Guvernul a solicitat marți, 22 septembrie, Parlamentului declararea stării de urgență în domeniile energetic și hidrologic pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 26 septembrie. Parlamentul urmează să examineze solicitarea în ședință extraordinară, programată pentru ora 14:30.
Potrivit directorului general al Centrului Național de Management al Crizelor (CNMC), Serghei Diaconu, starea de alertă instituită anterior în sectorul energetic și în domeniul hidrologic expiră la 25 septembrie, însă riscurile care au stat la baza instituirii acesteia s-au amplificat.
În sectorul energetic, aproximativ 59% din necesarul de energie electrică pentru această iarnă va trebui acoperit din import. În orele de vârf, Republica Moldova va avea nevoie de 440–450 MW din import, în timp ce capacitatea garantată este de aproximativ 360 MW. Diferența poate fi acoperită prin capacități suplimentare disponibile în regiune, însă acestea nu sunt garantate permanent.
În ceea ce privește gazele naturale, peste 90% din necesarul pentru sezonul rece este deja contractat. Diaconu a precizat că, în prezent, nu există o lipsă propriu-zisă de gaze, însă creșterea prețurilor internaționale și necesitatea completării stocurilor într-un timp scurt pun presiune pe resursele financiare.
Referitor la situația de pe piața produselor petroliere, Diaconu a menționat că șa începutul lunii august, stocurile erau suficiente pentru aproximativ trei zile și jumătate, iar 109 stații raportau lipsa unor produse la pompă. În prezent, stocurile sunt de aproximativ 10 zile, iar numărul stațiilor care raportează lipsuri a scăzut la mai puțin de șapte.
„Avem nevoie de mecanisme prin care să intervenim rapid, să stabilizăm prețurile și, cel mai important, să stabilizăm stocurile, pentru ca să nu avem penurie”, a declarat Serghei Diaconu.
„E o furtună perfectă, sunt foarte mulți factori de risc care s-au materializat. Războiul din Golf care limitează exporturile din Qatar, distrugerea unor rafinării, seceta fără precedent. E o provocare foarte mare, noi nu le putem controla. Aici, recunosc, deși instinctele Guvernului au fost să fim foarte economicoși, în domenii în care trebuie să intervenim cred că trebuie să prevedem unele măsuri… Ajutarea oamenilor în perioadă de iarnă… În această iarnă va trebui să revedem iarăși acest mecanism, să ajutăm oamenii. Trebuie să revedem compensațiile pentru a ajuta un număr mai mare de gospodării. Iarna care vine va fi mai grea decât cea trecută la nivel de tarife”, a adăugat premierul Vasile Tofan.
Amintim că, șefa statului a declarat anterior că Republica Moldova se confruntă cu riscuri atât în ceea ce privește aprovizionarea cu energie, cât și situația resurselor de apă. Potrivit Maiei Sandu, țara este puternic dependentă de importuri, iar pe piețele internaționale au crescut prețurile și au apărut probleme de aprovizionare.
Prețul de referință al gazelor pe piața europeană a depășit 83 de euro pentru un MWh, echivalentul a aproximativ 1.000 de dolari pentru 1.000 de metri cubi. În același timp, cotațiile la motorină au trecut de 1.500 de dolari pentru o tonă, pe fondul reducerii disponibilității produselor petroliere.
Maia Sandu a menționat și perturbările rutelor internaționale de transport al gazelor lichefiate, inclusiv situația din strâmtorile Hormuz și Bab al-Mandab, precum și atacurile asupra infrastructurii petroliere din regiune.
O altă problemă este situația hidrologică. Potrivit președintei, aportul de apă în lacul de acumulare Novodnestrovsk a ajuns la un nivel foarte scăzut. În perioada 1–20 septembrie, debitul de intrare a fost, în medie, de 23 de metri cubi pe secundă, față de aproximativ 100–120 de metri cubi pe secundă în mod obișnuit pentru această perioadă.
În același timp, Republica Moldova și-a majorat capacitatea de producere a energiei din surse regenerabile. Potrivit șefei statului, ponderea acesteia în consumul total a crescut de la 3% la aproximativ 22%, iar capacitatea de stocare a ajuns la 210 MWh. Pentru acoperirea orelor de vârf ar fi necesară însă o capacitate de 600–1.000 MWh.
În urma ședinței CNS, autoritățile au stabilit mai multe măsuri pentru pregătirea sezonului rece. Printre acestea se numără elaborarea unor planuri pentru diferite scenarii de criză, asigurarea capacităților de import și a unor rute alternative pentru energia electrică, precum și utilizarea, în regim de urgență, a interconexiunilor de 110 kV cu România.
De asemenea, autoritățile vor urmări maximizarea capacității comerciale la frontiera dintre România și Republica Moldova și vor crea rezerve de echipamente și piese de schimb pentru intervenții în cazul unor avarii. Sunt prevăzute și asigurarea stocurilor necesare de gaze, precum și constituirea treptată a unor stocuri de urgență de produse petroliere.
În prezent, în Republica Moldova este instituită stare de alertă în sectorul energetic și în domeniul hidrologic. Măsura a fost prelungită recent cu 30 de zile, pe fondul riscurilor energetice și al secetei.
Pentru sezonul rece 2026–2027, Guvernul a aprobat anterior un plan care include 52 de măsuri și scenarii pentru asigurarea continuității aprovizionării cu energie electrică, gaze, energie termică și produse petroliere.

