Curs valutar
  • EUR
    19.9459
    0.0461%
  • USD
    17.1851
    -0.217%
  • RUB
    0.2023
    -0.1483%
  • RON
    3.8018
    -0.0053%
  • UAH
    0.3844
    -0.026%

Toate știrile

20 august 2026

PREMIERĂ legislativă în Moldova! Serviciile publice în formă electronică, prestate în mod prioritar

20 Oct. 2021, 17:11
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
20 Oct. 2021, 17:11 // Societate //  Realitatea.md

Legea cu privire la serviciile publice, o premieră legislativă în Republica Moldova, a fost aprobată astăzi, 20 octombrie, în cadrul ședinței de Guvern. Mai exact, acest lucru presupune prestarea serviciilor publice în formă electronică în mod prioritar, dar și dreptul beneficiarului serviciilor publice de a solicita prestarea unui serviciu la orice oficiu al prestatorului de servicii publice sau la orice centru multifuncțional sau centru unificat de prestare a serviciilor, indiferent de locul unde își are domiciliul, sediul sau viza de reședință.

„Dintre elementele inovative ale proiectului, în mod special se evidențiază: definirea clară a noțiunii de Servicii publice, reglementarea conceptului de eveniment de viață, servicii publice conexe asociate unui fapt de importanță deosebită pentru o persoană fizică sau persoană juridică de drept privat; implementarea serviciilor publice proactive care vor fi prestate din oficiu, fără necesitatea depunerii unor cereri sau demersuri din partea beneficiarilor; asigurarea cerințelor uniforme pentru interacțiunea prestatorilor cu beneficiarii serviciilor publice”.

Apare o nouă abordare în prestarea serviciilor publice, conform principiului omnicanalității, adică deservirea cetățeanului prin multiple canale de prestare a serviciilor la alegerea consumatorului.

Prin adoptarea Legii cu privire la serviciile publice se urmărește transpunerea în modul de prestare a serviciilor publice a principiului doar o singură dată, din care rezultă că beneficiarii de servicii publice furnizează autorităților publice date despre sine o singură dată, iar aceste date vor fi reutilizabile și accesate de oricare prestator de servicii publice.

Aprobarea Legii respective va contribui la modernizarea acestui domeniu important și va deveni una dintre prioritățile de bază ale tuturor instituțiilor prestatoare de servicii ale statului, având în vedere că serviciile publice dețin un rol cheie în dezvoltarea societății moderne. Documentul a fost elaborat în conformitate cu cele mai bune practici în domeniu aplicate la nivel internațional și derivă din angajamentele asumate de Republica Moldova în raport cu instituțiile Uniunii Europene.

Realitatea Live

20 Aug. 2026, 11:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
20 Aug. 2026, 11:05 // Slider //  Cătălina Boico

În urma atacurilor lansate în cursul nopții de Federația Rusă asupra infrastructurii portuare din zona Reni, Ucraina, au fost înregistrate două incidente provocate de drone în proximitatea frontierei de stat. Primul incident s-a produs astăzi, 20 august, în jurul orei 03:45, când patrula Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiulești, aflată în serviciu la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiulești-Reni, a observat o explozie într-o parcare destinată camioanelor, situată pe teritoriul Ucrainei, la aproximativ 150 de metri de punctul de trecere a frontierei.

Astfel, în urma exploziei, a izbucnit un incendiu de vegetație, care s-a extins pe o suprafață estimată la 70-100 de metri pătrați, pe teritoriul Republicii Moldova. La ora 03:50, prin intermediul Serviciului 112, a fost solicitat un echipaj de pompieri, iar incendiul a fost localizat la ora 04:30.

Cel de-al doilea incident a fost înregistrat la ora 09:25, când patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiulești a depistat, la aproximativ 1.000 de metri de frontiera de stat, pe teritoriul Republicii Moldova, un crater în interiorul căruia se aflau resturi ale unei drone, inclusiv motorul, placa de alimentare și elemente ale elicei.

„Zona a fost imediat securizată, fiind alertat Serviciul 112, iar grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Cahul desfășoară cercetările necesare. La acest moment, experții secției tehnico – explozive efectuează investigații pentru stabilirea provenienței aparatului de zbor, a traseului acestuia și a tuturor circumstanțelor producerii evenimentelor. În momentul atacurilor asupra obiectivelor din Reni, angajații Poliției de Frontiera a Republicii Moldova și ai celorlalte instituții cu competență în zona de frontieră, aflați în serviciu la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiulești, precum și toate persoanele aflate în zonă, au fost expuși riscurilor generate de acțiunile militare desfășurate în imediata apropiere a frontierei Republicii Moldova”, transmite Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cetățenii sunt îndemnați în acest sens să nu se apropie de resturile unor aparate de zbor, muniții sau alte obiecte necunoscute și să anunțe imediat autoritățile prin Serviciul 112. În cazul în care sunt auzite zgomote specifice dronelor sau exploziilor produse în apropierea frontierei, populația este îndemnată să își păstreze calmul, să se adăpostească într-un spațiu sigur, în interiorul locuințelor, și să urmărească exclusiv informațiile transmise de autorități.