Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Frontiera Palanca, redeschisă după incidentul cu proiectilul. Pasagerii au stat circa 7 ore blocați

05 Oct. 2026, 17:18
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Vlada Ciorici
05 Oct. 2026, 17:18 // Actualitate //  Vlada Ciorici

Circulația rutieră a fost reluată la punctul de trecere a frontierei Palanca, anunță Poliția. Călătorii își pot continua deplasarea în regim obișnuit, după ce punctul a fost închis în această dimineață, în jurul orei 10:00.

În urma incidentului, un polițist de frontieră a fost rănit. Potrivit Serviciului Vamal, starea acestuia este stabilă, iar viața lui este în afara oricărui pericol.

„Acesta beneficiază de asistența necesară din partea serviciilor specializate”, transmite Serviciul Vamal.

Pasagerii care au ajuns la frontieră în timpul incidentului au rămas blocați aproximativ șapte ore.

Autoritățile de la Chișinău nu au reacționat, deocamdată, la incident. În schimb, ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, a condamnat incidentul produs luni dimineață în zona punctului de trecere a frontierei Palanca.

„Acesta survine după mai multe incidente cu drone înregistrate în ultimele zile, care au afectat spațiul aerian și securitatea Republicii Moldova. Este o nouă dovadă clară a consecințelor directe pe care războiul de agresiune al Rusiei îl are asupra securității Republicii Moldova și asupra stabilității regionale. Astfel de incidente arată, încă o dată, riscurile pe care acest război le generează dincolo de teritoriul Ucrainei. Suntem alături de Republica Moldova, de autorități și de cetățeni în fața acestor provocări. România este și va rămâne alături de Republica Moldova, cu solidaritate și sprijin concret, inclusiv pentru consolidarea securității și rezilienței sale. Vom continua să susținem Republica Moldova în fața amenințărilor generate de războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. Îi doresc însănătoșire grabnică persoanei rănite în incidentul de astăzi”, a scris ambasadorul pe Facebook.

Amintim că un polițist de frontieră a fost ușor rănit, luni dimineața, 5 octombrie, după ce un proiectil a căzut în apropierea punctului de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe. Proiectilul a ricoșat în urma impactului cu solul și a lovit un autobuz de rută care staționa în apropierea barierei.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 07:50
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
29 Oct. 2026, 07:50 // Slider //  Valentina Buza

Spania a declarat trei zile de doliu național după ce cel puțin 68 de oameni au murit și alte zeci au fost răniți într-unul dintre cele mai grave accidente feroviare din Europa din ultimele decenii. Echipele de salvare au lucrat toată noaptea, la lumina reflectoarelor, pentru a tăia vagoanele și a scoate victimele.

Multe dintre persoanele decedate nu au fost încă identificate, scrie BBC. În timpul nopții, aproximativ 1.500 de oameni s-au adunat în fața Ministerului Transporturilor din Madrid, potrivit televiziunii TVE.

Majoritatea cereau demisia lui Sánchez și a lui Puente. Poliția a folosit gaze lacrimogene după ce protestatarii au aruncat cu sticle și torțe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Accidentul s-a produs miercuri dimineață, când un tren care mergea de la Madrid spre Sevilla a lovit un alt tren oprit pe linie. Autoritățile au deschis o anchetă. Premierul Pedro Sánchez a spus că „toată Spania este în doliu” și că „durerea este imensă” pentru familiile afectate.

Sute de salvatori au fost trimiși la fața locului, iar drone și elicoptere au fost folosite pentru căutarea victimelor și îndepărtarea resturilor, potrivit Ministerului de Interne.

Trenul oprit aparținea companiei private Iryo și avea 147 de pasageri. Acesta staționa din cauza unei defecțiuni a sistemului informatic, a explicat ministrul Transporturilor, Óscar Puente.