Două fetițe gemene care s-au născut un an în urmă s-au văzut reciproc pentru prima data. Se întâmplă după ce micuțele s-au născut lipite în zona capului, iar după o operație care a durat peste 12 ore, bebelușii au fost separați.
Potrivit BBC, o duzină de experți au lucrat timp de douăsprezece ore pentru a-i separa în prima intervenție chirurgicală de acest gen din țară.
Fetele, care încă nu au câte un nume, sunt bine și starea lor este stabilă.
Respira și mănâncă singure, a declarat Eldad Silberstein, șeful departamentului de chirurgie plastică al Soroka.
Potrivit medicilor, cu câteva luni înainte de operație, în capul micuțelor au fost introduse pungi gonflabile din silicon, fiind extinse periodic pentru a întinde pielea. Noua piele a fost apoi folosită pentru a fi sigilate capetele după reconstrucția craniilor.
Pregătirea a inclus, de asemenea, crearea unui model de realitate virtuală 3D al gemenilor, a spus Mickey Gideon, neurochirurgul principal al Soroka.
„Spre bucuria noastră, totul a decurs așa cum speram”, a adăugat el.
În urma operației, fetele, care s-au născut în august 2020, ar trebui să ducă o viață complet normală.


