Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Arme și rampe de lansare a rachetelor pentru Rusia? Chișinău explică închiderea uzinei „Electromaș” de la Tiraspol

03 Apr. 2024, 18:23
 // Categoria: Politica // Autor:  Elena Putregai
03 Apr. 2024, 18:23 // Politica //  Elena Putregai

Exporturile uzinei „Electromaș” din Tiraspol au fost oprite „din motive de securitate”, produsele sale fiind calificate de o comisie specială drept mărfuri cu dublă destinație (care pot fi folosite și în industria militară) și având „destinații sensibile” în contextul războiului Rusiei în Ucraina, transmite miercuri, 3 aprilie curent, Europa Liberă.

Este explicația oferită de vicepremierul pe Reintegrare, Oleg Serebrian, ca răspuns la acuzațiile Tiraspolului că activitatea uzinei a fost sistată din cauza că autoritățile moldovene i-ar fi blocat exporturile. Serebrian a declarat jurnaliștilor că a discutat cu directorul uzinei ca să fie „reajustate” destinațiile de export. Oficialul a menționat că și unele întreprinderi de pe malul drept al Nistrului sunt într-o situație similară.

Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, a confirmat că problema era în destinația exporturilor uzinei din Tiraspol. „Destinația exportului este foarte importantă. Noi nu vrem să fim văzuți sponsorizând și susținând agresorul în acest război”, a spus Alaiba.

Circa 600 de livrări în Rusia, de la începutul războiului

Presa transnistreană, afiliată autorităților de facto, scrie că în depozitele uzinei „Electromaș” sunt stocate produse în valoare de peste 3 milioane de euro care nu pot fi vândute din cauza exporturilor blocate de autoritățile de la Chișinău.

Datele vamale ale Federației Ruse, văzute de Europa Liberă, arată că „Electromaș” a livrat motoare electrice de sute de milioane de ruble rusești chiar și după invazia Rusiei în Ucraina. Din februarie 2022 până în iulie 2023, întreprinderea de la Tiraspol a făcut circa 600 de livrări în Rusia (prin țări ale CSI, China și Turcia).

Printre companiile aprovizionate cu motoare electrice de la Tiraspol se numără și „Elcom” din Sankt Petersburg, un furnizor de piese de schimb pentru „Alrosa”, cea mai mare companie de extragere a diamantelor din lume.

În 2016 „Electromaș” a făcut livrări pentru câteva unități militare din Crimeea și Direcției Serviciului Federal al Securității (FSB) din regiunea Omsk, iar în 2017-2018 – unor întreprinderi din industria militară rusească.

Conductoare electrice și cabluri în valoare de peste 57 milioane de ruble au ajuns la asociația de cercetare și producție „Elektromașina” din Rusia. Aceasta dezvoltă sisteme de apărare împotriva armelor de înaltă precizie, sisteme de alimentare cu energie, răcire și încălzire a vehiculelor de luptă (atât terestre, cât și maritime). În special, produce modulul de luptă „Ohotnik”.

Patru tone de cabluri izolate (în valoare de 2,6 milioane de ruble) produse la Tiraspol au ajuns, tot în 2018, la Centrul de stat de cercetare și producție spațială „Hrunicev”, care produce vehicule și rampe de lansare a rachetelor.

Exporturile regiunii, în scădere

La începutul lui aprilie, așa-numitul ministru al economiei din regiunea transnistreană, Serghei Obolonik, a anunțat că situația economică a regiunii s-ar fi înrăutățit din cauza „blocajelor” Chișinăului.

Prezentând un set de date, el a spus că exporturile din regiune ar fi scăzut cu 17% în martie 2024, în comparație cu aceeași lună din 2023, iar importurile, în primul trimestru – cu 38%.

Deficitul comercial în primele trei luni ale anului 2024 ar fi ajuns până la 29 de milioane de dolari, ceea ce ar însemna, potrivit lui Obolonik, că regiunea „nu va avea suficientă valută pe piața internă”.

La sfârșitul lunii februarie, Tiraspolul a organizat un congres la care a cerut Rusiei și unor mari organizații internaționale, cum ar fi ONU și OSCE, „să protejeze” regiunea de „presiunile” economice ale Chișinăului. Asta după ce întreprinderile din stânga Nistrului au fost obligate să achite taxe vamale în bugetul național, la fel ca și cele de pe malul drept.

Organizațiile internaționale nu au reacționat la apelul „deputaților” locali, singurul răspuns venind de la Moscova. Pe 6 martie, în timpul unei întâlniri între liderul regiunii, Vadim Krasnoselski, și ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Vasnețov, diplomatul a dat asigurări că „pe platformele rusești se discută” documentele adoptate la adunare.

După invazia rusească pe scară largă din Ucraina, exporturile și importurile regiunii transnistrene depind direct de autoritățile din Chișinău, care duc în ultimii ani o politică de reintegrare, inclusiv, economică.

În 2023, mai mult de jumătate din produsele vândute de regiunea transnistreană au ajuns pe malul drept al Nistrului. Circa 32% din totalul vânzărilor transnistrene ajung în Uniunea Europeană și doar 7% – în Federația Rusă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!