Curs valutar
  • EUR
    19.9459
    0.0461%
  • USD
    17.1851
    -0.217%
  • RUB
    0.2023
    -0.1483%
  • RON
    3.8018
    -0.0053%
  • UAH
    0.3844
    -0.026%

Toate știrile

20 august 2026

Străzile de Capitală arată altfel. Ce lucrări au fost executate pe parcursul mai multor luni

08 Oct. 2021, 13:26
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
08 Oct. 2021, 13:26 // Societate //  Realitatea.md

Va fi mai ușor de circulat pe străzile Capitalei. Municipalitatea informează că, în perioada mai – septembrie 2021, serviciile municipale de profil au executat lucrări de aplicare a marcajelor rutiere pe o suprafață totală de 87 355 m².

Astfel, pe o suprafață de 1500 m² a fost aplicat marcajul de culoare galbenă, utilizat la delimitarea benzilor dedicate pentru deplasarea transportului public, precum și a stațiilor de așteptare. Acestea au fost trasate pe bd. Gr. Vieru – str. Mitropolit Bănulescu – Bodoni şi str. Al. Puşkin.

„Marcajul reprezintă două benzi longitudinale galbene (1.4), linia îngustă continuă în zigzag, având inscripţia „BUS” (1.17.1), inscripția „BUS” (1.23) și simbolul „bicicletă” (6.6.8), care permite circulația cicliștilor pe bandă”.

Totodată, reprezentanții municipalității definitivează schițele de proiect pentru aplicarea benzilor dedicate deplasării transportului public pe alte trei coridoare, selectate ca fiind prioritare, care vor face legătură între mai multe sectoare ale capitalei:

  • Calea Ieșilor – bd. Ștefan cel Mare şi Sfânt – bd. Dacia;
  • str. Alba Iulia – str. Ion Creangă – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – bd. Dacia;
  • bd. Mircea cel Bătrân – str. Bogdan Voievod – bd. Renașterii Naționale – bd. Grigore Vieru – str. Alexei Mateevici și retur până la bd. Renașterii Naționale.

Potrivit responsabililor, benzile dedicate vor fi aplicate în regim de testare. iar pe aceste benzi se vor deplasa și bicicliștii.

„Prin acest proiect municipalitatea își propune să ofere transport public de calitate și condiții rapide de deplasare cu troleibuzele și autobuzele”.

Realitatea Live

20 Aug. 2026, 15:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
20 Aug. 2026, 15:55 // Slider //  Cătălina Boico

Autoritățile au finalizat cercetările preliminare la locul unde, în această dimineață, 20 august, au fost depistate resturile unui aparat de zbor fără pilot, în apropierea localității Giurgiulești. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, în urma investigațiilor au fost identificate două cratere formate în urma exploziei, cu dimensiunile de aproximativ 1,20 × 1,15 metri și 3,70 × 3,90 metri. Al doilea crater are o adâncime de aproximativ 55 de centimetri.

Totodată, în interiorul craterelor au fost depistate schije metalice rezultate în urma detonării părții de luptă. La aproximativ șase metri de unul dintre cratere au fost identificate fragmente ale motorului, precum și mai multe componente ale dronei.

„Potrivit constatărilor preliminare ale experților, resturile aparțin unui aparat de zbor fără pilot de tip Geran. Cercetările continuă pentru documentarea completă a circumstanțelor producerii incidentului, inclusiv stabilirea traiectoriei aparatului de zbor și a tuturor elementelor relevante ale cazului”, transmite MAI.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că în urma atacurilor lansate în cursul nopții de Federația Rusă asupra infrastructurii portuare din zona Reni, Ucraina, au fost înregistrate două incidente provocate de drone în proximitatea frontierei de stat. Primul incident s-a produs astăzi, 20 august, în jurul orei 03:45, când patrula Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiulești, aflată în serviciu la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiulești-Reni, a observat o explozie într-o parcare destinată camioanelor, situată pe teritoriul Ucrainei, la aproximativ 150 de metri de punctul de trecere a frontierei.

Astfel, în urma exploziei, a izbucnit un incendiu de vegetație, care s-a extins pe o suprafață estimată la 70-100 de metri pătrați, pe teritoriul Republicii Moldova. La ora 03:50, prin intermediul Serviciului 112, a fost solicitat un echipaj de pompieri, iar incendiul a fost localizat la ora 04:30.

Cel de-al doilea incident a fost înregistrat la ora 09:25, când patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiulești a depistat, la aproximativ 1.000 de metri de frontiera de stat, pe teritoriul Republicii Moldova, un crater în interiorul căruia se aflau resturi ale unei drone, inclusiv motorul, placa de alimentare și elemente ale elicei.

Atacurile rusești din Ucraina, resimțite la frontiera de stat: Explozie și resturi de dronă, în Moldova