Curs valutar
  • EUR
    20.2078
    0%
  • USD
    17.7706
    0%
  • RUB
    0.2090
    0%
  • RON
    3.8288
    0%
  • UAH
    0.3950
    0%

Toate știrile

27 septembrie 2026

Maia Sandu – la ONU, despre corupție: Escrocii ne-au folosit ca țară de tranzit, pentru a spăla bani

23 Sept. 2021, 04:32
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
23 Sept. 2021, 04:32 // Actualitate //  Realitatea.md

Șefa statului, Maia Sandu, a vorbit despre problema corupției, în cadrul primului său discurs de la tribuna Națiunilor Unite de la New York. Președinta a subliniat că fenomenul corupției erodează democrația și subminează încrederea oamenilor în statele lor

„Deși nicio țară nu este scutită de aceasta, corupția afectează în mod disproporționat statele sărace. Ea face statul și instituțiile sale mai slabe, mai vulnerabile și mai puțin stabile.

În trecutul recent, corupția a transformat Moldova într-un stat capturat. Corupția a devenit o amenințare la adresa democrației și a securității noastre naționale. Escrocii ne-au folosit ca țară de tranzit pentru a spăla bani prin instituțiile noastre înainte de a-i depune în străinătate. Am reușit să dărâmăm aceste regimuri corupte, iar acum sarcina noastră principală este să ne consolidăm justiția și sistemele de aplicare a legii. Ne-am angajat să facem acest lucru, însă rezolvarea unui capăt al problemei nu face ca problema să dispară”, a declarat Maia Sandu.

De asemenea, ea s-a referit și la zonele off-shore, unde persoane cu reputație dubioasă își pot ascunde banii.

„Un sistem, în care infractorii extrag bogăție și active din țări cu instituții slabe, stochează acest capital în off-shore-uri și apoi își găsesc un refugiu sigur în alte state este și nedurabil, și nedrept. Elaborarea unor reguli internaționale care să asigure recuperarea activelor ar putea aduce mai multă echitate pe scena globală și ar face dreptate statelor mai slabe.

Ca și comunitate internațională, trebuie să proiectăm, să punem în aplicare și să monitorizăm riguros sistemele pentru a promova transparența și răspunderea internațională. Să ne unim eforturile pentru a combate spălarea banilor și a investiga fluxurile financiare ilicite. Să folosim mai bine instrumentele de confiscare a activelor și să lucrăm împreună pentru a suprima criminalitatea organizată. Amploarea acestei provocări este atât de mare, încât avem nevoie de implicarea serioasă a tuturor actorilor internaționali și naționali. Avem nevoie de un răspuns colectiv eficient pentru a proteja democrația”, a mai spus Maia Sandu.

În cadrul discursului său, președinta țării s-a referit și la provocările pe cre le înfruntă țările lumii: pandemia provocată de Covid-19, schimbările climatice, provocările de securitate internațională în creștere și fragilitatea ordinii bazate pe reguli internaționale.

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
26 Sept. 2026, 20:10
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
26 Sept. 2026, 20:10 // Slider //  Daniela Baranovschi

El Niño „Godzilla” a sosit și deja doboară recorduri pe care lumea ar fi preferat să nu le vadă niciodată depășite, relatează Euronews.

Temperaturile de la suprafața Oceanului Pacific ecuatorial au depășit deja cele mai ridicate valori înregistrate în timpul oricărui episod anterior El Niño, iar fenomenul meteorologic continuă să se intensifice. Între iunie 2026 și februarie 2027, experții estimează că valul extrem de căldură asociat acestuia ar putea contribui la aproape jumătate de milion de decese suplimentare.

Estimările au declanșat semnale de alarmă în birourile agențiilor meteorologice, autorităților sanitare și guvernelor din întreaga lume. Însăși Organizația Meteorologică Mondială (OMM) a decretat o mobilizare fără precedent pentru pregătirea în vederea fenomenelor meteorologice extreme care urmează.

„El Niño se amplifică sub ochii noștri. Planeta se află în ape neexplorate, iar aceste ape se încălzesc”, a declarat la începutul lunii septembrie secretarul general al ONU, António Guterres.

Dar chiar dacă guvernele se pregătesc pentru un an devastator din punctul de vedere al meteorologiei extreme, experții spun că sunt încă multe măsuri care pot fi luate pentru a limita pagubele, atât acum, cât și în viitor, transmite Antena3CNN.

De ce este atât de îngrijorător acest episod El Niño

Un episod El Niño începe în Pacific, dar efectele sale pot fi resimțite pe tot globul. Atunci când apele din apropierea Ecuatorului devin neobișnuit de calde, acestea eliberează căldură în atmosferă, contribuind la creșterea temperaturilor globale și modificând zonele în care cad precipitațiile.

