Deputatul PCRM, Vladimir Voronin, se pare că uită că se află în sala plenului, iar ședințele se transmis în direct și folosește un limbaj licențios. Un caz a fost înregistrat astăzi, la ședința Legislativului, când și-a permis să-l numească pe președintele Comitetului Național Olimpic Sporti (CNOS), Nicolae Juravschi „concenîi”.

Nemulțumirea lui Voronin a fost pronunțată în momentul examinării un proiect de lege privind asigurările sociale. Fiind pusă în discuție și problema sportivilor, deputatul PCRM a intervenit și a informat despre un caz concret, unde, unicul campion olimpic la haltere, Tudor Casapu, își are „biroul” într-un garaj de lângă sediul PCRM și primește acolo sportivi și oaspeți, fapt ce este revoltător.

„Dumneavoastră poate nu cunoașteți, dar oficiul campionului olimpic, unicul până în prezent în Moldova, Tudor Casapu, își are oficiul într-un garaj de lângă sediul PCRM. E pozor (n.r. rușine). Și acum un îndemn către guvernare, acest președinte al CNOS o să vă lingă și pe voi, aveți grijă! Așa cum a făcut-o cu toate guvernările. Patru mandate tot este ales și reales. Acest președinte al Comitetului Olimpic este „concenîi”. Omul primește acolo sportivi, tineri direct în garaj. Și nu cred că are pensii pentru merite sportive. Noi nu suntem capabili să apreciem la justa valoare cetățenii care aduc aport Moldovei”, și-a exprimat indignarea Voronin.

Tudor Casapu s-a născut la data de 18 septembrie 1963 în satul Mingir, Hîncești. A obținut mai multe titluri de campion la haltere: cvadruplu campion al Uniunii Sovietice (1987-1990), campion mondial (1990, Budapesta), medalii de bronz la Campionatele Europene și Mondiale (1991). A reprezentat Republica Moldova în echipa unificată a CSI la Barcelona 1992, obținând medalia de aur la haltere, categoria 75 kg (mijlocie), stabilind astfel o performanță unică în sportul moldovenesc – fiind singurul campion olimpic la o probă individuală până astăzi.

În 1992 a fost decorat cu Ordinul Republicii.

În prezent, este președinte al Federației Moldovenești de Haltere. De asemenea, este șef al secției sport profesionist la CSC „Dinamo” din Chișinău, având gradul de colonel.

#CNOS #Nicolae Juravschi #Tudor Casapu #Vladimir Voronin

Talka Sada, un tată dintr-un sat sărac din regiunea Terai din sudul Nepalului, străbate munții afectați de inundații în căutarea fiului său, dispărut în urma dezastrului provocat de revărsarea râului Bhotekoshi pe 26 august.

Vinod, fiul lui Sada, în vârstă de 19 ani, lucra ca muncitor la o centrală hidroelectrică din districtul Rasuwa, zona cea mai grav afectată de inundații, relatează publicația Al Jazeera.

Tânărul se afla acolo de o lună, efectuând munci ocazionale precum amestecarea cimentului. Ultimul contact telefonic dintre tată și fiu a avut loc cu o zi înainte de catastrofă. De atunci, Vinod și alți patru tineri muncitori, cu vârste între 17 și 19 ani, au dispărut fără urmă. „Nu vă pot spune cât de mult plânge soția mea. Și eu sunt în durere profundă și nu știu ce să fac”, a declarat Sada, ștergându-și lacrimile.

Bărbatul a plecat în căutarea fiului alături de fratele său Îmbrăcat într-o cămașă albă și pantaloni negri, Talka Sada a pornit într-o călătorie istovitoare alături de fratele său, în speranța de a-și găsi fiul. Cu un rucsac gri pe umeri și o pungă portocalie care îi servește drept pelerină de ploaie, bărbatul a străbătut deja sute de kilometri, cheltuind cei 2.000 de rupii nepaleze (aproximativ 13 dolari), bani împrumutați cu dobândă ridicată. „Am împrumutat bani ca să vin din Saptari până aici. Plătesc o dobândă de 20 de rupii pentru fiecare 100 de rupii împrumutate”, a spus el.

Călătoria a început cu un drum de nouă ore cu autobuzul până în capitala Kathmandu, unde Sada a verificat toate spitalele din oraș în căutarea fiului său printre supraviețuitori sau pe listele celor decedați. Însă fotografiile și cadavrele recuperate erau de multe ori greu de recunoscut, fiind descompuse sau mutilate. Neavând nicio veste despre Vinod, Sada a pornit pe jos spre districtul Nuwakot, aflat la aproximativ 60 km distanță de Kathmandu, mai aproape de centrala unde lucra fiul său.

Drumul spre Nuwakot a fost plin de dificultăți

Drumul spre Nuwakot a fost plin de dificultăți, trecând pe drumuri distruse și prin sate acoperite de noroi și resturi. În Trishuli, un mic oraș de pe drum, Sada și fratele său au plătit 1.500 de rupii pentru o noapte la un han, primind în schimb o porție modestă de orez. „Dacă mai trebuie să stăm aici încă o noapte, nu-mi va mai rămâne niciun ban să mă întorc acasă”, a spus el.

Sada și fratele său s-au lovit de refuzuri și indiferență

În căutarea lor disperată, Sada și fratele său s-au lovit de refuzuri și indiferență, fiind respinși de la morgi și taberele militare organizate pentru a ajuta victimele dezastrului. Tatăl își explică această atitudine prin discriminarea etnică cu care se confruntă comunitatea sa.

Originar din comunitatea marginalizată Musahar, Sada crede că statutul său de Madhesi și bariera lingvistică sunt motivele pentru care autoritățile îi ignoră rugămințile.

„Suntem săraci. Ne consideră Madhesi și bihari. Nu putem vorbi fluent nepaleza, de aceea doar ne resping și ne trimit de la un loc la altul. / Chiar dacă este un cadavru, avem dreptul să-l vedem. Ne-am înregistrat numele peste tot, la secțiile de poliție, la taberele militare. Dar nimeni nu ne ajută”, a spus Sada printre lacrimi.

Autoritățile nepaleze, copleșite de amploarea crizei, susțin că depun toate eforturile pentru a ajunge la victime și a le oferi sprijin. Totuși, frustrările și sentimentul de neputință sunt evidente printre cei afectați.

„Nu pot vorbi cu el. Nu-i aud vocea. Așa că toți sunt cu inimile frânte acasă”, a spus Sada, referindu-se la durerea familiei sale.

Stările lui Sada alternează între speranță și disperare Pe măsură ce orele trec fără nicio veste, stările lui Sada alternează între speranță și disperare.

„Fiul meu este tânăr. Muncește zilnic. Este agil. Sigur ar fi putut să meargă sau să fugă undeva”, spune el cu o licărire de speranță. Dar imediat, vocea i se frânge. „Nu mai am speranță. Dacă Vinod ar fi fost în viață, cu siguranță ar fi sunat de undeva, chiar dacă doar să bea apă”.

Cu toate acestea, renunțarea nu este o opțiune pentru tatăl devastat. El și fratele său se pregătesc să-și continue drumul către centrala hidroelectrică unde lucra fiul său.