Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

Focar de Salmonella în mai multe regiuni din Franța: Zeci de îmbolnăviri spitalizări

04 Sept. 2026, 15:43
 // Categoria: În Lume // Autor:  Valentina Buza
04 Sept. 2026, 15:43 // În Lume //  Valentina Buza

Un focar de Salmonella asociat cu un lot de semințe de dovleac pentru consum a îmbolnăvit 81 de persoane și a dus la spitalizarea a șase dintre acestea în mai multe regiuni din Franța între lunile mai și august, au anunțat vineri Ministerele Sănătății și Agriculturii de la Paris, scrie hotnews.

Ministerele au precizat într-un comunicat comun că ancheta de sănătate publică indică drept sursă semințe de dovleac procesate de o companie alimentară din sud-vestul Franței și comercializate de mai mulți retaileri, inclusiv de lanțul Grand Frais.

Șase dintre persoanele infectate au fost spitalizate, iar alte două au primit îngrijiri din partea serviciilor de urgență. Toate au revenit la domiciliu după ce simptomele s-au ameliorat, iar produsele au fost retrase de la vânzare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Salmonella este un grup de bacterii în formă de bastonaș care poate provoca salmoneloza, o boală frecventă transmisă prin consumul de alimente contaminate. Simptomele includ, de obicei, diaree, febră și crampe abdominale.

Autoritățile franceze au recomandat ca persoanele care au consumat aceste produse și care prezintă simptome să consulte medicul.

Focarele de Salmonella nu sunt obișnuite pentru semințele de dovleac. Semințele pot fi contaminate, dar ele nu se află printre alimentele cel mai frecvent asociate cu cazurile de salmoneloză.

Administrația pentru Medicamente și Alimente din SUA afirmă că semințele sunt un aliment cu risc posibil pentru Salmonella deoarece bacteriile pot supraviețui în produse uscate.

Realitatea Live

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
28 Oct. 2026, 19:15
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
28 Oct. 2026, 19:15 // Slider //  Realitatea.md

Agenția Proprietății Publice (APP) pregătește schimbări în procesul de privatizare a bunurilor statului, după ce mai multe licitații, inclusiv cele pentru Hotelul „Zarea” din centrul Chișinăului, nu au atras cumpărători. Directorul instituției, Ion Dodon, recunoaște că termenele prea scurte pentru achitarea bunurilor și dificultățile legate de obținerea autorizațiilor pot descuraja investitorii.

Potrivit șefului APP, una dintre soluțiile analizate este extinderea termenului în care câștigătorii licitațiilor trebuie să achite contravaloarea bunurilor privatizate. În prezent, legislația prevede un termen de până la trei zile, perioadă considerată insuficientă pentru investitorii care intenționează să contracteze credite bancare.

„Legislația prevede un termen de până la trei zile ca agentul economic să găsească resurse financiare și să le transfere pe contul Agenției Proprietății Publice, dar băncile comerciale examinează cererile de creditare pe un termen mai lung”, a explicat Dodon.

Directorul APP consideră că o pregătire mai bună a privatizărilor ar permite accesul unui număr mai mare de potențiali investitori, inclusiv al celor care au nevoie de finanțare bancară pentru realizarea achizițiilor.

 

Un alt obstacol a fost semnalat în cazul Hotelului „Zarea”. Potrivit întrebării adresate directorului APP, potențialii cumpărători susțin că, înainte de a investi într-o asemenea proprietate, ar avea nevoie de mai multe documente, inclusiv autorizații de la Primăria Chișinău și avize de la autoritățile responsabile de protejarea monumentelor istorice.

În lipsa acestor documente, investitorii riscă să cumpere un imobil fără să știe cu certitudine ce lucrări de reconstrucție sau dezvoltare vor putea realiza ulterior. Obținerea autorizațiilor după achiziție poate presupune proceduri administrative de durată.

Ion Dodon a fost de acord că statul trebuie să simplifice procesul și să ofere investitorilor mai multă predictibilitate.

„Sunt de acord că noi ar trebui să fim mai prietenoși cu investitorii în ceea ce privește obținerea documentelor permisive. Tot ce este posibil să obținem acum o să facem noi, ca stat”, a declarat directorul APP.

Declarația sugerează că instituția ar putea încerca să pregătească din timp o parte dintre actele necesare, înainte ca proprietățile să fie scoase din nou la vânzare, pentru a reduce incertitudinile viitorilor cumpărători. Deocamdată, nu a fost anunțată lista exactă a documentelor pe care APP le-ar putea obține în prealabil.

Hotelul „Zarea”, situat pe strada Anton Pann 4 din centrul Chișinăului, a fost scos la privatizare la un preț inițial de 106 milioane de lei. Licitația programată pentru 20 octombrie a fost anulată, deoarece niciun investitor nu a depus cerere de participare, deși termenul de înscriere fusese prelungit cu două luni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona