Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

ANI refuză controlul averii fostului șef al MoldATSA, Dumitru Vangheli: Motivul

10 Aug. 2026, 12:42
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Daniela Baranovschi
10 Aug. 2026, 12:42 // Actualitate //  Daniela Baranovschi

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a refuzat să inițieze un control al averii și intereselor personale în cazul fostului administrator al MoldATSA, Dumitru Vangheli. Decizia a fost luată după o sesizare depusă de Agenția Proprietății Publice în luna iulie.

Documentul ANI, publicat inițial pe site-ul instituției și ulterior devenit inaccesibil, arată că bunurile indicate în sesizare au fost dobândite înainte de perioada în care Vangheli a ocupat funcția de administrator al întreprinderii. Din acest motiv, acestea nu pot fi verificate în cadrul procedurii de control.

Totodată, ANI precizează că, în urma examinării materialelor, nu au fost identificate indicii privind eventuale încălcări comise în perioada în care Vangheli a exercitat funcția.

Precizăm că, potrivit declarației de avere pentru 2025, depusă la încetarea mandatului și semnată la 22 iulie 2026, Vangheli a indicat că în primele șase luni ale anului a primit 643.000 de lei de la MoldATSA, adică peste 107.000 de lei pe lună.

În aceeași declarație figurează șase automobile. Vangheli a declarat o Toyota Camry din 2022, cumpărată cu 31.500 de dolari americani, precum și cinci mașini achiziționate în dolari canadieni: un Ford Escape PHEV din 2022 – 48.000 de dolari canadieni, o Mazda CX-5 din 2023 – 37.000, o Tesla Model S din 2016, cumpărată în 2022 – 60.000, un Lexus RX 450H din 2022 – 62.000 și un Rolls-Royce Ghost din 2010, cumpărat în 2021 – 88.000 de dolari canadieni.

În 2025, fostul administrator al MoldATSA a declarat că a vândut patru automobile pentru un total de 1,17 milioane de lei. Printre acestea se numără un Jaguar I-Pace, vândut cu 560.000 de lei, o Toyota Prius V – cu 120.000 de lei, un Ford Fusion – cu 100.000 de lei și un Volkswagen Crafter – cu 390.000 de lei.

La capitolul imobile, declarația indică o casă cu suprafața de 399,2 metri pătrați și două terenuri, care nu sunt înregistrate pe numele lui Vangheli. Casa și terenul aferent, cu o suprafață de aproape nouă ari, au fost cumpărate în 2022 cu 425.000 de euro. Un alt teren, de aproape 12 ari, a fost primit prin donație în 2023.

Vangheli a mai declarat aproape jumătate de milion de dolari canadieni în două conturi bancare din Montreal. În declarație apar și active virtuale în Bitcoin, Ethereum, LINK, XCH, TRX, Shiba Inu și Iridium. Valoarea totală de cumpărare indicată pentru acestea depășește 1,12 milioane de dolari americani, iar cea mai mare investiție declarată este în LINK – 625.000 de dolari.

Fostul administrator MoldATSA a declarat și participații la companii. El este fondatorul a șase firme din Republica Moldova, care activează în domeniul imobiliar, al energiei verzi, tehnologiei informației și alimentației publice. Totodată, deține 50 de acțiuni la Airbus și 3.000 de acțiuni la compania canadiană RioCan.

În declarație mai apar șapte credite contractate în 2022 și 2023. Valoarea inițială a împrumuturilor în euro este de 630.400 de euro, la care se adaugă un credit de 10.000 de dolari americani.

Amintim că, Dumitru Vangheli a fost demis din funcția de director al MoldATSA la sfârșitul lunii iunie, după o investigație a Ziarului de Gardă privind informațiile din CV-ul său. Potrivit jurnaliștilor, acesta ar fi indicat experiență profesională în Canada, inclusiv o licență de pilot și activitate la Air Canada, însă informațiile nu ar fi fost confirmate de compania aeriană.

Totodată, o evaluare a Centrului Național Anticorupție a scos la iveală mai multe probleme la MoldATSA. Potrivit raportului, zeci de persoane ar fi fost angajate fără concurs și fără verificări de integritate, iar unii angajați ar fi cumulat până la trei funcții.

Raportul a mai indicat acordarea unor sporuri salariale fără criterii clare de performanță, inclusiv către persoane care aprobau aceste plăți. Au fost semnalate și probleme la achiziții, precum și cheltuieli considerate exagerate. Printre acestea se numără aproximativ nouă milioane de lei alocate pentru instruiri în doar nouă luni.

În același context, și-a dat demisia și Anastasia Taburceanu, purtătoarea de cuvânt a MoldATSA. Potrivit unei investigații RISE Moldova, aceasta ar fi primit peste un milion de lei în mai puțin de un an de activitate la întreprindere. În 2025, venitul său lunar ar fi fost de peste 75.000 de lei, iar în 2026 ar fi depășit 120.000 de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 12:54
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
09 Nov. 2026, 12:54 // Societate //  Cătălina Boico

O tânără de 25 de ani din Capitală este suspectată de implicare în cel puțin patru episoade de escrocherie. Prejudiciul estimat depășește 500.000 de lei.

Potrivit Poliției Naționale, aceasta ar fi avut rolul de curier, preluând banii obținuți prin înșelăciune și transportându-i ulterior în stânga Nistrului. Totodată, în ultimele luni, tânăra ar fi desfășurat această activitate în paralel cu profesia de asistentă medicală.

„În cadrul investigațiilor, oamenii legii au stabilit că, după ce a aflat că este căutată de poliție, aceasta ar fi apelat la rude, care s-au adresat la Poliție, reclamând presupusa răpire a femeii. Ulterior, pe rețelele de socializare au fost publicate postări prin care era semnalată presupusa dispariție a acesteia. În urma măsurilor întreprinse, tânăra a fost identificată de polițiștii Inspectoratelor de Poliție Centru și Botanica, în comun cu angajații Direcției de Poliție Chișinău, fiind ulterior reținută pentru 72 de ore”, transmite Poliția. 

Investigațiile continuă în vederea identificării eventualilor complici și destructurării întregului circuit infracțional. Persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!