Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

AVERTISMENT! Utilizarea cărbunelui în producția de energie electrică va determina un nou record de emisii. Detalii

16 Iul. 2021, 08:32
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
16 Iul. 2021, 08:32 // Economie //  Realitatea.md

Creşterea cererii globale de electricitate în 2021 şi 2022 va compensa scăderile provocate de criză şi va avea ca efect advers punerea în funcţiune a unor noi centrale pe cărbune, în special în Asia, ceea ce va duce emisiile de dioxid de carbon la niveluri record, anul viitor. Într-un raport privind piaţa de electricitate, publicat joi, IEA avertizează în legătură cu această evoluţie şi reaminteşte că este incompatibilă cu foaia sa de parcurs pentru combaterea schimbărilor climatice printr-un nivel zero de emisii nete de gaze cu efect de seră, până la mijlocul secolului.

Conform calculelor sale, după scăderea consumului de electricitate cu 1% anul trecut, recuperarea economică va determina un avans de 5% al consumului în 2021 şi de 4% în 2022. Acesta va veni în special din regiunea Asia-Pacific, acolo unde numai China va avea un aport de peste jumătate la consumul adiţional mondial în 2022.

Sursele regenerabile, care au avut o creştere de 7% în 2020, vor majora acest ritm la 8% în 2021 şi apoi vor trece la 6% în 2022. Însă acest avans nu va fi suficient pentru a răspunde cererii, acoperind doar jumătate din avansul cererii în cei doi ani. Combustibilii fosili vor acoperi o pondere de 45% în 2021 şi de 40% în 2022.

Dintre combustibilii fosili utilizaţi pentru producerea de electricitate, cărbunele, care generează cel mai mare nivel de carbon atunci când este ars, va fi principalul protagonist în această evoluţie.

Un vârf istoric al creșterii cererii de cărbune 

După o scădere de 4,6% anul trecut, utilizarea acestuia se va majora cu 5% în 2021, ajungând astfel peste nivelul anterior crizei, şi va mai creşte cu 3% în 2022, când ar putea atinge vârful istoric.

În ceea ce priveşte gazele naturale, creşterea utilizării se va limita la 1% anul acesta şi la 2% în 2022. Totodată, producţia nucleară îşi va reduce influenţa, fiind aşteptat la un ritm de creştere de circa 1% în 2021 şi 2% în 2022.

Cu acest scenariu, emisiile de CO2 din sectorul de electricitate, care au scăzut doi ani la rând, cu 1% în 2019 şi cu 3,5% în 2020, vor reveni la o creştere de 3,5% anul acesta şi la o creștere de 2,5% în 2022, când vor ajunge la un nivel record istoric.

Potrivit directorului pentru pieţele energetice al IEA, Keisuke Sadamori, „pentru a trece la o traiectorie sustenabilă este nevoie să investim masiv în tehnologii de energie curate, în special în regenerabile, şi în eficienţă”.

În raportul său, IEA analizează, de asemenea, comportamentul preţurilor la electricitate, care în prima jumătate a anului au crescut cu 54% comparativ cu perioada similară din 2020, când, în tot anul, au scăzut cu 25%.

Cauzele acestor fluctuaţii semnificative sunt variaţiile preţului combustibililor fosili, şi în special al gazelor, în contextul pandemiei, precum şi „montagne russe-ului” cererii de energie electrică.

Cotaţia gazelor în principalele centre de consum a crescut puternic de la începutul anului: cu 78 % la Henry Hub, una dintre cele mai mari pieţe de referinţă din SUA, şi până la de aproape trei ori la Title Transfer Facility, în Europa.

În paralel, cărbunele în Statele Unite s-a scumpit cu 5% şi cel importat în Europa cu 67%, unde, adăugându-se la costurile companiilor de electricitate pentru emisiile de CO2, preţurile aproape s-au dublat.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 13:32
 // Categoria: Sport // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 13:32 // Sport //  Ana Panaguța

Balonul de Aur 2026, unul dintre cele mai prestigioase trofee individuale din fotbal, va fi decernat luni, 26 octombrie. Premiul, acordat pentru prima dată în 1956, recompensează cei mai buni fotbaliști ai lumii, atât la masculin, cât și la feminin. Denumirea este folosită atât pentru trofeu, cât și pentru ceremonia anuală dedicată performanțelor remarcabile din fotbal, scrie antena3.ro.

Organizat de France Football, evenimentul include premii pentru tinerii jucători, portari, antrenori, cluburi, precum și pentru impactul umanitar, alături de trofeele individuale consacrate.

Pentru prima oară în istoria ceremoniei, aceasta nu va avea loc la emblematicul Théâtre du Châtelet din Paris, ci în Anglia, la London Palladium.

