Curs valutar
  • EUR
    19.9714
    -0.0025%
  • USD
    17.2301
    -0.314%
  • RUB
    0.2025
    -1.4815%
  • RON
    3.8104
    0.0262%
  • UAH
    0.3852
    -0.3115%

Toate știrile

18 august 2026

DOC În Germania, moldovenii pot intra liber doar cu certificatul de vaccinare. Restricțiile și actele necesare

20 Sept. 2021, 12:17
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
20 Sept. 2021, 12:17 // Actualitate //  Realitatea.md

Germania a schimbat regulile de intrare a cetățenilor moldoveni pe teritoriul ei. Astfel, prezentarea certificatului de vaccinare, a testului COVID-19 sau a unui act ce le-ar permite accesul în țară, devin obligatorii pentru conaționalii noștri. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) cu referire la Ambasada Republicii Moldova la Berlin, precizând că, noile modificări au intrat în vigoare de la 19 septembrie curent.

Astfel, MAEIE afirmă că, Germania a introdus Republica Moldova în categoria statelor cu incidența ridicată a noilor cazuri de SARS-CoV-2. Intrarea în Germania este permisă persoanelor vaccinate respectând următoarele condiții:

  • persoana să fi primit ultima doză de vaccinare necesară;
  • să fi trecut cel puțin 14 zile de la ultima vaccinare;
  • vaccinul să fie omologat la nivelul UE și să se regăsească pe pagina web al Institutului Paul Ehrlich

Persoana urmează să se înregistreze online la www.einreiseanmeldung.de, cu includerea tuturor datelor personale, după care să primească un document de confirmare în format PDF care urmează a fi imprimat și prezentat la solicitarea autorităților germane.

De asemenea, pentru a evita obligativitatea carantinei, persoana urmează să încarce dovada vaccinării pe site-ul sus-menționat. În caz contrar, persoana este obligată să stea în carantină până la prezentarea dovezii vaccinării în modul stabilit de autoritățile germane.

Pentru persoanele care nu sunt vaccinate complet cu un vaccin omologat la nivelul UE, rămân valabile regulile de intrare în Germania, doar dacă există motive care pot fi certificate la intrarea în țară, printre care:

  • permis de ședere/domiciliul legal;
  • contract de muncă în domenii precum cele ale sănătății, industriei alimentare, transportului de mărfuri;
  • reuniune familială (soț/soție/copii minori). Pentru reîntregirea familiei, ca măsură primară, este nevoie să fie respectată procedura legală, realizată prin misiunile diplomatice ale Republicii Federale Germania acreditate în străinătate;
  • tratament medical, dacă există o confirmare de la doctor și dacă viața pacientului este în pericol. Persoana care urmează a fi tratată poate fi însoțită de până la 2 însoțitori;
  • studii, în cazul în care instituția de învățământ insistă asupra prezenței fizice a elevului/studentului, având în vedere trecerea temporară la regimul online de învățământ.

Precizăm că la intrare în Germania urmează să fie prezentat un test PCR sau antigen negativ pentru infecția SARS-CoV-2 (de la 12 ani), efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea deplasării în Germania și care urmează a fi prezentat în limba germană, engleză, franceză, italiană sau spaniolă.

Realitatea Live

18 Aug. 2026, 11:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
18 Aug. 2026, 11:31 // Slider //  Daniela Baranovschi

Trei persoane au murit luni după ce un elicopter privat de taxi aerian s-a prăbușit pe insula greacă Sifnos, din arhipelagul Cicladelor. Victimele, care nu au fost încă identificate, ar fi un cuplu și pilotul aparatului. Elicopterul a explodat și a luat foc în urma impactului, iar autoritățile investighează cauzele accidentului, relatează AFP, EFE și Agerpres.

Serviciul de pompieri din Grecia a anunțat că trei persoane și-au pierdut viața în urma accidentului produs pe mica insulă turistică Sifnos. Potrivit primelor informații, la bordul elicopterului privat se aflau un cuplu și pilotul aparatului. Identitatea victimelor nu a fost deocamdată stabilită.

Locuitori ai insulei care au asistat la accident au declarat presei locale că elicopterul a scos un zgomot neobișnuit înainte de a se prăbuși în zona Tholos, unde se află un mic heliport înconjurat de case răsfirate. În urma prăbușirii s-au produs o explozie și un incendiu.

Focul a fost ulterior stins de pompieri, care au recuperat corpurile celor trei persoane aflate la bord, potrivit postului de radio Skai, transmite Digi24.

Informații contradictorii despre momentul în care s-a produs accidentul

Circumstanțele exacte ale accidentului nu sunt deocamdată clare, iar presa din Grecia prezintă informații diferite cu privire la traseul elicopterului și momentul prăbușirii. Potrivit portalului de știri Ieidiseis, elicopterul decolase de la periferia capitalei Atena și s-a prăbușit în timp ce se apropia de heliportul de pe insula Sifnos.

Ziarul Kathimerini prezintă însă o versiune diferită, potrivit căreia elicopterul s-ar fi prăbușit la numai câteva secunde după ce decolase de pe insulă. Autoritățile investighează cauza accidentului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!