Înalta Curte Constituțională a Republicii Moldova va examina miercuri, 28 aprilie 2021, cu începere de la ora 13:00, sesizarea privind controlul constituționalității Hotărârii Guvernului cu privire la propunerea declarării stării de urgenţă la data de 30 martie 2021 și a Hotărârii Parlamentului privind declararea stării de urgenţă din 31 martie 2021.
Sesizarea a fost depusă de către deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Sergiu Litvinenco, care a declarat că starea de urgență, instituită la nivel național de către Parlament, a fost aprobată în contradicție cu prevederile legale, iar prin urmare actul normativ este neconstituțional. Litvinenco preciza că ar fi vorba de un abuz al autorităților competente în raport cu cetățenii țării.
Realitatea.md va transmite evenimentul în direct pe RLIVE.MD și RLIVE TV.
Premierul Vasile Tofan va prezenta raportul de activitate al Guvernului pe 5 noiembrie, după publicarea raportului Comisiei Europene privind extinderea Uniunii Europene. Anunțul a fost făcut de șeful Executivului, care a explicat că evaluarea europeană este importantă pentru Republica Moldova și va reflecta progresele înregistrate în acest an.
Tofan a precizat că autoritățile au vrut să prezinte raportul cât mai devreme, însă au decis să amâne evenimentul pentru 5 noiembrie, la o zi după publicarea evaluării Comisiei Europene.
„Va fi un raport foarte important pentru noi, care, într-un fel, ne va da nota pentru tot ce am făcut în acest an”, a declarat premierul în cadrul unui interviu cu jurnalistul Nicolae Chicu.
Potrivit lui Vasile Tofan, raportarea activității Guvernului este necesară pentru ca cetățenii să fie informați despre rezultatele obținute de Executiv, în condițiile în care aceștia i-au încredințat mandatul.
Premierul a subliniat că integrarea europeană reprezintă un obiectiv important al actualului Guvern, motiv pentru care a considerat firesc ca raportul de activitate să fie prezentat după publicarea evaluării europene.
Predecesorul lui Vasile Tofan, ex-premierul Alexandru Munteanu, renunțase la raportul de 100 de zile a Guvernului. Fostul oficial declara că această practică este una învechită. Nici Dorin Recean nu a prezentat rezultatele înregistrate după această perioadă.
Precizăm că, în data de 21 iulie, Parlamentul a acordat vot de încredere Guvernului condus de Vasile Tofan, susținut de 53 de deputați. Totodată, Legislativul a aprobat și programul de activitate al Executivului, intitulat „Economie europeană, stat eficient”.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.