Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

Un deținut a mai primit un an de detenție pentru că a evadat din penitenciar

21 Aug. 2026, 11:03
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
21 Aug. 2026, 11:03 // Societate //  Valentina Buza

Un deținut în vârstă de 52 de ani a mai primit un an de detenție după ce a evadat din penitenciar. Bărbatul își ispășea pedeapsa de 1 an și 6 luni de închisoare pentru pungășie în Penitenciarul nr. 9 – Pruncul.

Potrivit probelor administrate, după ce și-a ispășit mai mult de jumătate din pedeapsă, fiind deținut într-un sector cu regim deschis, în aprilie 2025 acesta a pus la cale un plan de evadare.

„În jurul orei 21:00, în timp ce angajatul penitenciarului efectua verificarea de seară, condamnatul, fără învoirea conducerii penitenciarului a părăsit samavolnic teritoriul instituției. Acesta a fost localizat, aproximativ patru ore mai târziu, la o stație PECO.

Potrivit declarațiilor angajatului penitenciarului, în timp ce verifica sectoarele, acesta l-a observat pe inculpat în zona barelor de sport, iar comportamentul său i s-a părut suspect. Angajatul l-a condus pe deținut în sector, însă, câteva minute mai târziu, după efectuarea verificărilor înainte de închiderea sectorului, a constatat că acesta nu se mai afla în cameră. Potrivit altor probe administrate în cauză, inculpatul ar fi solicitat un taxi chiar lângă penitenciar, care l-ar fi preluat și transportat în direcția benzinăriei”, se arată în comunicatul procuraturii.

Inculpatul a negat intenția de a evada, susținând că a vrut să consume alcool, apoi să revină în penitenciar și să își procure provizii pentru Paște, întrucât se apropiau sărbătorile.

Instanța l-a recunoscut vinovat și i-a stabilit pedeapsa de un an de închisoare. Sentința este cu drept de apel.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
22 Oct. 2026, 11:08
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Oct. 2026, 11:08 // Societate //  Realitatea.md

Două companii de transport se află în conflict din cauza pasagerilor preluați din cinci sate din raionul Criuleni. Reprezentanții SA „Baza de Transport Auto – 18” susțin că microbuzele rutei nr. 130 Chișinău – Vadul lui Vodă le iau călătorii și le provoacă pierderi de până la 50% din venituri. De cealaltă parte, reprezentantul operatorului „Nighei-Trans” afirmă că opririle sunt legale, însă nu a prezentat documentul care i-ar permite să îmbarce pasageri în localitățile vizate. ANTA precizează că ruta municipală poate transporta persoane doar între stațiile publice din municipiul Chișinău.

Potrivit directorului SA „Baza de Transport Auto – 18”, Nicolae Rapcea, compania transportă călători între Criuleni și Chișinău din 1968. Acesta acuză operatorul rutei nr. 130, administrată de SRL „Nighei-Trans”, că oprește pentru a lua pasageri din Coșernița, Boșcana, Chetroasa, Mardareuca și Hrușeva, deși nu ar avea dreptul să facă acest lucru.

„Ei ies din Vadul lui Vodă și, știind la ce oră ajung autobuzele noastre la Coșernița, se bagă direct în fața lor. Cinci-șase minute ei merg înaintea autobuzelor și ne mătură tot”, susține Nicolae Rapcea.

Directorul companiei afirmă că situația afectează serios activitatea operatorului și estimează pierderile la 40–50% din venituri. Săptămâna trecută, acesta a depus plângeri la Agenția Națională Transport Auto (ANTA), Primăria Chișinău, Serviciul Fiscal și Poliția din Criuleni.

„Noi solicităm ca fiecare companie de transport să meargă în graficul ei, la orele ei, să facă opririle scrise în autorizație”, a declarat Rapcea.

Și șoferii Bazei de Transport Auto – 18 spun că ajung să circule cu locuri libere, în timp ce microbuzele rutei nr. 130 ar prelua pasageri din aceleași stații. Unii locuitori din satele vizate confirmă că cele două mijloace de transport ajung uneori aproape simultan și spun că se întâmplă să aștepte sau să aleagă cursa care vine prima.

De cealaltă parte, un șofer al rutei nr. 130 a recunoscut că oprește pentru a lua pasageri în localitățile vizate, dar a spus că nu cunoaște detaliile legale privind autorizarea opririlor.

Contactat de Realitatea.md, reprezentantul SRL „Nighei-Trans” a susținut că opririle sunt legale, argumentând că ruta trece prin aceste sate și că oamenii trebuie să poată urca în microbuz. Solicitat ulterior să prezinte autorizația care permite îmbarcarea pasagerilor din localitățile respective, acesta nu a oferit documentul și a încheiat discuția.

Ce spun autoritățile

Reprezentanții Direcției management transport din cadrul Primăriei Chișinău au declarat pentru Realitatea.md că stațiile rutei nr. 130 sunt stabilite în limitele municipiului, iar legalitatea opririlor în afara acestuia trebuie verificată de ANTA.

La rândul său, Agenția Națională Transport Auto precizează că operatorul care deservește serviciul regulat municipal Chișinău – Vadul lui Vodă are dreptul să transporte persoane doar între stațiile publice situate în localitățile din municipiul Chișinău. Instituția menționează că are temei legal pentru a iniția acțiuni de monitorizare și control al activității operatorului.

Poliția a precizat pentru Realitatea.md că operatorii de transport pot îmbarca și debarca pasageri doar în stațiile prevăzute în graficul de circulație. Încălcarea regulilor poate fi sancționată cu amendă de la 5.000 la 6.000 de lei.