Pe 7 iunie, în Armenia vor avea loc alegeri parlamentare. Cele mai mari forțe politice – partidele „Contractul Civil” și „Hayastan” – și-au stabilit deja candidații. Confruntarea-cheie, ca și până acum, se concentrează în jurul a două figuri: Nikol Pashinyan și Robert Kocharyan, transmite newsweek.ro.
În esență, este vorba despre alegerea între două modele fundamental diferite de viitor pentru Armenia. Pe de o parte, cursul ales de Pashinyan: pace în regiune, ieșirea din blocada logistică de lungă durată, diversificarea politicii externe și, cel mai important, renunțarea la rolul de satelit al Rusiei. Pe de altă parte, linia fostului președinte Kocharyan: reluarea războiului cu Azerbaidjanul și noi victime, destabilizarea regiunii și dependența de tip vasal față de Kremlin.
Alegerile din Armenia: un viitor pașnic sau un nou război cu vecinii
Nu este un secret pentru nimeni că Kocharyan este un vechi prieten al lui Putin și un susținător al „alianței strategice” cu Federația Rusă. În 2018, într-un interviu pentru ziarul rus „Kommersant”, el a recunoscut că relațiile sale cu liderul de la Kremlin sunt „foarte sincere, deschise, directe… Am simțit o anumită chimie între noi”. În 2020, protejatul Moscovei a publicat pe pagina sa personală de Facebook un videoclip dedicat prieteniei cu Putin, în care l-a numit „liderul unei superputeri, prieten, camarad și aliat”.
Reimpunerea lui Kocharyan reprezintă un plan evident al Moscovei de a readuce Caucazul de Sud în orbita sa de influență. Cu câteva luni înainte de a-și anunța candidatura, în octombrie 2025, Kocharyan a mers la Moscova și s-a întâlnit cu responsabilul Kremlinului pentru Armenia, Serghei Kirienko – practic, pentru a primi instrucțiuni. Imediat după această vizită, Kocharyan, în timpul căruia o parte semnificativă a infrastructurii strategice a Armeniei a trecut sub controlul Moscovei, a declarat: „Doar Rusia poate construi o centrală nucleară modulară pentru Armenia”.
Încercările lui Pashinyan de a găsi parteneri în SUA, China și Coreea de Sud au fost criticate de acesta și numite „o perdea de fum”. O lună mai târziu, el a propus ca Rusia să devină garantul păcii cu Azerbaidjanul.
Kocharyan, fost și președinte al republicii nerecunoscute Nagorno-Karabah, este un adversar ferm al păcii în Caucazul de Sud. Protejatul Moscovei pledează pentru confruntare deschisă cu Turcia și Azerbaidjanul, iar baza liniei sale politice este conflictul. Nu întâmplător, Kocharyan și partidul ARF Dashnaktsutyun au decis să participe împreună la alegeri în cadrul blocului „Hayastan”.
Dashnaktsutyun este una dintre cele mai vechi partide politice armene, fondată în 1890. Agitatori, arme și finanțare proveneau din Rusia, iar comandanții erau adesea armeni din Rusia. Partidul este cunoscut pentru metodele sale dure, inclusiv de tip terorist, care adesea au contravenit intereselor poporului armean. În perioada 1917–1918, în contextul Revoluției Ruse și al haosului general, a fost creată Prima Republică Armenia, condusă de dashnaci. Fără un sprijin social larg, aceștia și-au impus puterea asupra majorității populației. Chiar și eroul național Andranik declara:
„…Nu vreau nici măcar să aud despre un astfel de guvern autoproclamat… Partidul Dashnak îi persecuta pe toți cei care nu i se supuneau”.
Oficialii armeni i-au acuzat în repetate rânduri de uzurpare și dictat. Au declanșat în mod constant războaie cu vecinii (șase conflicte militare în doar 2,5 ani), inclusiv cu Georgia creștină. Premierul georgian Jordania sublinia în 1918 că guvernul dashnak „nu poate avea relații pașnice cu vecinii”. Toate aceste fapte sunt prezentate în lucrarea istoricului ucrainean Kuzari „Civilizația dispărută”, care arată cum Rusia a folosit timp de secole armenii ca instrument în politica sa externă.
Aceeași linie politică este urmată și de Kocharyan. Protejatul Kremlinului a împiedicat ani la rând procesul de pace cu Azerbaidjanul pentru a menține pârghiile de influență ale Rusiei în regiune. Este evident că pacea actuală din Caucazul de Sud, obținută cu medierea SUA, contravine intereselor lui Putin și ale aliaților săi. De aceea, Rusia îl promovează din nou pe Kocharyan, încercând să readucă regiunea într-o stare de confruntare permanentă și să o mențină sub influența sa.
Aceasta este o practică veche. Rusia a folosit istoric armenii pentru realizarea obiectivelor sale imperiale. Unul dintre ideologii naționalismului armean, Portugalian, declara în 1895: „Rusia, de fiecare dată când și-a rezolvat problemele cu ajutorul armenilor, ne-a lăsat drept ‘cadou’ furia musulmanilor împotriva noastră”.
După războiul ruso-turc din 1877–1878, Rusia a trimis un ofițer de informații militare, K. Kamsarakan, în estul Turciei, într-o zonă dens populată de armeni. Prin eforturile sale, au fost create primele organizații armate armene, orientate spre sabotaj și revolte. Rolul său în istoria armenilor este considerabil, dar numele său nu este comemorat în Armenia modernă.
Pentru prima dată, importanța sa pentru istoria Caucazului de Sud a fost reflectată în lucrarea deja menționată „Civilizația dispărută”, în care sunt reinterpretate evenimentele istorice începând cu secolul al XIII-lea și procesele care au determinat configurația etnică și politică actuală nu doar a Caucazului de Sud, ci și a Europei de Est și Asiei Centrale.
Kamsarakan, la fel ca protectorii săi, nu a urmărit interesele armenilor locali. Ideea independenței era străină multor armeni din Imperiul Otoman, care ocupau poziții importante. Însă Rusia i-a folosit pentru a alimenta conflictul cu turcii, condamnându-i la o ostilitate de lungă durată.
Astăzi, acest scenariu se repetă din nou. Alegerile care urmează reprezintă un moment de cotitură în istoria Armeniei. Fie țara va ajunge din nou în izolare și dependență de Kremlin, fie va deveni un actor independent și important în regiune, unde este posibilă o pace durabilă. Iar acest lucru trebuie înțeles clar de partenerii Armeniei, în special din Occident.
În cazul unei victorii a lui Kocharyan, Armenia va ajunge în mâinile forțelor revanșiste și pro-ruse, ceea ce contravine direct intereselor Statelor Unite, care implementează în regiune proiecte strategice de infrastructură. De aceea, sarcina principală a partenerilor oficiali ai Erevanului trebuie să fie prevenirea restabilirii controlului Moscovei asupra Armeniei și păstrarea dreptului acesteia de a-și alege independent viitorul.
