Doi astronauți americani au plecat în iunie de pe Pământ, așteptându-se să petreacă opt zile pe Stația Spațială Internațională (ISS). Cu toate acestea, după temeri că nava spațială Boeing Starliner, care trebuia să îi aducă înapoi, nu e sigură pentru a-i aduce acasă, NASA a amânat întoarcerea lui Suni Williams și Butch Wilmore până în 2025.
Cei doi, alături de alți astronauți, au povestit la BBC despre cum arată viața lor în spațiu. Cei doi împart un spațiu de mărimea unei case cu șase dormitoare cu alte nouă persoane. Suni Williams îl numește „locul ei fericit”, iar Wilmore spune că este „recunoscător” că este acolo. Astronauții se trezesc devreme, în jurul orei 06:30. Ei ies din dormitorul de dimensiunea unei cabine telefonice de pe Stația Spațială Internațională: „Are cel mai bun sac de dormit din lume”, spune Nicole Stott, un astronaut american de la NASA, care a petrecut 104 zile în spațiu în două misiuni în 2009 și 2011. Compartimentele au laptopuri, astfel încât echipajul să poată rămâne în contact cu familia și un colț pentru lucrurile personale, cum ar fi fotografii sau cărți. Astronauții pot folosi apoi baia, un mic compartiment cu sistem de aspirare. În mod normal, transpirația și urina sunt reciclate în apă potabilă, dar defecțiunea de pe stație înseamnă că echipajul trebuie să păstreze urina. Apoi astronauții se apucă de treabă. Întreținerea sau experimentele științifice ocupă cel mai mult timp pe ISS, care este cam de dimensiunea Palatului Buckingham – sau un teren de fotbal american. „Înăuntru este ca și cum mai multe autobuze sunt legate. E posibil să nu vezi niciodată o altă persoană timp de jumătate de zi, explică astronautul canadian Chris Hadfield, comandantul misiunii Expedition 35 din anul 2012 până în 2013: „Este mare și este liniștit”, spune el. ISS are șase laboratoare dedicate experimentelor, iar astronauții poartă aparate care le monitorizează inima, creierul sau sângele.
„Suntem cobai”, spune Nicole Stott, adăugând că „spațiul pune oasele și mușchii într-un proces de îmbătrânire accelerată, iar oamenii de știință pot învăța ceva din asta”. Dacă este posibil, astronauții lucrează cât pot de repede. Chris Hadfield explică: „Te <> să găsești cinci minute libere. Aș putea pluti spre fereastră să văd cum poate trece ceva. Sau aș putea să compun muzică, să fac fotografii sau să scriu ceva pentru copiii mei”. Cei mai norocoși sunt rugați să facă o plimbare în spațiu. Hadfield a făcut două astfel de ture: „Acele 15 ore fără nimic între mine și univers în afară de vizorul meu de plastic, au fost la fel de stimulatoare ca orice alte 15 ore din viața mea”. Însă această plimbare în spațiu poate introduce un „miros spațial” metalic în stație. „Pe Pământ avem o mulțime de mirosuri diferite, cum ar fi rufele din mașina de spălat sau aerul proaspăt. Dar în spațiu există un singur miros și ne obișnuim cu el rapid”, explică Helen Sharman, primul astronaut britanic, care a petrecut opt zile pe stația spațială sovietică Mir în 1991. Obiectele care ies în exterior, cum ar fi costumul sau trusa științifică, sunt afectate de radiația puternică a spațiului. „Radiațiile formează radicali liberi la suprafață și aceștia reacționează cu oxigenul în interiorul stației spațiale, creând un miros metalic”, spune ea. Când s-a întors pe Pământ, a apreciat mult mai mult experiențele senzoriale. „Nu există vreme în spațiu – nu există ploaie pe față sau vânt în păr. Le apreciez mult mai mult în ziua de azi”, spune ea, 23 de ani mai târziu. Între muncă, astronauții care petrec mai mult timp în spațiu trebuie să facă zilnic două ore de exerciții. “Dispozitivul Advanced Resistive Exercise Device (ARED) este bun pentru genoflexiuni, și lucrează toate grupele musculare”, spune Stott. Echipajul folosește două benzi de alergare și un ergometru pentru biciclete pentru antrenamentul de anduranță.
Toată această muncă duce la multă transpirație, spune Stott, ceea ce aduce în față o problemă foarte importantă – spălatul: „Nu avem rufe, ci doar apă care lasă pete și niște chestii săpunoase”, explică ea. Astronauții sunt acoperiți de o mare de sudoare – „mult mai mult decât pe Pământ”, spune ea: „Simți transpirația pe scalp – trebuie să mă tamponez. Nu poți să o scuturi pentru că ar zbura peste tot.” „Am avut o pereche de pantaloni timp de trei luni”, explică ea.
În schimb, mâncarea poate fi un obstacol: „Cineva a deschis o cutie cu carne și sos”, spune ea. După aceea, „toată lumea a fost în alertă pentru că au scăpat în aer bucăți de grăsime. Oamenii s-au aruncat înapoi plutind, ca în filmul Matrix, pentru a evita biluțele de suc de carne.” NASA trimite câteva nave de aprovizionare pe an. Sosirea de pe Pământ pe stația spațială este „uimitoare”, spune Hadfield: „Este un moment care îți schimbă viața când vezi stația de acolo.” „Această mică bulă de viață, un microcosmos al creativității umane în întuneric”, spune el. După o zi grea de muncă, este timpul pentru cină. Alimentele sunt în mare parte ambalate în pachete, separate în compartimente diferite după națiune. „E ca mâncarea din camping sau rațiile militare. Bine, ar putea fi mai sănătoasă”, spune Stott: „Preferatul meu a fost un curry japonez sau cerealele rusești și mai multe supe”, a mai adăugat ea. Familiile le trimit celor dragi pachete cu alimente în plus. Echipajul își împarte mâncarea de cele mai multe ori. Astronauții sunt selectați în prealabil după caracteristicile personale – toleranți, relaxați, calmi – și instruiți să lucreze în echipă. Acest lucru reduce probabilitatea unui conflict, explică astronauta Sharman. „Nu este vorba doar de a suporta comportamentul cuiva, ci de a renunța. Și ne dăm mereu bătăi pe spate în semn de sprijin”, spune ea.
„Putem dormi opt ore – dar majoritatea oamenilor rămân să admire Pământul”, spune Stott. Toți cei trei astronauți au vorbit despre impactul psihologic al vederii planetei Pământ de la 400 de km pe orbită. „M-am simțit foarte nesemnificativ în acea vastitate a spațiului”, spune Sharman. „Văzând Pământul atât de clar, vârtejurile de nori și oceane, m-a făcut să mă gândesc la granițele geopolitice pe care le construim și la modul în care suntem, de fapt, complet interconectați”. Aceasta spune că îi plăcea să trăiască cu șase oameni din țări diferite „făcând această muncă în numele întregii vieți de pe Pământ, lucrând împreună, descoperind cum să rezolvăm problemele”. Toți astronauții trebuie să părăsească stația în 2025, însă cei trei spun că se vor întoarce „într-o clipă”.
