Prim-ministrul afirmă că nu există actualmente discuții privind aderarea sa la PAS, însă oficialul susține formațiunea. Vasile Tofan a relatat în cadrul emisiunii „На грани”, difuzată la Exclusiv TV, că este recunoscător partidului pentru mandatul său.
Premierul a precizat că sprijină ideea națională de integrare europeană. În același timp, Vasile Tofan consideră că ar fi „o prostie” să se gândească acum la următorii pași pe care îi va întreprinde în cariera sa politică, inclusiv despre eventuala participarea la alegerile prezidențiale sau parlamentare.
„Deocamdată, rămân o persoană independentă. Deși înțeleg că mandatul și încrederea politică vin de la PAS. Tratez acest lucru cu recunoștință și responsabilitate. PAS are mandat de încredere din partea poporului. Și acest mandat de încredere se extinde într-un fel și asupra Guvernului nostru. (…) Avem atât de multe probleme pe care trebuie să le rezolve Guvernul, încât ar fi o prostie să mă gândesc la următorii pași”, a spus prim-ministrul.
Vasile Tofan a fost desemnat la conducerea Executivului de PAS, după demisia lui Alexandru Munteanu. Cabinetul de miniștri a primit pe 21 iulie 2026 votul de încredere, programul de guvernare fiind susținut de 53 de deputați din majoritatea parlamentară.
Comuniștii și socialiștii au fost împotrivă, iar deputații neafiliați și cei din fracțiunile „Alternativa”, „Partidul Nostru” și „Democrația Acasă” nu și-au exprimat opțiunea.