Un bărbat în vârstă de 30 de ani, aflat în stare de ebrietate la volan, a fost stopat de carabinieri. Potrivit informațiilor, cazul a avut loc ieri, 21 iunie, pe o stradă din municipiul Bălți.
„Un echipaj de carabinieri al Direcției regionale Nord a IGC, fiind implicat la menținerea și asigurarea ordinii publice, a observat un șofer care circula neuniform. Imediat, militarii au interzis șoferului să își continue drumul și au solicitat la fața locului intervenția angajaților INSP”, se arată în comunicat.
Ulterior, individul a fost supus testului alcoolscopic cu aparatul Drager, iar ca rezultat s-a confirmat prezența alcoolului, în aerul expirat fiind o concentrație de 1.38 mg/l.
Tânărul a fost înlăturat de la conducerea mijlocului de transport și condus la IP Bălți pentru documentare.
Oamenii legii stabilesc alte circumstanțe.

