Curs valutar
  • EUR
    20.1209
    0.3484%
  • USD
    17.2482
    0.6633%
  • RUB
    0.2071
    0.2414%
  • RON
    3.8323
    0.488%
  • UAH
    0.3856
    0.5446%

Toate știrile

25 august 2026

Turboenergy Power&MASS denunță licitația pentru stația de epurare Soroca: ”Trișarea consumului, unicul criteriu punctat”

21 Aug. 2026, 14:19
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
21 Aug. 2026, 14:19 // Economie //  Realitatea.md

Companiile Turbo Energy Power și MASS denunță licitația pentru construcția stației de epurare de la Soroca. Consorțiul solicită o verificare tehnică independentă, înainte ca procedura să meargă mai departe. Miza este una de ordinul milioanelor. Reprezentanții celor două companii susțin că oferta declarată câștigătoare este cu peste 700 de mii de euro mai scumpă, ceea ce înseamnă aproximativ 14 milioane de lei. Potrivit consorțiului, avantajul tehnic care ar fi decis licitația se bazează pe indicatori privind consumul de energie pe care aceștia îi consideră imposibil de atins în condiții reale de funcționare.

Într-o conferință de presă la IPN, managerul de proiect al Turbo Energy Power, Grigore Tentiuc, a declarat că demersurile nu urmăresc blocarea proiectului, ci verificarea modului în care a fost evaluată oferta câștigătoare. Potrivit lui, municipiul Soroca are nevoie de o stație modernă de epurare, însă proiectul trebuie realizat în baza unor parametri tehnici care pot fi confirmați în condiții reale de exploatare.

Acesta a explicat că ofertantul desemnat câștigător a obținut 98,99 puncte din 100 la componenta tehnică, în timp ce asocierea reprezentată de Turbo Energy Power a acumulat 33,15 puncte. Potrivit acestuia, diferența a fost determinată în mare parte de consumurile de energie declarate de ofertanți, un consum mai redus aducând un punctaj tehnic mai mare.

Reprezentantul companiei a adus drept exemplu consumul declarat pentru pomparea apelor uzate la o înălțime de aproximativ 45 de metri. Potrivit calculelor prezentate de consorțiu, oferta câștigătoare ar prevedea un consum de aproximativ 0,081-0,085 kWh pentru un metru cub de apă, în timp ce energia minimă teoretică necesară ar fi de aproximativ 0,12 kWh, chiar înainte de luarea în calcul a pierderilor și a randamentului instalațiilor. Consorțiul clasat pe locul doi a declarat, în schimb, un consum de aproximativ 0,3 kWh pentru un metru cub, transmite IPN. 

Tentiuc susține că acceptarea unor asemenea parametri ar fi permis acordarea punctajului tehnic care a compensat diferența de preț dintre cele două oferte. Potrivit lui, dacă valorile invocate nu pot fi confirmate tehnic, statul riscă să achite cu peste 700 de mii de euro mai mult pentru proiect.

Reprezentantul consorțiului a precizat că au fost expediate demersuri către mai multe instituții, inclusiv către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, însă răspunsurile primite sunt considerate insuficiente. Totodată, managerul de proiect a declarat că situația a fost sesizată Centrului Național Anticorupție, iar reprezentanți ai consorțiului au fost audiați în calitate de martori. Potrivit acestuia, compania a fost informată că sesizarea sa privind presupuse fapte de corupție, abuz de serviciu și favorizare a fost transmisă organului de urmărire penală. Consorțiul solicită verificarea modului în care au fost acceptate valorile energetice și dacă acestea au fost supuse unei evaluări tehnice.

Avocata consorțiului, Cristina Smolevschi, a explicat că licitația, parte a unui proiect finanțat de Banca Mondială, nu este guvernată de mecanismul obișnuit al achizițiilor publice naționale. Potrivit acesteia, rezultatul nu poate fi contestat la Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor, astfel încât participanții nu dispun de traseul obișnuit de contestare și control judecătoresc aplicabil achizițiilor publice din Republica Moldova.

Smolevschi a declarat că, în aceste condiții, consorțiul a sesizat Președinția, Consiliul Național de Securitate, comisii parlamentare, Guvernul și Curtea de Conturi. Potrivit avocatei, demersurile au ajuns în cele din urmă la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, care a comunicat că procedura s-a desfășurat legal și transparent. Reprezentanta consorțiului susține însă că autorităților nu li s-a cerut desemnarea unui alt câștigător, ci verificarea procedurii și a parametrilor care au stat la baza evaluării.

În consecință, consorțiul solicită suspendarea semnării contractului până la verificarea independentă a consumurilor energetice declarate de ofertantul câștigător și a modului în care acestea au fost evaluate. De asemenea, cere continuarea investigațiilor CNA, audierea persoanelor implicate în procesul de evaluare și informarea Băncii Mondiale despre situația semnalată. Reprezentanții consorțiului propun ca verificarea tehnică să fie realizată de experți independenți, inclusiv specialiști ai Universității Tehnice a Moldovei, companii specializate sau experți internaționali.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
25 Aug. 2026, 17:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
25 Aug. 2026, 17:45 // Slider //  Daniela Baranovschi

Sutele de tancuri trimise de aliați în Ucraina sunt folosite ca tractoare și de operatorii de drone. Altele stau camuflate în pădure și sunt utilizate de ucraineni drept adăpost. Asta deoarece războiul modern a schimbat regulile și tancurile nu sunt eficiente în fața dronelor inamice.

Tancurile occidentale trimise în Ucraina sunt, în mare parte, inactive, potrivit The New York Times. Acestea sunt ascunse prin păduri fiind acoperite cu pânze de camuflaj pentru a nu fi observate de dronele inamice.

Un tanc care costă, în medie, 10 milioane de dolari, s-a dovedit a fi neputincios în fața dronelor ieftine care domină acum câmpul de luptă. Ca urmare, mașinilor scumpe li s-au găsit alte întrebuințări, scrie Mediafax.

Aproximativ jumătate dintr-un batalion de tancuri a fost adaptat pentru a fi utilizat de operatori de drone. Celelalte tancuri occidentale sunt uneori folosite pentru a tracta echipamente avariate, servind, practic, drept tractoare scumpe.

Conform unor informații, dintre cele aproximativ 82 de tancuri Abrams livrate, aproximativ 25 au fost lovite. De asemenea, dintre cele 10 donate de Suedia, a rămas doar un tanc în utilizare.

Estimările făcute de experți arată că până în prezent, Ucraina a primit de la aliații săi occidentali peste 800 de tancuri de luptă. Livrările au inclus atât tancuri din era sovietică recondiționate, cât și modele occidentale moderne.

Tancurile au fost livrate în mai multe valuri începând cu anul 2022.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”