Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Agricultorii ajung vineri la Parlament! Slusari: Forța Fermierilor nu a fost chemată la MAIA, la întrevederea cu Recean

15 Feb. 2024, 18:35
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
15 Feb. 2024, 18:35 // Actualitate //  Victoria Laur

Agricultorii vor ajunge vineri, 16 februarie curent, în fața Parlamentului. Potrivit surselor Realitatea, fermierii se vor aduna începând cu 11:00 la protest.

Conform președintelui Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, membrii nu a fost invitați la întrevederea de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), la care urmează să participe și premierul Dorin Recean. Slusari, însă, nu a exclus că pentru discuții puteau fi chemați separat agricultorii din raioanele Moldovei.

Participarea premierului la discuții a fost confirmată pentru Realitatea de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. Deocamdată, ora întrevederii nu a fost anunțată public. Redacția Realitatea a reușit să afle că discuțiile vor avea loc la ora 13:00, iar MAIA urmează să comunice alte detalii despre eveniment.

Fermierii au deblocat joi după-amiază vama Leușeni, potrivit Poliției de Frontieră. Aceștia susțin că protestele vor continua și în ziua de vineri.

„Deoarece fermierii au anunțat că vor protesta și pe parcursul zilei de mâine, Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal recomandă călătorilor din timp să aleagă alte puncte de trecere din proximitate. Optați pentru PTF Sculeni, PTF Costești sau PTF Leova-Bumbăta (program de lucru 08:00 – 20:00)”, au anunțat autoritățile.


Protestele fermierilor au fost reluate luni, iar drept urmare drumurile de acces spre vămile Leușeni, Costești și Oancea au fost blocate. Tehnica agricolă a staționat în mijlocul mai multor șosele din țară, iar întrevederea de miercuri cu ministrul Bolea, desfășurată la Cahul, a durat doar 15 minute, manifestanții insistând că vor să vorbească cu Recean, Grosu și Sandu.

STOP CADRU Întrevederea lui Bolea cu agricultorii a durat 15 minute: Vrem să discutăm cu factorii care decid ceva

Printre revindecările invocate de fermieri se numără distribuirea motorinei din România, demisia șefului de la Agricultură și plăți de 1000 de lei la hectar.

Anterior, premierul a cerut protestatarilor să respecte drepturile celorlalți cetățeni, iar ministrul Agriculturii anunța despre crearea unui Consiliu, din care vor face parte și fermierii, responsabil pentru acordarea ajutorului gradual și țintit, în funcție de problemele pe care le au producătorii agricoli din Moldova.

VIDEO Recean îndeamnă agricultorii să respecte drepturile celorlalți cetățeni. Vineri îi așteaptă la discuții

Ultimul mesaj al ministrului Vladimir Bolea, adresat Agricultorilor, s-a referit la partajarea celor 50 de milioane de lei pentru fermierii care au suferit din cauza secetei sau furtunii în anul 2023. El le-a transmis că au 20 de zile la dispoziție pentru a depune dosarele la AIPA.

Un nou mesaj pentru agricultori de la ministrul Bolea: Anunță cât timp au pentru a cere partea din cele 50 de milioane

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!