Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Angajații CEC Căușeni riscă DOSARE PENALE? Plîngău, decis să-i aducă în instanță, după ce au lăsat orașul fără edil

20 Nov. 2023, 12:01
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
20 Nov. 2023, 12:01 // Actualitate //  Realitatea.md

„Vom contesta această hotărâre ilegală și după ce vom câștiga, vom solicita demisii și tragerea la răspudere penală a tuturor persoanelor implicate în acest act marca „Berdilo”. Este declarația făcută, pe Facebook, de liderul Platformei „DA”, Dinu Plîngău, după ce mandatul de primar al colegului de partid, Anatolie Donțu, a fost invalidat duminică seara.

„Primarul orașului Căușeni, Anatol Donțu, a câștigat alegerile din primul tur cu peste 76%. Câțiva corupți locali, care nu au putut câștiga alegerile, au decis să-l lipsească pe Anatol Donțu de mandat prin a convinge membrii Comisiei Electorale de nivelul II să nu-i valideze mandatul de primar. Au decis s-o facă chiar duminică, când toată lumea e preocupată de turul II al alegerilor locale și au făcut-o ilegal, fiind pasibili de răspundere penală.

Vom contesta această hotărâre ilegală și după ce vom câștiga, vom solicita demisii și tragerea la răspudere penală a tuturor persoanelor implicate în acest act marca „Berdilo”.

În această bătălie suntem alături nu doar de primarul ales al orașului Căușeni, dar și alături de alegerea celor 76% din locuitorii orașului care au decis altfel decât au dorit bandiții locali. Avem bănuieli rezonabile să considerăm că membrii Comisiei Electorale de nivelul II au fost ,,influențați” să adopte această hotărâre ilegală”, scrie Plîngău.

Realitatea.md a identificat câteva mesaje în care oamenii din Căușeni scriu că sunt gata să iasă la proteste masive, la Comisia Electorală Centrală, sediul din Căușeni, să blocheze drumurile naționale, iar în caz de necesitate, să ajungă și la Chișinău.

Am solicitat de la Comisia Electorală Centrală un comentariu în acest sens, însă până la ora publicării știrii, responsabilii nu au reacționat la solicitarea redacției noastre.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că Anatolie Donțu, candidatul Platformei „DA”, care a câștigat alegerile pe 5 noiembrie curent, a înregistraat un scor zdrobitor. Mai exact, Donțu a luat peste 76% din sufragii, devenind astfel noul edil al orașului.

Voturi „aruncate” la gunoi? Orașul Căușeni rămâne fără primar. DOC Iată documentul care confirmă asta

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!