Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Asistență externă în valoare de 1,4 miliarde de euro pentru Moldova, anul trecut: Unde au ajuns cei mai mulți bani

11 Sept. 2026, 12:40
 // Categoria: Economie // Autor:  Daniela Baranovschi
11 Sept. 2026, 12:40 // Economie //  Daniela Baranovschi

Republica Moldova a beneficiat anul trecut de asistență externă în valoare de 1,4 miliarde de euro, cea mai mare parte a fondurilor fiind direcționată către energie, economie și educație. Potrivit unui raport prezentat de Cancelaria de Stat, 704,6 milioane de euro din această sumă au fost granturi, transmite IPN.

Față de 2024, când debursările au însumat aproximativ 1,6 miliarde de euro, volumul acestora a scăzut cu circa 10%. Autorii raportului explică diminuarea prin finalizarea unor pachete de urgență acordate în contextul crizei energetice din 2022-2023 și trecerea către implementarea proiectelor multianuale.

Uniunea Europeană a rămas principalul partener extern de dezvoltare al Republicii Moldova, cu debursări de 530,9 milioane de euro, ceea ce reprezintă 36,8% din total. Au urmat Banca Mondială – 171 de milioane de euro, BERD – 162,4 milioane, Germania – 111,4 milioane și România – 86,3 milioane de euro. Împreună, primii cinci parteneri au concentrat peste 74% din totalul debursărilor.

Energia a atras cele mai multe fonduri – 459,9 milioane de euro, sau 31,9% din total. Banii au fost utilizați, între altele, pentru achiziția de gaze pentru regiunea transnistreană, compensații pentru gospodăriile vulnerabile, reabilitarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice, instalarea a peste 41 de mii de contoare inteligente și interconectarea sistemului electroenergetic național la rețeaua europeană ENTSO-E.

Pentru economie au fost debursați 259,8 milioane de euro, iar pentru educație – 118,2 milioane. Apărarea a beneficiat de 90,2 milioane de euro, iar transportul și infrastructura – de 87,9 milioane de euro. Sectorul public a absorbit 88,2% din totalul asistenței, echivalentul a 1,27 miliarde de euro. Sectorului privat i-au revenit 135,1 milioane de euro, iar organizațiilor neguvernamentale – 34,4 milioane.

În anul trecut au fost implementate 714 proiecte de asistență externă, potrivit datelor raportate de partenerii de dezvoltare, dintre care 41 au fost cofinanțate de mai mulți parteneri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 16:34
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 16:34 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul Vamal a identificat nereguli în documentele de import ale unor agenți economici, în urma cărora bugetul de stat urmează să fie suplimentat cu aproape 2,5 milioane de lei. Suma reprezintă obligații vamale suplimentare, constatate în urma controalelor desfășurate în perioada 5-30 octombrie 2026.

Potrivit Serviciului Vamal, printre încălcările depistate se numără încadrarea tarifară eronată a mărfurilor importate, acordarea nejustificată a unor facilități tarifare, precum și declararea unei valori mai mici decât cea reală a mărfurilor în vamă.

Valoarea totală a obligațiilor vamale suplimentare constituie 2.464.688 de lei, bani care urmează să fie încasați la bugetul de stat.

Totodată, doi operatori economici au recunoscut voluntar erorile din documentele vamale, iar drepturile de import au fost recalculate. Astfel, statul va încasa suplimentar sumele datorate.

Serviciul Vamal amintește că agenții economici care informează autoritatea despre datele declarate greșit în documentele vamale, înainte ca neregulile să fie depistate în urma controalelor, pot fi scutiți de răspundere materială. Condiția este să achite benevol și integral drepturile de import restante și penalitățile înainte de aplicarea sancțiunii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!