Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Șapte persoane, printre care funcționari publici, care ar fi prejudiciat statul cu circa 4 milioane de lei, achitate

21 Aug. 2026, 13:26
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
21 Aug. 2026, 13:26 // Societate //  Cătălina Boico

Șapte persoane, dintre care patru funcționari publici, inclusiv directorul adjunct al Agenției Rezerve Materiale a Ministerului Afacerilor Interne, și trei reprezentanți ai unei companii, acuzate că ar fi prejudiciat statul cu circa patru milioane de lei, au fost achitate. Sentința a fost pronunțată joi, 20 august, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Totodată, instanța a dispus ridicarea sechestrului aplicat pe bunurile deținute de către învinuiți după rămânerea definitivă a sentinței.

Potrivit Procuraturii Anticorupție (PA), în anul 2023, Agenția Rezerve Materiale a organizat o licitație pentru achiziționarea unui material metalic în valoare de aproximativ 3,7 milioane de lei. La licitație au participat mai multe companii, în rezultat fiind desemnată o companie câștigătoare.

O altă companie participantă a contestat această decizie, susținând că oferta câștigătoarei nu îndeplinea cerințele tehnice. Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor a contestat și a anulat decizia inițială. Ulterior, persoanele publice din cadrul Agenția Rezerve Materiale au desemnat compania contestatară câștigătoare.

„În perioada 14-19 septembrie 2023, cei patru funcționari publici din cadrul Agenției Rezerve Materiale, de comun acord cu cei trei reprezentanți ai ultimei companiei câștigătoare, ar fi mers la depozitul acesteia pentru a verifica materialele. Fără a se asigura că agentul economic avea în stoc materialele necesare conform specificațiilor tehnice pentru tabla profilată, aceștia ar fi efectuat doar o inspecție formală a spațiului de depozitare. Cu toate acestea, ar fi desemnat oficial acea companie ca furnizor pentru achiziția materialului, deși știau cu certitudine că agentul economic menționat nu deține în stoc marfa conform specificațiilor tehnice stabilite.

Pe 2 octombrie 2023, directorul Agenției Rezerve Materiale, fiind indus în eroare de cei patru subalterni, a semnat un contract cu compania câștigătoare pentru achiziționarea a 25.000 m2 de material, în valoare de 3.712.500 lei. Materialele livrate, însă, nu respectau cerințele tehnice stabilite în contract, cum ar fi grosimea sau cantitatea de zinc. La 29 noiembrie 2023, inculpații ar fi semnat un document care atesta primirea materialelor, deși acestea nu respectau specificațiile tehnice. Acest lucru a permis companiei furnizoare să încaseze suma contractului, cauzând astfel un prejudiciu Agenției Rezerve Materiale în valoare de 3.712.500 lei”, se arată în comunicatul emis de PA.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Acțiunile inculpaților au fost încadrate juridic de către acuzatorii de stat ca escrocherie săvârșită în proporții deosebit de mari. De asemenea, în cadrul dezbaterilor judiciare acuzatorii de stat au pledat pentru pedepse cu închisoarea ce variau între 8 și 10 ani și admiterea acțiunii civile în folosul Agenția Rezerve Materiale în mărime de 3.712.500 lei.

Sentința va fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 19:50
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 19:50 // Slider //  Daniela Baranovschi

Parlamentul a votat în prima lectură denunțarea a două acorduri încheiate în cadrul Comunității Statelor Independente (CSI). Unul se referă la restituirea valorilor culturale și istorice statelor de origine, iar celălalt stabilește modul de transmitere a unor substanțe, arme și materiale care constituie corpuri delicte în dosarele penale. Autoritățile spun că documentele nu au fost aplicate în practică.

Primul acord a fost încheiat în 1992 și se referă la restituirea bunurilor culturale și istorice către țările de origine. Acesta prevedea crearea unei comisii interguvernamentale care să stabilească modul în care urmau să fie returnate aceste bunuri. Comisia nu a fost însă constituită, iar acordul a avut o aplicare practică limitată.

Între timp, Republica Moldova a adoptat propriile reguli pentru protejarea patrimoniului cultural. În 2023, a fost aprobat regulamentul privind circulația bunurilor culturale mobile, iar în 2025 a fost instituit Sistemul național de protejare, recuperare și restituire a patrimoniului cultural mobil. În aceste condiții, autoritățile consideră că acordul încheiat în cadrul CSI nu mai este necesar.

Al doilea document este un protocol semnat în 2017, care stabilește modul de transmitere a substanțelor stupefiante și psihotrope, a precursorilor, armelor de foc, componentelor acestora, munițiilor și materialelor explozive care constituie corpuri delicte în cauzele penale. Potrivit autorităților, mecanismele de cooperare prevăzute în protocol nu au fost folosite.

Denunțarea protocolului nu înseamnă că Republica Moldova va înceta cooperarea internațională cu statele CSI în dosarele penale. Aceasta va putea continua în baza altor acorduri internaționale la care țara noastră este parte, inclusiv Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală și Convenția asupra substanțelor psihotrope. Cele două proiecte de lege urmează să fie examinate de Parlament în lectura a doua.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!