Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Testarea pe animale ar putea fi redusă treptat în dezvoltarea medicamentelor. Ce alternative sunt propuse

04 Oct. 2026, 20:00
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
04 Oct. 2026, 20:00 // În Lume //  Ana Panaguța

Autorităţile de reglementare a medicamentelor din mai multe ţări cer accelerarea dezvoltării şi utilizării metodelor care pot înlocui testarea pe animale, scrie știrileprotv.ro.

Obiectivul pe termen lung este reducerea treptată a utilizării animalelor în toate etapele dezvoltării unui medicament, de la cercetarea iniţială până la autorizare şi controlul produselor după intrarea pe piaţă, relatează News.ro.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat că susţine declaraţia comună a Coaliţiei Internaţionale a Autorităţilor de Reglementare a Medicamentelor (ICMRA) privind extinderea metodelor care pot reduce sau înlocui utilizarea animalelor în dezvoltarea medicamentelor.

Printre alternative se numără testele realizate pe celule şi ţesuturi, sisteme tridimensionale şi microfiziologice, modelarea pe calculator, analizele bazate pe inteligenţă artificială (AI) şi utilizarea mai largă a datelor provenite de la oameni.

ICMRA subliniază însă că tranziţia trebuie făcută treptat, pe baza unor metode validate ştiinţific şi acceptate de autorităţile de reglementare, astfel încât siguranţa pacienţilor şi calitatea medicamentelor să fie menţinute.

Un domeniu considerat prioritar este testarea necesară pentru eliberarea loturilor de medicamente. Autorităţile sunt îndemnate să accepte testarea pe animale în acest scop doar atunci când există o justificare ştiinţifică şi nu este disponibilă o metodă fără animale echivalentă sau mai bună.

În Uniunea Europeană, utilizarea animalelor pentru testările de reglementare din domeniul farmaceutic s-a redus deja considerabil. Potrivit EMA, numărul utilizărilor de animale în acest scop s-a redus aproximativ la jumătate între 2015 şi 2023.

Declaraţia stabileşte înlocuirea testării pe animale ca obiectiv pe termen lung şi cere armonizarea cerinţelor între ţări, astfel încât metodele alternative validate să poată fi acceptate cât mai larg în procesul de dezvoltare şi autorizare a medicamentelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!