au învinovățit în mod direct Rusia pentru atacul de la Leipzig.

Moscova a negat orice implicare și a respins în mod constant acuzațiile privind desfășurarea de acțiuni de sabotaj sau atacuri hibride în Europa.

Documentul menționează, de asemenea, o serie de acțiuni de recunoaștere suspectate a fi de origine rusă pe teritoriul Germaniei, inclusiv survolarea cu drone a bazei de apărare antirachetă Arrow 3 din Saxonia-Anhalt și descoperirea unei camere camuflate care filma o gară de importanță strategică din Minden, Westfalia.

„Războiul din umbră”

Serviciile de informații se așteaptă ca situația să se agraveze pe termen scurt, fiind probabile noi acțiuni în viitorul apropiat, mai arată documentul, potrivit WDR și Sueddeutsche Zeitung.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării a precizat că măsurile preventive sunt adaptate fiecărei baze în parte și pot varia de la intensificarea patrulelor de pază până la măsuri tehnice suplimentare de securitate, precum camere cu infraroșu și sisteme de supraveghere a gardurilor.

Această evaluare vine la puțin peste o săptămână după ce ministrul german de Interne, Alexander Dobrindt, a afirmat că Germania se confruntă cu un „război din umbră” și a solicitat extinderea competențelor serviciilor de informații.

„Războiul din umbră la care asistăm astăzi are un obiectiv care depășește cu mult tot ce s-a văzut în timpul Războiului Rece”, a declarat Dobrindt, în cadrul unei conferințe a BfV la Berlin.

„Scopul său clar este să ne destabilizeze – să ne destabilizeze în mod fundamental”, a adăugat Dobrindt.

Ministrul german al Afacerilor Interne nu a numit Rusia, dar declarațiile lui au venit pe fondul avertismentelor lansate în octombrie de șeful serviciului german de informații externe, BND, care vorbise, la rândul său, despre un „război din umbră” și avertizase că Germania riscă să intre într-un conflict violent cu Rusia.

Cancelarul Friedrich Merz a declarat miercuri că dezinformarea rusă și atacurile hibride reprezintă cea mai mare amenințare pentru Germania.

„Părerea mea este că poporul nostru încă subestimează această mare amenințare la adresa societății noastre… Acesta este un atac fundamental împotriva întregii ordini politice pe care am realizat-o după 1990”, a spus Merz.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova