Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

Alegeri prin poștă: Ce să facă moldovenii care au trimis plicurile, dar nu au confirmare că au fost recepționate

29 Oct. 2024, 11:07
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
29 Oct. 2024, 11:07 // Actualitate //  Victoria Laur

Plicurile cu opțiunile electorale ale moldovenilor care au optat să voteze prin poștă trebuie să ajungă la destinați până joi, 31 octombrie 2024, ora locală 18:00. Cetățenii care le-au expediat, dar nu vor primi notificare că au fost recepționate, sunt îndemnați să meargă la cea mai apropiată secție de votare, transmite Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la Chișinău.

Cei peste 1800 de conaționali care s-au înscris să voteze prin poștă au primit plicuri preplătite încă înainte de primul tur al scrutinului. Acestea conțineau trei buletine de vot – unul pentru referendumul de aderare la UE și altul pentru turul I al prezidențialelor au fost transmise de către peste 1300 de cetăți moldoveni la secțiile de votare. Cel de-al treilea buletin, destinat turului doi al prezidențialelor, urmează să fie expediat de către ei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La alegerile din 2024, în Republica Moldova se pilotează votul prin corespondență. Conaționalii din Finlanda, Norvegia, Islanda, SUA, Canada și Suedia își pot exprima opțiunea electorală prin poștă, conform prevederilor legale și regulamentelor în vigoare.

Turul doi al alegerilor prezidențiale are loc pe 3 noiembrie 2024, concurenții electorali care luptă pentru funcția de șef al statului fiind Maia Sandu.

Atenție, moldoveni din Germania, Franța, Italia și Marea Britanie! Unele adrese ale secțiilor de votare se schimbă

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 08:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
11 Nov. 2026, 08:37 // Slider //  Valentina Buza

Portugalia se pregătește pentru o furtună extrem de puternică, iar autoritățile au decis să închidă miercuri școlile și instituțiile publice care nu oferă servicii esențiale. Furtuna Charles ar putea aduce ploi torențiale, inundații și rafale de vânt de până la 150 km/h. Opt districte, inclusiv capitala Lisabona, vor intra sub alertă roșie, iar populația este îndemnată să rămână în case. Guvernul a pus în alertă serviciile de urgență și unitățile armatei, pregătindu-se pentru intervenții de amploare.

„Toți cei care pot să rămână acasă să o facă. Mâine (n.r. astăzi, 11 noiembrie), va fi o zi cu totul excepțională și trebuie să rămânemîn case și în siguranță”, a avertizat ministrul de Interne, Luis Neves, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la sediul Protecției Civile.

Oficialul a avertizat că autoritățile se așteaptă la situații grave, în care intervenția salvatorilor va fi esențială. „Vor fi momente extrem de dificile, în care va fi nevoie de intervenția echipelor de salvare”, a declarat Luis Neves, explicând că toate serviciile de urgență și unitățile armatei au fost puse în stare de alertă.

Potrivit Institutului Portughez pentru Mare și Atmosferă (IPMA), primele efecte ale furtunii Charles vor fi resimțite pe teritoriul continental al Portugaliei începând de miercuri, spre sfârșitul dimineții.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Opt districte din centrul și sudul țării, inclusiv Lisabona, vor fi plasate sub alertă roșie, cel mai ridicat nivel de avertizare meteorologică.

Vântul ar putea atinge viteze de 100-120 km/h, iar în zonele de coastă rafalele ar putea ajunge la 140 km/h. În cele mai puternice episoade ale furtunii sunt prognozate viteze de până la 150 km/h.

Pe lângă vântul violent, meteorologii avertizează că ploile torențiale ar putea provoca inundații, în special în orașe. Autoritățile se tem și de prăbușirea copacilor sau a unor structuri, precum și de întreruperi ale alimentării cu energie electrică și ale serviciilor de telecomunicații.

Ministerul de Interne le-a recomandat oamenilor să evite deplasările care nu sunt absolut necesare și, acolo unde este posibil, să lucreze de acasă. Ministrul Luis Neves a cerut populației să stea departe de litoral, unde vântul puternic și valurile violente ar putea pune vieți în pericol.

„Vrem să prevenim mai degrabă decât să ne confruntăm cu dificultăți suplimentare”, a subliniat ministrul, amintind de furtunile devastatoare care au lovit Portugalia la începutul anului și în urma cărora au murit mai multe persoane. Potrivit acestuia, unele dintre decese au fost provocate de comportamente imprudente.