Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Bebeluș decapitat la naștere: Spitalul a vrut să mușamalizeze fapta. Ce au stabilit legiștii e de groază 18+

09 Feb. 2024, 16:32
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
09 Feb. 2024, 16:32 // În Lume //  Elena Putregai

Moartea unui bebeluș din statul american Georgia, care a fost decapitat în timpul nașterii, a fost considerată omucidere de către medicii legiști, scrie BBC. Părinții au dat în judecată spitalul anul trecut, dar medicii au negat acuzațiile.

Jessica Ross și Treveon Taylor au dat în judecată Southern Regional Hospital și au acuzat medicii că nu le-au spus că fiul lor a fost decapitat în timpul nașterii.

Medicii legiști au stabilit drept cauză a morții o ruptură a gâtului din cauza acțiunii umane, potrivit unei declarații făcute publice a avocatului cuplului. Spitalul a negat acuzațiile.

Treveon Taylor a acuzat medicul care i-a asistat soția la naștere și spitalul că i-a mințit și că nu le-a permis să-și vadă fiul, căruia i-au pus numele Treveon Taylor Jr.

„Vrem doar dreptate pentru fiul nostru”, a spus domnul Taylor la o conferință de presă, miercuri, la Atlanta. „Ne-au mințit, nu ne-au lăsat să-l atingem, iar asta ne-a supărat”.

În iulie anul trecut, Jessica Ross a mers la spital așteptând să nască un „copil sănătos”, a declarat avocatul ei, Roderick Edmond, la conferința de presă. Umărul copilului a rămas însă blocat în timpul nașterii, situația care, a spus avocatul, a impus cezariana.

Mama a cerut inițial să îi fie făcută cezariană, dar a fost refuzată, așa că s-a chinuit trei ore să nască pe cale naturală.

Potrivit declarației avocatului, medicul Tracey Julian a încercat să scoată bebelușul pe cale naturală, folosind diferite metode, inclusiv „aplicarea de tracțiune la nivelul capului copilului”.

Avocatul Roderick Edmond, care îi reprezintă de asemenea pe părinți și care este de asemenea medic, a susținut că dr. St Julian a aplicat „o forță ridicol de excesivă” asupra copilului.

„Dr. St Julian a intrat și ea, în procesul de a încerca să aducă pe lume copilul, a tras atât de tare de capul și gâtul copilului și le-a manipulat atât de puternic, încât oasele craniului, feței și gâtului copilului au fost rupte”. El a mai spus: „Când au deschis pântecele, au ieșit picioarele, a ieșit trupul, dar nu era niciun cap”.

Copilul a fost apoi născut printr-o operație de cezariană de urgență.

„Niciun obstetrician competent nu ar trebui să facă asta vreodată”, a spus avocatul.

BBC a contactat spitalul pentru comentarii. Într-o declarație din august, centrul medical a negat acuzațiile și a spus că „moartea nefericită a sugarului a avut loc în uter înainte de naștere și decapitare”.

Familia a acuzat, de asemenea, spitalul că nu le-a spus că copilul lor a fost decapitat și că nu le-a permis să atingă sau să țină copilul după naștere. În schimb, personalul le-a spus părinților să incinereze copilul fără o examinare a legiștilor, a spus avocatul, care a adăugat că asta a fost o încercare de mușamalizare.

„Au înfășurat copilul strâns într-o pătură, i-au sprijinit capul pe o pătură”, a spus domnul Roderick Edmond la o conferință de presă anul trecut, încercând să facă să pară că „nu a fost o decapitare”.

Biroul de medicină legală a spus că a fost sesizat cu privire la incident doar după ce o casă de pompe funebre a contactat biroul, deoarece angajații au considerat că este „neobișnuit” ca biroul să nu fie implicat, date fiind circumstanțele. Cazul a fost apoi preluat de poliție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!