Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

Vești triste despre Bruce Willis. Actorul nu ar mai fi conștient de propria boală: „Pare un copil”

10 Nov. 2026, 12:35
 // Categoria: În Lume // Autor:  Cătălina Boico
10 Nov. 2026, 12:35 // În Lume //  Cătălina Boico

„Uneori pare un copil care privește un obiect cu curiozitate”. Persoane apropiate lui Bruce Willis au vorbit despre felul în care s-a schimbat viața actorului din „Die Hard”, la trei ani după ce a fost diagnosticat cu demență frontotemporală.

Potrivit unei surse din anturajul starului, acesta ar fi suferit un declin cognitiv semnificativ și „trăiește într-o lume a lui”. Mai mult, actorul nu ar fi conștient de boala de care suferă, scrie Mediafax cu referire la Daily Mail.

„Și totuși, dacă te uiți la el, pare un bărbat de vârstă mijlocie, sănătos”, a adăugat aceeași persoană.

Actorul de 71 de ani nu este conștient de propriul declin.

„Știe că viața lui e diferită, dar nu crede că e chiar atât de diferită. Nu vorbește despre asta și nici nu se plânge prea mult”, a spus ea. Willis ar simți că ceva nu este în regulă, fără să înțeleagă pe deplin ce se întâmplă.

Totodată, personalitatea lui s-ar fi schimbat mult față de tinerețe, când avea o energie copleșitoare și vorbea foarte mult, dar acum ar fi mai liniștit, mai „împăcat”. Purtătorul de cuvânt al lui Bruce Willis nu a răspuns solicitării de comentariu, scrie sursele citate.

Soția lui: „Bruce nu are Alzheimer”

În luna septembrie, soția actorului, Emma Heming Willis, povestea pentru revista Hello! că trăiește într-o stare de durere constantă îngrijindu-și soțul.

„Demența frontotemporală e o boală devastatoare, care îți fură tot, foarte încet”, explica ea.

Heming a atras atenția asupra lipsei de informații despre această boală. Faptul că oamenii o întreabă des dacă Bruce își mai amintește de ea spune mult, a adăugat.

„Răspunsul meu este întotdeauna un da hotărât. Bruce nu are Alzheimer. Are demență frontotemporală, care afectează o parte complet diferită a creierului”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Actorul are cinci fiice. Rumer, Scout și Tallulah sunt din căsnicia cu Demi Moore, iar Mabel și Evelyn, din căsnicia cu Emma Heming.

Bruce Willis s-a retras din actorie în anul 2022, după ce familia a anunțat că suferă de afazie. Un an mai târziu, în februarie 2023, a primit diagnosticul de demență frontotemporală.

Starea de sănătate a lui Bruce Willis s-a înrăutățit. Renumitul actor nu mai poate vorbi și citi

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 12:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
10 Nov. 2026, 12:14 // Slider //  Valentina Buza

Hubul de securitate comun al României și Bulgariei la Marea Neagră va avea două sedii, unul la Constanța și celălalt la Varna, în Bulgaria, a anunțat luni Oana Țoiu, fosta ministră de Externe din România.

Centrul se va ocupa de monitorizarea situației din Marea Neagră, de avertizarea timpurie în cazul unor pericole și de protejarea infrastructurii maritime importante, precum porturile, cablurile submarine, conductele, instalațiile offshore și rutele de navigație. De asemenea, va contribui la creșterea capacității de apărare în fața amenințărilor hibride și a atacurilor cibernetice, scrie Antena3.ro.

„Marea Neagră este astăzi marea cu numărul cel mai mare de marinari decedaţi acest an, este practic cea mai riscantă din lume, şi asta afectează vieţi omeneşti, siguranţa investiţiilor noastre şi direct preţul hranei în alte locuri din lume”, a precizat parlamentarul USR.

În acest context, Oana Țoiu consideră că discuțiile dintre Ucraina și Rusia, care vor avea loc la Abu Dhabi, cu medierea SUA și participarea unei delegații europene, ar trebui să includă și un armistițiu în Marea Neagră, pentru protejarea transporturilor de energie și alimente.

„Vizita preşedintei Comisiei are şi scopul de a pregăti poziţiile delegaţiei europene, care va lua parte la discuţiile dintre Ucraina şi Rusia, alături de medierea anunţată de SUA. Menţionarea Turciei în declaraţiile oficiale de astăzi este importantă, pentru că am extins deja colaborarea dintre România, Bulgaria şi Turcia în iulie, la Summit-ul NATO de la Ankara, pentru protejarea infrastructurii critice de la Marea Neagră, iar pe deminare formatul trilateral deja funcţionează, precum şi coordonarea pe deminare şi cu Ucraina”, a menţionat Oana Ţoiu.

Potrivit fostei ministre, hubul va fi conectat la mai multe sisteme și instituții care se ocupă de securitatea Mării Negre. Printre acestea se numără CISE, sistemul european de schimb de informații maritime asociat Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă (EMSA), MARSUR, rețeaua de supraveghere maritimă a Agenției Europene de Apărare (EDA), și SCOMAR, sistemul românesc de supraveghere a Mării Negre.

Centrul va fi conectat și la FRONTEX, SATCEN, ENISA, Centrul European de Competențe în Securitate Cibernetică de la București și structurile relevante ale NATO.

„Paşii următori sunt formalizarea calendarului de operaţionalizare şi a unui coordonator pentru echipa multidisciplinară de implementare, înfiinţarea structurii juridice şi stabilirea Consiliului de Conducere (cu oficiali din instituţiile implicate), formalizarea unui coordonator naţional şi a unui director comun, includerea în bugetele anuale 2027 a contribuţiilor naţionale în România şi Bulgaria şi continuarea consolidării dialogului cu Turcia, Comisia Europeană şi statele membre cu abordări strategice proprii privind Marea Neagră (Germania, Franţa)”, a mai adăugat Oana Ţoiu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Comisia Europeană va aloca 50 de milioane de euro pentru înființarea acestui centru, care va avea rolul de a supraveghea zona Mării Negre și de a proteja infrastructura maritimă.

UE alocă 50 de milioane de euro pentru hubul de securitate România-Bulgaria