Consiliul Superior de Securitate (CSS) a venit cu opt recomandări către Guvern, Parlament, ministere și instituții specializate, care întreprindă un șir de acțiuni pentru a stăpâni inflația, creșterea prețurilor continuă la produsele agroalimentare, petroliere și energetice. Anunțul a fost făcut de către președinta țării, Maia Sandu, astăzi, 27 mai, după ședința CSS.
„Am convocat astăzi ședința Consiliului Suprem de Securitate pentru a discuta un subiect extrem de important pentru societatea noastră, pentru noi toți, pentru cetățeni, și anume inflația înaltă și creșterea prețurilor. Știu că aceasta este una din preocupările de bază ale celor mai mulți cetățeni și vreau să vă asigur că acest subiect este pe agenda noastră în fiecare zi. Am auzit acum câteva zile declarațiile directorului Fondului Monetar Internațional, care spunea că inflația este o problemă majoră în special pentru țările unde importurile alcătuiesc o pondere mare a consumului intern – și asta este o trăsătură a Republicii Moldova. Inflația este o problemă mare în special pentru țările care importă cea mai mare parte din resursele energetice, Republica Moldova fiind printre aceste țări. Și inflația este și va rămâne o problemă mare pentru țările care sunt afectate de războiul din Ucraina.Vedem aici că pe toate cele trei poziții anunțate de Fondul Monetar Internațional drept motive importante pentru inflație, Republica Moldova, din păcate, este în această categorie”, și-a început anunțul Maia Sandu.
Președinta țării a spus că, dincolo de aceste efecte externe, pe care noi nu le putem influența, în mare parte, există și anumite elemente interne ale creșterii prețurilor, iar discuția de astăzi a membrilor CSS, în special, pe aceste elemente s-a concentrat., afirmând că, mai multe instituții publice au prezentat rapoarte și analize, în baza cărora au fost luate mai multe decizii.
„Am cerut clarificări de la sectoare, acolo unde există semnale că nu s-a intervenit la timp sau acolo unde monopolurile în continuare există și își realizează puterea dominantă. Înainte de toate, trebuie să susținem eforturile întreprinderilor mici și mijlocii din toate sectoarele, inclusiv din domeniul agro-alimentar. Spuneam că în continuare importăm foarte multe produse în loc să le producem aici, acasă, ceea ce ne-ar proteja într-o anumită măsură de aceste tendințe inflaționiste. Totodată, trebuie să oferim asistență financiară țintită celor mai vulnerabile părți ale societății, care sunt cel mai mult afectate de creșterea prețurilor la produsele de consum – și la aceste programe de ajutorare țintită a cetățenilor lucrează Ministerul Muncii și Protecției Sociale. De asemenea, trebuie să consolidăm eficiența companiilor din sectorul energetic – și vorbim despre acest lucru de mult timp. Cheltuielile lor operaționale trebuie să scadă. Nu putem accepta includerea continuă în tarife a ineficienței administrării acestor întreprinderi. Vom face eforturi pentru a încuraja inițiativa privată pentru ca oamenii de afaceri să poată să-și crească întreprinderile, pentru ca cât mai multă lume să poată să deschisă aici afaceri și să producem mai mult pentru consumul propriu și pentru export. În același timp, nu vom tolera încercările de monopolizare și de utilizare a poziției dominante pe piață pentru extragerea de supraprofit – mai ales în situații de criză, cum suntem astăzi”, s spus Sandu.
Ca urmare a discuțiilor de la CSS, au fost făcute următoarele recomandări:
- Parlamentul să constituie o comisie parlamentară de examinare a procesului decizional privind controlul inflației și politica monetară pe parcursul ultimelor 18 luni.
- Parlamentul să constituie o comisie parlamentară pentru examinarea eficienței aplicării reglementărilor din sectorul combustibililor lichizi.
- Ministerul Economiei împreună cu alte instituții responsabile să analizeze și să elimine restricțiile și impedimentele pentru producătorii mici pe piețele locale și pe piețele improvizate.
- Eliminarea lanțurilor ineficiente de intermediari care nu fac altceva decât să monopolizeze canalele de distribuire și să majoreze prețurile nejustificat este o altă sarcină pusă în seama Guvernului.
- Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale să dezvolte politici care să asigure eficientizarea cheltuielilor operaționale ale operatorilor pe piața energetică.
- La fel, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale să dezvolte politici de transparentizare a acționariatului și raportărilor companiilor din sectorul energetic.
- Ministerul Muncii și Protecției Sociale să elaboreze un mecanism de țintire a compensațiilor pentru a combate creșterea prețurilor și, respectiv, altor forme de asistență socială.
- Ministerul Economiei să dezvolte un program de centralizare a asistenței pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii pentru a crește transparența și vizibilitatea oportunităților de finanțare.
- Guvernul, Ministerul Economiei, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale vor elabora și aplica reglementări comerciale specifice perioadelor de stare de urgență și în condiții de așteptări inflaționiste atipice.
Maia Sandu a subliniat că, discuțiile pe aceste subiecte vor continua și săptămâna viitoare, prin convocarea unei noi ședințe a Consiliului Suprem de Securitate, iar prioritar se va discuta despre subiectul securității alimentare.