Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

FOTO Grosu a dat mâna cu Orban și Anca Dragu. Au abordat subiecte ce țin de „dezvoltarea dialogului bilateral”

01 Sept. 2021, 14:53
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
01 Sept. 2021, 14:53 // Politica //  Realitatea.md

Vizita de lucru din România a președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a început cu întrevederea președintelui Camerei Deputaților Parlamentului României, Ludovic Orban.

Oficialii au făcut un schimb de opinii privind dezvoltarea dialogului bilateral și importanța consolidării cooperării interparlamentare. Igor Grosu a mulțumit României, în calitate de membru al UE și lui Ludovic Orban personal pentru Programul de asistență tehnică și financiară, oferit țării noastre de autoritățile de la București.

„I-am mulțumit domniei sale pentru implicare și sprijinul acordat de-a lungul timpului. Această relație de prietenie dintre statele noastre generează beneficii concrete pentru cetățeni și ne ajută în continuare să luptăm pentru un viitor mai bun. Am convenit să reanimăm relațiile la nivel interparlamentar pe mai multe domenii, iar o primă dovadă sunt întrevederile colegilor mei cu conducerea Comisiilor parlamentare omoloage din Camera Deputaților. Sunt sigur că pe durata mandatului nostru, relațiile dintre cele două instituții fundamentale vor atinge cel mai înalt grad de cooperare de la Independență încoace”, se arată în mesajul lui Igor Grosu.

De asemenea, Igor Grosu a avut o întrevedere și cu președinta Senatului României, Anca Dragu.

„La București am avut o întrevedere cu președintele Senatului României, Anca Dragu. Am avut un schimb de opinii cu privire la situația politică din Republica Moldova, prioritățile care se regăsesc pe agenda Parlamentului nou ales, dar și despre consolidarea parteneriatului dintre cele două state prin realizarea proiectelor și acțiunilor comune, precum și inițierea unor proiecte noi. De asemenea, am convenit să începem imediat discuțiile la nivel de comisii permanente ale Parlamentelor celor două țări pentru stabilirea unui plan comun de acțiuni în realizarea obiectivelor strategice în beneficiul cetățenilor noștri”, a mai anunțat Grosu.

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban a reiterat disponibilitatea statului român de a susține Republica Moldova pe toate dimensiunile.

Precizăm că, la 17:30, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, va adresa un mesaj în fața deputaților români din Camera şi Senatul României.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
21 Oct. 2026, 22:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
21 Oct. 2026, 22:37 // Slider //  Ana Panaguța

Armata germană a catalogat pentru prima dată amenințarea de sabotaj din partea Rusiei împotriva propriilor trupe și facilități drept „semnificativă”, al doilea nivel, din 4, ca gravitate pe scara internă a amenințărilor, arată o evaluare a Bundeswehr-ului despre care au relatat miercuri postul de televiziune german WDR și ziarul Süddeutsche Zeitung, scrie hotnews.ro.

Un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării a confirmat această evaluare, declarând reporterilor: „Constatăm că ne confruntăm cu o amenințare semnificativă de sabotaj la nivel general pentru Bundeswehr.”

Ridicarea nivelului a fost declanșată de descoperirea, la jumătatea lunii septembrie, a unei drone prăbușite care transporta o cutie cu explozibili puternici în apropierea bazei aeriene Wunstorf din Saxonia Inferioară, au relatat cele două instituții de presă, potrivit Reuters.

Pe scara internă a amenințărilor din armata germană (Bundeswehr), utilizată pentru evaluarea riscurilor de terorism sau sabotaj și pentru protecția bazelor militare, există 4 niveluri de gravitate.

Acest al doilea nivel ca gravitate, denumit Charlie, se instituie în momentul în care există informații sigure și clare despre un atac terorist sau un act de sabotaj iminent.

„Linia roșie” depășită

Documentul intern al armatei germane, consultat de WDR și de Sueddeutsche Zeitung, precizează că Rusia a depășit „o linie roșie anticipată anterior, caracterizată de intenții dăunătoare cu efecte cinetice și/sau letale” împotriva Germaniei și a Bundeswehr-ului, prin utilizarea dronelor transformate în arme.

Drona de la Wunstorf seamănă cu una încărcată cu explozibili care a fost folosită în atacul eșuat de pe aeroportul Leipzig/Halle, din luna august. Însă, spre deosebire de incidentul de la Leipzig, despre care autoritățile au afirmat că viza un avion civil de marfă, anchetatorii consideră că drona de la Wunstorf viza aeronavele Bundeswehr, conform documentului.

Autoritățile germane au învinovățit în mod direct Rusia pentru atacul de la Leipzig.

Moscova a negat orice implicare și a respins în mod constant acuzațiile privind desfășurarea de acțiuni de sabotaj sau atacuri hibride în Europa.

Documentul menționează, de asemenea, o serie de acțiuni de recunoaștere suspectate a fi de origine rusă pe teritoriul Germaniei, inclusiv survolarea cu drone a bazei de apărare antirachetă Arrow 3 din Saxonia-Anhalt și descoperirea unei camere camuflate care filma o gară de importanță strategică din Minden, Westfalia.

„Războiul din umbră”

Serviciile de informații se așteaptă ca situația să se agraveze pe termen scurt, fiind probabile noi acțiuni în viitorul apropiat, mai arată documentul, potrivit WDR și Sueddeutsche Zeitung.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării a precizat că măsurile preventive sunt adaptate fiecărei baze în parte și pot varia de la intensificarea patrulelor de pază până la măsuri tehnice suplimentare de securitate, precum camere cu infraroșu și sisteme de supraveghere a gardurilor.

Această evaluare vine la puțin peste o săptămână după ce ministrul german de Interne, Alexander Dobrindt, a afirmat că Germania se confruntă cu un „război din umbră” și a solicitat extinderea competențelor serviciilor de informații.

„Războiul din umbră la care asistăm astăzi are un obiectiv care depășește cu mult tot ce s-a văzut în timpul Războiului Rece”, a declarat Dobrindt, în cadrul unei conferințe a BfV la Berlin.

„Scopul său clar este să ne destabilizeze – să ne destabilizeze în mod fundamental”, a adăugat Dobrindt.

Ministrul german al Afacerilor Interne nu a numit Rusia, dar declarațiile lui au venit pe fondul avertismentelor lansate în octombrie de șeful serviciului german de informații externe, BND, care vorbise, la rândul său, despre un „război din umbră” și avertizase că Germania riscă să intre într-un conflict violent cu Rusia.

Cancelarul Friedrich Merz a declarat miercuri că dezinformarea rusă și atacurile hibride reprezintă cea mai mare amenințare pentru Germania.

„Părerea mea este că poporul nostru încă subestimează această mare amenințare la adresa societății noastre… Acesta este un atac fundamental împotriva întregii ordini politice pe care am realizat-o după 1990”, a spus Merz.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!