Cu temperaturile oceanelor deja la niveluri record, actualul El Niño ar putea aduce valuri de căldură mai intense, secete și precipitații abundente în regiunile vulnerabile și ar putea duce temperaturile globale către noi recorduri. Din acest motiv, fenomenul a fost numit „Godzilla” și „Super El Niño”.

Unele dintre efecte sunt deja resimțite. India s-a confruntat cu precipitații musonice sub nivelul normal, în timp ce sudul Africii se confruntă cu un risc crescut de secetă.

În Europa, El Niño poate influența vremea din timpul iernii, iar secetele sau recoltele compromise în alte regiuni pot perturba aprovizionarea cu alimente pe continent.

Amenințarea a presat guvernele să ia măsuri înainte de manifestările anticipate. Luna aceasta, guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a declarat preventiv stare de urgență în vederea posibilelor inundații, alunecări de teren, eroziuni costiere și furtuni severe de iarnă.

Cum ne putem pregăti pentru un El Niño ce nu poate fi evitat

Oricât de mult s-ar pregăti autoritățile, El Niño este un fenomen natural care nu poate fi oprit printr-o apăsare de buton. Totuși, chiar dacă nu poate fi împiedicat, prognozele oferă oamenilor luni întregi pentru a se pregăti.

„Cheia este gestionarea apei și pregătirea pentru schimbările în ceea ce privește locul și momentul în care apar precipitațiile”, explică Davide Faranda, director de cercetare la Centrul Național Francez pentru Cercetare Științifică (CNRS) și autor principal pentru Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC) al ONU.

Potrivit acestui specialist, guvernele pot stoca și distribui apa cu mai multă atenție, pot controla mai bine modul în care sunt utilizate rezervoarele și apele subterane, pot ajusta calendarele agricole și practicile de irigații și pot pregăti comunitățile pentru secete sau inundații.

Și Organizația pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a transmis recomandări concrete. Fermierii, spun oficialii FAO, pot reduce pierderile modificând datele de semănare, irigând în perioadele mai răcoroase ale zilei, stocând apă înaintea secetelor și luând măsuri pentru protejarea culturilor și animalelor de temperaturile extreme.

Unele guverne au venit și cu sprijin financiar. Marea Britanie a promis până la 17 milioane de euro pentru a ajuta țările vulnerabile să se pregătească pentru acest El Niño. Banii ar urma să finanțeze măsuri care variază de la vaccinarea animalelor înaintea secetelor până la consolidarea locuințelor înaintea inundațiilor și acordarea de sprijin financiar fermierilor, înainte ca recoltele să fie compromise.

Acțiunile climatice ar putea limita pagubele viitoare

Majoritatea episoadelor El Niño cresc temperaturile medii globale cu aproximativ 0,2°C. Acest lucru este suficient pentru a declanșa fenomene meteorologice extreme în țările din Sudul Global, însă aportul respectiv înseamnă doar o fracțiune din încălzirea suplimentară provocată de schimbările climatice.

Arderea combustibililor fosili a dus mediile globale de la suprafață cu aproximativ 1,3 – 1,4 grade Celsius peste nivelurile epocii preindustriale, deschizând calea pentru vara toridă din Europa, care a declanșat secete severe și incendii de vegetație.

Efectele El Niño se suprapun peste cele ale unei lumi care se încălzește deja. Acesta este motivul pentru care anul trecut a fost printre cei mai caldi înregistrați vreodată, în ciuda efectului natural de răcire exercitat de fenomenul complementar, La Niña.

Cercetări recente sugerează că schimbările climatice intensifică El Niño. Un studiu publicat în august a constatat că episoadele El Niño sunt cu 36% mai puternice decât în perioada de dinaintea erei industriale, tendință pe care cercetătorii au asociat-o cu încălzirea provocată de activitatea umană.

O planetă mai fierbinte înseamnă mai multe valuri de căldură extremă, o presiune mai mare asupra resurselor de apă și, în unele locuri, mai multe precipitații. Reducerea emisiilor nu ar opri ciclul climatic natural care duce la apariția fenomenelor El Niño, dar ar reduce încălzirea provocată de activitatea umană, care face ca aceste amenințări să fie mai severe.

Asta înseamnă că pagubele nu sunt în totalitate în afara controlului nostru. „Nu putem elimina El Niño prin măsuri de atenuare a schimbărilor climatice, dar putem reduce măsura în care schimbările climatice le fac consecințele mai severe lui El Niño”, a conchis Davide Faranda.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!