Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Prima declarație a noului comandant-șef al Armatei Ucrainei. Fostul general a fost decorat ca „Erou”

09 Feb. 2024, 16:45
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
09 Feb. 2024, 16:45 // În Lume //  Elena Putregai

Noul comandant şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrskîi, a pledat vineri, 9 februarie curent, în primul său mesaj public în această calitate, pentru „schimbare și perfecţionare mijloacelor și metodelor” pentru a respinge invazia rusă. Generalul Sîrskîi a subliniat că drumul spre victoria Ucrainei depinde de inovaţii constante în modul de a duce războiul, menţionând elemente tehnologice precum dronele şi războiul electronic, transmite Agerpres, citând agențiile de presă AFP şi Reuters.

„Numai schimbarea şi perfecţionarea continuă a mijloacelor şi metodelor de război ne vor permite să reuşim”, a transmis generalul ucrainean într-un mesaj publicat pe Telegram. „Noi sarcini se află pe ordinea de zi. Înainte de toate, este vorba de a planifica în mod clar şi detaliat acţiunile tuturor organismelor, ţinând cont de nevoile frontului în materie de cele mai recente arme furnizate de partenerii internaţionali”, a continuat el.

Armata ucraineană duce lipsă de muniţii, în timp ce ajutorul militar occidental s-a redus considerabil după ce contraofensiva din vara anului trecut nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor.

„Distribuirea şi livrarea rapidă şi raţională a tot ceea ce este necesar pentru unităţile de luptă a fost şi rămâne principala sarcină a logisticii militare”, a subliniat noul comandant șef al armatei ucrainene.

Generalul Sîrskîi a dat asigurări că limitarea pierderilor umane este o prioritate a sa, în contextul în care unii militari spun că nu-i pasă suficient de mult de vieţile oamenilor săi.

„Viaţa şi sănătatea soldaţilor au fost întotdeauna şi rămân principala valoare a armatei ucrainene”, a afirmat generalul ucrainean proclamând totodată: „Împreună spre victorie!”.

Oleksandr Sîrski a fost numit joi în funcţia de comandant şef al armatei ucrainene în locul generalului Valeri Zalujnîi. Atât Valerii Zalujnîi, cât și președintele Volodimir Zelenski au vorbit despre necesitatea unei schimbări și adaptări la noile realități de pe câmpul de luptă.

Vineri, Zelenski i-a acordat lui Zalujnîi titlul de „Erou al Ucrainei”. Șeful Direcţiei Principale de Informaţii (HUR) din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării, Kirilo Budanov, a primit la rândul său, vineri, titlul de „Erou al Ucrainei”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 12:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 12:40 // Slider //  Ana Panaguța

Un roi masiv de drone ucrainene a atacat regiunea de frontieră rusă Belgorod în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit autorităților locale, scrie hotnews.ro.

Loviturile ucrainene asupra orașului Belgorod au provocat moartea a două persoane și rănirea a 13, au declarat duminică autoritățile locale.

„Atacul a avariat 30 de blocuri de locuințe, 35 de mașini, patru case, trei clădiri administrative, opt spații comerciale și trei instituții sociale”, a declarat guvernatorul regional Alexander Shuvayev.

Cartierul general operațional al regiunii Belgorod a confirmat un „atac masiv cu drone” asupra orașului și a declarat că serviciile de urgență au fost trimise în zonele afectate.

Locuitorii din zonă au afirmat că majoritatea dronelor s-au concentrat asupra unei zone din centrul orașului Belgorod.

Potrivit canalului de monitorizare Exilenova-Plus, ținta a fost complexul comercial MegaGRINN, cel mai mare centru comercial și de divertisment din Belgorod.

MegaGRINN se întinde pe o suprafață de peste 163.000 de metri pătrați și găzduiește peste 200 de magazine, precum și un supermarket, un cinematograf și restaurante. Complexul era închis în timpul atacului din timpul nopții.

Orașul Belgorod se află la doar 34 de kilometri de granița de nord-est a Ucrainei cu Rusia și la aproximativ 70 de kilometri de Harkov. Apropierea sa de liniile frontului îl face o țintă frecventă a atacurilor ucrainene, chiar și în contextul în care capacitățile de lungă distanță în continuă extindere ale Kievului permit dronelor sale să pătrundă adânc în interiorul teritoriului rus.

Atacurile ucrainene anterioare asupra orașului Belgorod au vizat infrastructura energetică și depozitele logistice, inclusiv instalațiile aparținând gigantului rus de retail Ozon.