Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

ALERTĂ! Descinderi matinale ale SIS și PCCOCS în Capitală! Dorin Damir, finul lui Plahotniuc, ar fi fost reținut

05 Iul. 2021, 11:27
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
05 Iul. 2021, 11:27 // Actualitate //  Realitatea.md

Descinderi în Capitală dis-de-dimineață! Ofițerii Serviciului de Informații și Securitate și procurorii Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale efectuează, în aceste momente, percheziții la mai multe locații din oraș, scrie ziarul de gardă.

„Confirmăm că au loc percheziții realizate de către SIS și PCCOCS. Detalii nu vă putem oferi, deocamdată, pentru a nu prejudicia mersul anchetei”, au comunicat responsabilii de la SIS.

Sursele Zdg din cadrul organelor de drept au comunicat că descinderile au loc într-o cauză penală în care sunt vizați mai mulți conducători și angajați din cadrul unor foste secții din cadrul Inspectoratului Național de Investigații.

Perchezițiile au loc într-o cauza penala ce vizează mai mulți foști conducători ai fostei Secții nr. 1 „K” din cadrul fostei Direcții Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Național de Investigații a IGP al MAI, cu privire la mai multe angajări fictive în cadrul instituției.

Potrivit ZdG, surse din cadrul organelor de drept au comunicat că au fost reținute și două persoane în urma descinderilor. Este vorba de Dorin Damir, finul fostului lider PD Vladimir Plahotniuc, iar cea de-a doua persoană fiind fostul șef al Direcției Operațiuni Speciale nr. 5, Cojocaru Valeriu, actual șef al IP Balți.

Dorin Damir este finul de cununie al fostului liderul al democraților, Vladimir Plahotniuc.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:02 // Slider //  Daniela Baranovschi

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP.

„De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimidări. Ei îmi implică și familia și sunt dispuși să plătească pentru a obține mai multe detalii despre mine și despre cei apropiați”, a spus el, transmite Agerpres.

Tajani a adăugat că motivul atacurilor este susținerea Italiei pentru Ucraina, „apărarea libertății unui stat suveran, luarea de poziție clară în favoarea democrației și a independenței unei acțiuni”.

AFP reamintește că guvernul de la Roma sprijină Kievul atât umanitar, cât și militar.

Ministrul a afirmat în urma atacurilor din partea ascunsă a internetului cunoscută ca „dark web” că „reacția mea este foarte simplă: în niciun caz nu mă voi lăsa intimidat”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!