Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

FOTO Ministra Ana Revenco i-a chemat „la covor” pe doi angajați ai MAI. Pentru ce

21 Oct. 2021, 12:47
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
21 Oct. 2021, 12:47 // Actualitate //  Realitatea.md

Sportivii care activează în cadrul subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne au fost „însemnați”. Mai exact, ministra Ana Revenco a conferit distincții comisarului Ruslan Matcovschi și agentului-șef adjunct Victor Ciobanu, pentru meritele deosebite obținute în cadrul competițiilor sportive internaționale.

Astfel, în mesajul său, ministra Ana Revenco le-a mulțumit colegilor și i-a încurajat să-i motiveze și pe cei mici în practicarea sportului de performanță.

„Sunt nespus de bucuroasă să vă întâlnesc astăzi stimați colegi. Datorită rezultatelor obținute ne-ați oferit posibilitatea de a fi mai cunoscuți la nivel național și chiar internațional. Aceste titluri mondiale necesită mult efort, rezistență și poate chiar durere uneori. Însă toată această muncă asiduă este răsplătită cu mândria de a asculta intonarea Imnului Național și de a privi drapelul țării noastre de pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Vă mulțumesc pentru faptul că știți cum să reușiți să îmbinați sportul cu munca de ofițeri printr-o implicare continuă. Vă încurajez, dragi colegi, să îi motivați și pe cei mici, și pe cei mari, și să-i ghidați în practicarea sportului de performanță”, a declarat Ana Revenco.

Mai exact, în semn de recunoștință pentru promovarea imaginii MAI și a Republicii Moldova pe plan național și internațional prin obținerea rezultatelor excepționale, calității sportive și fizice deosebite, responsabilitatea și perseverența de care au dat dovadă și atitudine conștiincioasă față de exercitarea atribuțiilor funcționale, Ana Revenco le-a conferit sportivilor „Titlul de onoare” al Ministerului Afacerilor Interne.

Ruslan Matcovschi este ofițer de urmărire penală în cadrul IP Fălești și a câștigat Campionatul Mondial de Powerlifting WDFPF 2021. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 17-19 septembrie în Sardinia (Italia).

Polițistul de frontieră Victor Ciobanu, luptător de stil greco-roman, s-a clasat pe primul loc la Campionatul mondial de la Oslo (Norvegia), la categoria de greutate de 60 de kilograme.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 09:18
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
05 Nov. 2026, 09:18 // Slider //  Valentina Buza

Cifra de afaceri a contribuabililor monitorizați de Serviciul Fiscal de Stat a crescut cu 2,37 miliarde de lei, sau cu 11%, iar obligațiile fiscale achitate la bugetul public național s-au majorat cu 232,61 milioane de lei, echivalentul unei creșteri de 16%. Datele vizează perioada septembrie 2025 – septembrie 2026 și au fost prezentate de SFS în cadrul bilanțului Programului de conformare voluntară, scrie BANI.MD.

Potrivit instituției, obligațiile fiscale calculate au crescut cu 17%, sau cu 233,68 milioane de lei. În același timp, restanțele la bugetul public național s-au redus cu aproximativ 1,85 milioane de lei, ceea ce reprezintă o scădere de 12% față de începutul perioadei de monitorizare.

Salariul mediu lunar înregistrat la contribuabilii incluși în program a ajuns la 6 770 de lei în august 2026, față de 5 048 de lei la începutul perioadei de conformare. Creșterea este de 1 722 de lei, sau de circa 34%.

SFS mai raportează o majorare cu 24% a ponderii impozitelor și taxelor calculate la un leu din vânzări și cu 26% a ponderii celor achitate. Totodată, 99% dintre declarațiile și dările de seamă au fost prezentate în termen.

Monitorizarea a vizat contribuabili din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, industria prelucrătoare, industria alimentară, serviciile suport, construcții și tranzacții imobiliare. Aceste domenii au fost incluse în program în urma identificării unor riscuri sporite de neconformare fiscală.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!