Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Au crezut că vor scăpa nevăzuți. Câțiva moldoveni, depistați la frontieră cu acte false. Ce au declarat

19 Oct. 2021, 13:50
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
19 Oct. 2021, 13:50 // Societate //  Realitatea.md

Au încercat să traverseze frontiera cu acte false, însă planurile le-au fost date peste cap de oamenii legii. Potrivit informațiilor, cazurile au fost consemnate pe parcursul zilei de 18 octombrie curent.

În primul caz a fost documentat un tânăr în vârstă de 23 de ani și-a perfectat prin intermediari o carte de idetitate românească pentru a se angaja mai ușor în câmpul muncii pe teritoriul Germaniei.

„Actul depistat în timpul controlului prezenta semne rezonabile de falsificare. Examinat cu ajutorul tehnicii speciale s-a confirmat suspiciunea angajatului. Audiat, tânărul din raionul Telenești a declarat că și-a perfectat documentul prin intermediul unei cunoștințe în schimbul a 250 de euro”.

Un alt moldovean din raionul Șoldănești este documentat pentru deținerea permisului de conducere falsificat.

„Actual ar fi fost emis de autoritățile naționale. Totuși tânărul a ajuns în posesia lui oferind unui străin 500 de euro. Polițista de frontieră a sesizat ilegalitatea în timpul verificărilor suplimentare”.

De asemenea, alte patru asigurări auto internaționale au fost ridicate din punctele de trecere Tudora, Palanca și Briceni după ce conducătorii auto le-au prezentat pentru a li se autoriza traversarea frontierei de stat.

„Asupra actelor au fost  depistate diferiți indici necaracteristici, motiv pentru care au fost transmise către laborator. Persoanele riscă amendă penală conform art. 361 al.(1) al Codului Penal al Republicii Moldova. În dependență de rezultat se va face încadrarea juridică a faptei și luarea măsurilor legale ce se impun”.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.