Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Moldovenii ar putea să nu lucreze liber în UE nici după aderare. Ce prevede documentul Bruxellesului

14 Oct. 2026, 17:44
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
14 Oct. 2026, 17:44 // Societate //  Vlada Ciorici

Cetățenii Republicii Moldova ar putea să nu beneficieze imediat de acces liber pe piața muncii din Uniunea Europeană, chiar și după aderarea țării la blocul comunitar. Bruxellesul consideră necesară introducerea unor perioade de tranziție în care statele membre vor putea limita angajarea lucrătorilor moldoveni, potrivit poziției oficiale de negociere a UE pentru Clusterul 2 „Piața internă”, document datat 12 octombrie 2026 și consultat de BANI.MD.

Documentul arată că Uniunea Europeană intenționează să revină asupra acestui subiect într-o etapă ulterioară a negocierilor, după ce Comisia Europeană va prezenta o evaluare a impactului pe care accesul lucrătorilor moldoveni l-ar putea avea asupra piețelor muncii din statele membre.

„UE consideră că vor fi necesare măsuri tranzitorii care să permită actualelor state membre să aplice restricții privind accesul lucrătorilor din Republica Moldova la piețele lor de muncă, precum și în ceea ce privește libertatea de a presta servicii care implică deplasarea temporară a lucrătorilor”, se arată în document.

Aceasta înseamnă că obținerea cetățeniei europene, odată cu aderarea Republicii Moldova, nu ar garanta automat dreptul de a lucra fără restricții în toate țările UE. Unele state ar putea păstra temporar condiții suplimentare pentru angajarea moldovenilor, în funcție de prevederile care vor fi negociate.

Bruxellesul precizează însă că drepturile cetățenilor moldoveni care locuiesc și muncesc deja legal într-un stat membru vor fi protejate. De asemenea, aceștia și membrii familiilor lor nu vor putea beneficia de un tratament mai puțin favorabil decât cetățenii statelor terțe care își exercită drepturile prevăzute de legislația europeană.

Deocamdată, documentul nu stabilește durata restricțiilor, țările care le-ar putea aplica sau categoriile de lucrători vizate. Aceste aspecte urmează să fie discutate în etapele următoare ale negocierilor de aderare.

În același timp, Uniunea Europeană constată că Republica Moldova are un nivel redus de aliniere la legislația comunitară privind libera circulație a lucrătorilor. Problemele vizează dreptul de intrare și ședere, accesul la angajare și egalitatea de tratament.

Până la aderare, Chișinăul va trebui să asigure cetățenilor europeni acces la piața muncii din Republica Moldova fără restricții, în condiții egale cu cele oferite cetățenilor moldoveni. Aceste drepturi vor trebui să includă condițiile de muncă, avantajele sociale și fiscale, precum și protecția membrilor de familie.

Bruxellesul solicită și consolidarea instituțiilor responsabile de mobilitatea forței de muncă, inclusiv pregătirea pentru integrarea în rețeaua europeană EURES, care facilitează angajarea cetățenilor în alte state membre.

Restanțe sunt semnalate și în domeniul coordonării sistemelor de securitate socială, precum și al recunoașterii și păstrării drepturilor la pensiile ocupaționale în cazul lucrătorilor care se deplasează între țările Uniunii Europene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!