Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Secretul longevității într-o țară cu peste 100.000 de centenari. Majoritatea sunt femei

19 Sept. 2026, 15:00
 // Categoria: În Lume // Autor:  Valentina Buza
19 Sept. 2026, 15:00 // În Lume //  Valentina Buza

Numărul persoanelor centenare din Japonia a ajuns anul acesta la 107.677, cu 7.914 mai multe decât anul trecut, depășind pentru prima dată pragul de 100.000, au anunțat autoritățile nipone. Aproape toate dintre acestea, un număr de 94.298, sunt femei.

Numărul persoanelor care au împlinit sau urmează să împlinească 100 de ani anul acesta sau până la 31 martie anul viitor este de 54.294, dintre care 45.769 sunt femei. Acestea vor primi scrisori de felicitare din partea prim-ministrului și cupe placate cu argint, oferite drept cadouri.

Cea mai vârstnică persoană din Japonia este Fuyo Kishimoto, din orașul Kyoto, care a împlinit 114 ani în decembrie anul trecut. Ea a devenit cea mai vârstnică persoană din țară după moartea, în august, a lui Shigeko Kagawa, din Yamatokoriyama, prefectura Nara. Kagawa avea 115 ani.

Cel mai vârstnic bărbat este Hikaru Kato, din orașul Kumamoto, care a împlinit 112 ani în luna mai.

Japonezii se numără printre oamenii cu cea mai mare speranță de viață din lume, cu o medie de 81,35 ani pentru bărbați și 87,33 ani pentru femei, ceea ce îi plasează pe locurile 7, respectiv 1, la nivel mondial.

Experții atribuie speranța mare de viață din Japonia unei alimentații relativ sănătoase, ratei scăzute a obezității și accesului universal la serviciile medicale. Motivele pentru care femeile trăiesc mai mult nu sunt cunoscute cu exactitate, însă experții indică drept posibili factori incidența redusă a evenimentelor cardiovasculare înainte de menopauză și rata mai scăzută a fumatului în rândul femeilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pe măsură ce numărul persoanelor care ajung la vârste foarte înaintate crește, menținerea unei stări de sănătate mai bune la bătrânețe a devenit o misiune națională.

În 2019, guvernul a stabilit obiectivul de a crește cu trei ani durata de viață sănătoasă atât pentru bărbați, cât și pentru femei, până în 2040, comparativ cu nivelurile din 2016, când aceasta era de 72,14 ani pentru bărbați și 74,79 ani pentru femei.

Ministerul Sănătății anunță numărul centenarilor în fiecare an, pe 15 septembrie, pe baza datelor recensământului din 1 septembrie.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!