Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Einar Vallbaum, consulul onorific al RM în Estonia: „Mai puține vorbe și mai multe fapte, așa putem face schimbarea”

03 Nov. 2021, 11:08
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
03 Nov. 2021, 11:08 // Actualitate //  Realitatea.md

A descoperit Republica Moldova cu mai mulți ani în urmă, pe vremea când lucra în calitate de șofer de curse internaționale, și a simțit un atașamet deosebit față de această țară și de oamenii ei, despre care spune că sunt ospitalieri și cu inimă mare. Este din Estonia, o țară puțin mai mare decât Republica Moldova, care marchează de asemenea în acest an 30 de ani de la restaurarea independenței, dar care a reușit în această perioadă să facă progrese majore pe calea sa de dezvoltare și de la care țara noastră are multe de învățat. În acest articol vă propunem să-l cunoașteți pe Einar Vallbaum, consulul onorific al Republicii Moldova în Estonia și unul dintre cei 15 campioni ai schimbării, desemnați în cadrul „Champions of Change 2021”, un proiect realizat de Laboratorului de Inițiative pentru Dezvoltare (LID Moldova) în colaborare cu Friedrich Naumann Foundation for Freedom. 

„Am cunoscut Republica Moldova drept o țară însorită și cu oameni mărinimoși. Pe acea vreme eram șofer și aduceam struguri din Moldova. Într-o bună zi, din cauza unei ploi puternice, am rămas blocați pe un câmp și nu am putut efectua cursa planificată. Se întâmpla ca în acea zi să fie ziua mea de naștere și așa am avut parte de prima mea petrecere în stil moldovenesc. Îmi amintesc și acum de acea zi de naștere pe care mi-au organizat-o localnicii, cu muzică și dansatori în costume tradiționale. Să spun că am rămas uimit, ar însemna să nu spun nimic”. 

Peste ani devenise guvernator al regiunii Laane-Virumaa din Estonia și, cunoscându-l pe ambasadorul de atunci al Republicii Moldova la Tallin, Victor Guzun, a hotărât să facă ceva bun pentru țara care-l cucerise cu ani în urmă și care avea un loc special în inima sa. Datorită inițiativelor și implicării sale, Republica Moldova a primit donații pentru instituții medicale, poliție, iar relațiile dintre moldoveni și estonieni au devenit mai apropiate.

„Relațiile dintre Estonia și Republica Moldova se bazează în primul rând pe conexiunile sociale dintre oameni. Și Republica Moldova, și Estonia sunt două țări mici cu o soartă asemănătoare, fiind afectate de puterea unei țări mai mari. Acesta este unul dintre lucrurile care ne leagă.

Sunt multe lucruri pe care le putem învăța unii de la alții. Spre exemplu, estonienii pot să învețe de la moldoveni să fie prietenoși și săritori la nevoie. În același timp, moldovenii pot învăța de la estonieni cum să fie ordonați și consecvenți”. 

Deși ambele țări și-au declarat independența față de Uniunea Sovietică aproximativ în aceeași perioadă, căile pe care le-au parcurs cele două state în ultimele trei decenii sunt foarte diferite. Estonia a reușit să facă progrese semnificative în anii de după independență, iar în anul 2004 a devenit membră a Uniunii Europene. Einar Vallbaum consideră că, pentru ca Republica Moldova să urmeze exemplul Estoniei, e necesar să avem un consens național privind calea de dezvoltare pe care ne dorim să o urmăm.

„Acum în Estonia lucrurile stau complet diferit. Putem spune că am atins un nivel înalt de dezvoltare și în prezent nu avem o provocare sau un obiectiv major pe care ne propunem să-l atingem. Probabil, la această etapă noi ar trebui să ne preocupăm mai mult de problemele noastre din interior, unde avem încă mult de muncit.

Cât privește Republica Moldova, în opinia mea, la această etapă țara are nevoie de un consens politic pentru a se mișca în direcția corectă de dezvoltare. Ar mai fi necesară o restructurare a nivelul administrațiilor locale și lichidarea corupției, pentru ca statul să se apropie mai mult de Uniunea Europeană. Pentru aceasta e absolut necesar ca Moldova să fie consecventă și cooperantă în demersul ei de integrare europeană”. 

Deși ca suprafață Estonia este o țară mai mare decât Republica Moldova, numărul populației este practic de trei ori mai mic. Totuși, într-o anumită perioadă, și Estonia a fost afectată de fenomenul migrației, mulți dintre cetățenii ei alegând să emigreze în Finlanda, pentru un trai mai bun. Einar Vallbaum susține că, urmând exemplul Estoniei, Republica Moldova poate diminua acest fenomen doar prin ridicarea calității vieții oamenilor. 

„Standardele de viață trebuie să crească, oamenii trebuie să știe că primesc un salariu similar cu cel din străinătate și atunci nu-și vor părăsi țara într-un număr atât de mare”. 

Cel mai de preț sfat pe care îl oferă consolul onorific al Republicii Moldova în Estonia fiecăruia dintre noi, pentru a schimba spre bine societatea în care trăim cu forțele proprii, este: „Mai puține vorbe și mai multe fapte”, iar rezultatele nu vor ezita să apară în timp. 


LID Moldova este o organizație independentă, non-profit, înființată în anul 2019, de către un grup de tineri profesioniști, lideri de opinie și specialiști în domeniile lor de activitate.

Champions of Change 2021 este un proiect implementat de Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare (LID Moldova), cu sprijinul Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate, Biroul pentru România și Republica Moldova. Opiniile exprimate aparțin vorbitorilor și nu reflectă neapărat poziția FNF și LID Moldova.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!