Masculin

Astfel, cei 30 de fotbaliști nominalizați la Balonul de Aur 2026 sunt:
Jude Bellingham (Anglia, Real Madrid)
Pau Cubarsí (Spania, Barcelona)
Marc Cucurella (Spania, Chelsea/Real Madrid)
Ousmane Dembélé (Franța, Paris Saint-Germain)
Luis Díaz (Columbia, Bayern München)
Bruno Fernandes (Portugalia, Manchester United)
Gabriel (Brazilia, Arsenal)
Erling Haaland (Norvegia, Manchester City)
Achraf Hakimi (Maroc, Paris Saint-Germain)
Harry Kane (Anglia, Bayern München)
Khvicha Kvaratskhelia (Georgia, Paris Saint-Germain)
Lamine Yamal (Spania, Barcelona)
Sadio Mané (Senegal, Al-Nassr)
Marquinhos (Brazilia, Paris Saint-Germain)
Lautaro Martínez (Argentina, Inter)
Kylian Mbappé (Franța, Real Madrid)
Nuno Mendes (Portugalia, Paris Saint-Germain)
Lionel Messi (Argentina, Inter Miami)
João Neves (Portugalia, Paris Saint-Germain)
Michael Olise (Franța, Bayern München)
Willian Pacho (Ecuador, Paris Saint-Germain)
Julián Quiñones (Mexic, Al-Qadsiah)
Declan Rice (Anglia, Arsenal)
Rodri (Spania, Manchester City/Barcelona)
Fabián Ruiz (Spania, Paris Saint-Germain)
William Saliba (Franța, Arsenal)
Ferran Torres (Spania, Barcelona/Paris Saint-Germain)
Dayot Upamecano (Franța, Bayern München)
Vinícius Júnior (Brazilia, Real Madrid)
Vitinha (Portugalia, Paris Saint-Germain)

Feminin

Astfel, cele 30 de fotbaliste nominalizate la Balonul de Aur 2026 sunt:
Selma Bacha (Franța, OL Lyonnes)
Barbra Banda (Zambia, Orlando Pride)
Esmee Brugts (Țările de Jos, Barcelona)
Klara Bühl (Germania, Bayern München)
Mariona Caldentey (Spania, Arsenal)
Scarlett Camberos (Mexic, Club América)
Kerstin Casparij (Țările de Jos, Manchester City)
Temwa Chawinga (Malawi, Kansas City Current)
Cata Coll (Spania, Barcelona)
Melchie Dumornay (Haiti, OL Lyonnes)
Caroline Graham Hansen (Norvegia, Barcelona)
Alex Greenwood (Anglia, Manchester City)
Patri Guijarro (Spania, Barcelona)
Pernille Harder (Danemarca, Bayern München)
Yui Hasegawa (Japonia, Manchester City)
Rose Lavelle (Statele Unite ale Americii, Gotham FC)
Mapi León (Spania, Barcelona/London City Lionesses)
Lorena (Brazilia, Kansas City Current)
Melvine Malard (Franța, Manchester United/Chelsea)
Manaka Matsukubo (Japonia, North Carolina Courage/Chelsea)
Vivianne Miedema (Țările de Jos, Manchester City)
Ewa Pajor (Polonia, Barcelona)
Clàudia Pina (Spania, Barcelona)
Alexia Putellas (Spania, Barcelona/London City Lionesses)
Wendie Renard (Franța, OL Lyonnes)
Alessia Russo (Anglia, Arsenal)
Khadija Shaw (Jamaica, Manchester City)
Momoko Tanikawa (Japonia, Bayern München)
Caroline Weir (Scoția, Real Madrid/OL Lyonnes)
Tessa Wullaert (Belgia, Inter/Como)

Ce trofee se mai decernează în aceeași ceremonie

Pe lângă Balonul de Aur în sine, se mai decernează și alte trofee, atât la masculin, cât și la feminin:
Tânărul talent al anului 2026
Portarul anului 2026
Antrenorul anului 2026
Clubul anului 2026

Favoriții Balonului de Aur 2026

Harry Kane
Lamine Yamal
Lionel Messi
Michael Olise
⁨Kylian Mbappé⁩
⁨Rodri⁩
⁨Khvicha Kvaratskhelia⁩
⁨Ousmane Dembele⁩
⁨Erling Haaland⁩
⁨Pau Cubarsi⁩
⁨Luis Diaz⁩
⁨Fabian Ruiz⁩
⁨Vitinha⁩
⁨Declan Rice⁩
⁨Vinicius Junior⁩
⁨Jude Bellingham⁩
⁨Achraf Hakimi⁩
Lautaro Martinez
⁨Gabriel Magalhaes⁩
⁨Ferran Torres⁩

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova