Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

La Spitalul Clinic Bălți încep curele de chimioterapie pentru pacienții oncologici eligibili

12 Oct. 2026, 14:28
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
12 Oct. 2026, 14:28 // Societate //  Valentina Buza

Începând de astăzi, 12 octombrie, pacienții oncologici eligibili pot beneficia de cure de chimioterapie la Spitalul Clinic Bălți, anunță Ministerul Sănătății. Acest model funcționează deja în spitalele raionale din Briceni, Cahul, Florești, Orhei, Sîngerei, Ștefan Vodă, Anenii Noi și Soroca.

„Pentru pacienți și familiile lor, aceasta înseamnă mai puține deplasări pe distanțe lungi și mai puțin timp petrecut pe drum într-o perioadă deja dificilă. Tratamentul mai aproape de casă va fi oferit cu respectarea acelorași protocoale clinice naționale și cerințe de siguranță.

Indicația și schema de tratament vor fi stabilite de Consiliul multidisciplinar oncologic al Institutului Oncologic, după evaluarea inițială și, când este necesar, reevaluarea pacientului. La Spitalul Clinic Bălți vor fi administrate numai tratamentele care pot fi efectuate în condiții de siguranță”, spun reprezentanții ministerului.

Potrivit Ministerului Sănătății, înainte de lansarea serviciului, personalul medical al spitalului a fost instruit în administrarea chimioterapiei, monitorizarea pacienților și gestionarea eventualelor reacții adverse.

„Ministerul Sănătății va continua extinderea tratamentului oncologic în teritoriu. Fiecare serviciu nou va fi lansat numai acolo unde există personal instruit, capacitatea medicală necesară și toate condițiile de siguranță. Direcția este ca mai mulți pacienți să poată primi tratamentul de care au nevoie cât mai aproape de casă”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 18:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
02 Nov. 2026, 18:20 // Slider //  Victoria Laur

Moldovenii ar putea afla spre sfârșitul lunii noiembrie dacă vor exista premise pentru ajustarea tarifelor la gaz. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat la Radio Moldova că o eventuală modificare a prețului plătit de consumatori va depinde de evoluția costurilor de achiziție, dar și de volumul consumului în perioada următoare.

Întrebat dacă Republica Moldova trebuie să se aștepte la o majorare a tarifelor până la sfârșitul anului 2026, oficialul a evitat să ofere un răspuns categoric și a precizat că situația va putea fi evaluată mai clar către sfârșitul lunii noiembrie, scrie BANI.MD.

„La moment, dacă se mențin prețurile, probabilitatea de ajustare sau a necesității de ajustare o să vedem mai spre sfârșitul lunii, pentru că depinde foarte mult și de consum”, a declarat Dorin Junghietu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ministrul a explicat că temperaturile din perioada următoare vor influența consumul de gaze și, implicit, presiunea asupra costurilor de aprovizionare. Din spusele lui, o toamnă mai blândă, cu un consum redus, ar putea diminua necesarul de gaze, în timp ce răcirea accentuată a vremii ar putea crește cererea.

În prezent, consumatorii achită un tarif de 26,14 lei pentru metrul de la gaz, tariful majorându-se cu peste 70% în luna septembrie. La momentul publicării știrii prețul metanului la TTF constituia 95,2 euro MWh, cu peste 30% mai mult față de ultimele 30 de zile.